Citesc pe prima pagină a ediției de marți, 19 septembrie, a cotidianului francez de referință Le Monde următorul titlu: „Extinderea Uniunii Europene: Franța și Germania încearcă să orienteze dezbaterea“. Cele două state, care par să nu se mai înțeleagă pe niciun proiect major, realizează totuși că au interesul să nu lase din mâini procesul extinderii Uniunii Europene, astfel încât țările candidate și cele care caută să aspire la candidatură să bată tot la porțile Parisului și Berlinului.
Momentul este, de asemenea, bine ales, căci, la sfârșitul lunii decembrie, șefii de stat și de guvern ai celor 27, reuniți în Consiliul European, vor trebui să decidă dacă vor deschide efectiv negocierile de aderare cu Ucraina și cu Republica Moldova. Totodată, vor trebui să facă un gest față de țările din Balcanii de Vest, care de ani buni așteaptă în anticamera Uniunii Europene (UE).
12 POLITOLOGI INDEPENDENȚI. Demersul franco-german nu are nimic complicat. Franța și Germania au reunit, prin ministerele lor de externe, doisprezece politologi independenți pentru a lucra pe acest subiect. Marți, 19 septembrie, cei doi raportori, Olivier Costa și Daniela Schwarzer, ar fi urmat să-și prezinte concluziile miniștrilor afacerilor europene, într-un raport menit să explice celor 27 cum să „navigheze pe marea agitată“ a procesului de extindere. Cu această ocazie, secretarul de stat pentru Europa, Laurence Boone și omologul său german, Anna Lührmann, au fost nevoiți să reamintească faptul că demersul experților lor nu angajează Parisul și Berlinul. Nu angajează, dar oferă o pistă trasată de cele două mari capitale europene.
Întrebarea pe care mi-am pus-o în mod legitim: de ce nu există asemenea inițiative și la București, direct interesat, fie numai și prin vecinătatea directă cu Ucraina, Moldova și regiunea Balcanilor Occidentali? Cât de greu ar fi fost ca România și Bulgaria sau România și Ungaria sau, pentru a da mai multă vizibilitate și reprezentativitate, România, Ucraina, Moldova și, eventual, o țară din Balcani să fi venit cu o asemenea inițiativă în perspectiva Consiliului European din decembrie?
Ar fi fost un spațiu pe care l-am fi ocupat noi, ceea ce ne-ar fi oferit posibilitatea de a fi pilotat au cel puțin de a avea o voce singulară pe acest dosar. În plus, ne-ar fi pus pe radarul politicilor externe ale țărilor interesate. Suntem atât de lipsiți de creativitate sau oare suntem dezinteresați?
Problema este că la nivelul politic nu transmitem alte mesaje decât cele care privesc problemele tipic românești, mesajele pe care le repetăm mecanic despre Schengen, despre parteneriatul strategic cu SUA, despre Ucraina și despre Moldova, și nimic despre chestiuni mai nuanțate de politică externă. Cum ar fi diplomația regională, Balcanii, Orientul Mijlociu, chiar Africa.
Asemenea semnale din zona politicului au capacitatea de a orienta, a galvaniza interesul instituțional. De exemplu, în cazul Franței și în cel al Germaniei, leadershipul politic transmite periodic mesaje despre situația internațională. Este nevoie urgentă să remediem această situație, școlile de vară ale partidelor să aibă dedicate și evenimente tematice privind situația internațională și interesele României pe arii specifice de politică externă.
EXISTĂ AȘTEPTĂRI. Închei cu o mărturisire personală care mi-a arătat că înșiși partenerii noștri au așteptări ca România să aibă o voce în privința regiunilor învecinate, precum Balcanii Occidentali.
Cred că prima delegație primită în scurta perioadă când m-am aflat în Ministerul Afacerilor Externe a fost una condusă de viceliderul grupului SPD din Bundestag, Axel Schäfer. Un om elegant, deschis, dar care a început discuția cu un reproș: „Sunteți țara cea mai mare învecinată cu Balcanii, ar trebui să vă faceți simțită mai mult prezența“.
Cu alte cuvinte, există așteptări și, dacă România ar veni cu o inițiativă de interes general, european, ar fi o voce ascultată. În cazul de față, cel al extinderii și al necesității de a avea un proces cu o foaie de parcurs clară – spre a se evita prelungirea la nesfârșit a procesului –, este interesul nostru direct. Cu atât mai mult cu cât raportul franco-german are o concluzie care ar trebui să ne dea de gândit. Și anume că „UE nu este pregătită să primească noi membri, nici instituțional, nici politic“. Așa scrie „grupul celor 12“, așa cum s-au autoproclamat experții francezi și germani. Prin urmare, raportul recomandă o reformă a Uniunii care ar preceda extinderea sau ar fi concomitentă cu aceasta, în conformitate, din acest punct de vedere, cu ceea ce susțin oficial Parisul și Berlinul.
Ce anume înseamnă o asemenea reformă, nu ni se spune, dar putem intui pe baza mai multor luări de poziție – o Europă a cercurilor concentrice, care prezintă riscul declinării pe mai multe paliere. Dificultățile trecerii de la un cerc la altul nu mai trebuie detaliate, deoarece avem exemplul amar al obstacolelor puse de Austria în calea aderării noastre la spațiul Schengen.
