O criză care erodează poziția Occidentului

Ideea că noua criză din Orientul Mijlociu afectează poziția Occidentului în lume poate să surprindă, în condițiile în care Statele Unite ale Americii au trimis în Mediterana de Est două puternice grupuri aeronavale, demonstrând o dată în plus formidabila pu­tere militară, care nu va fi egalată prea curând de China, principalul competitor. Acestor două grupuri aeronavale li s-au asociat forțe navale ale mai multor puteri europene. Dacă adăugăm și armata israe­liană, raportul de forțe este covârșitor de partea Occidentului, care va reuși să-și impună voința.

SCHIMBĂRI ÎN ECUAȚIA REGIONALĂ. Totuși, pu­te­rea nu se întemeiază numai pe facto­rul militar clasic, pe superioritatea tehnologică, pe capacitățile economice.

Percepțiile din capitalele statelor musulmane din Orientul Mijlociu cu privire la postura pu­terilor occidentale în actuala criză le va determina să-i aducă tot mai mult în ecuația re­gio­nală pe principalii competitori ai Occidentului, Rusia și China.

Turcia va fi stimulată să găsească formule de înțe­legere care să excludă Occidentul, așa cum a făcut în Siria și în Libia. Exercițiul puterii la nivel mondial are la bază și capacitatea de a fi urmat de actori sta­tali mai mici, de a-ți fi recunoscut leadershipul, de a fi solicitat de aceștia pentru a interveni, de a-ți fi ascultate solicitările. Or, accentuarea coloraturii de conflict între civilizații – Occident versus Islam, Occident versus Sudul Global – va avea ca efect dis­­tanțarea și mai mare a țărilor din regiune de puterile occidentale.

Semnele unei asemenea repoziționări începuseră să se facă simțite chiar în privința Arabiei Saudite, care a desfășurat covorul roșu președintelui chinez Xi Jinping și care a început să-și reducă achizițiile de armament din Statele Unite, acceptând revenirea Siriei în Organizația Conferinței Islamice și în Liga Arabă, refuzând totodată solicitările Washingtonului de a mări producția de petrol, cu scopul de a slăbi încasările Rusiei.

Această repoziționare are un efect antrenant pentru statele din Africa Subsahariană, America Latină și unele state din Asia de Sud. Votul din Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, unde 120 de state au aprobat rezoluția inițiată de Iordania, prin care se cere o pauză umanitară imediată în Fâșia Gaza, ar trebui să dea de gândit, după cum ar trebui să dea de gândit și eforturile vane ale pu­teri­l­or occidentale de a lărgi tabăra sancțiunilor la adresa Rusiei.

Diplomația rusă a simțit imediat potențialul oferit de criza Israel-Gaza de a complica și mai mult po­ziția Occidentului, cât și de a se poziționa drept lider al Sudului Global. Astfel, fără capacități econo­mice și militare în stare să rivalizeze cu cele occidentale, fără a poseda dinamismul tehnologic și creativitatea culturală occidentale, prin opoziția fron­tală față de Occident, Rusia poate pretinde un rol cu dimensiune globală, compensând și erodarea sufe­rită în spațiul postimperial.

SPRIJINUL ORICUI E BINEVENIT. Apelul secretarului de stat american, Antony Blinken, față de China, ca aceasta să-și folosească influența asupra Iranului pentru ca situația din Israel și din Gaza să nu degenereze într-un conflict regio­nal mai larg, revela disponibilitatea Washingtonului de a accepta sprijinul tuturor puterilor care pot aduce o contribuție stabilizatoare, deci inclusiv Rusia. Prezența acesteia în Siria, capacitatea sa de a juca un rol în securizarea frontierei israeliano-siriene și de a tranzacționa ope­rațiunile militare israeliene asupra unor obiective din Siria nu pot fi ignorate nici de Tel Aviv și nici de Washington sau de alte capitale occidentale.

Astfel, criza Israel-Gaza re­pre­zintă o lovitură în plus pentru poziția centrală a Occidentului în sistemul internațional, accentuând convergența dintre țările Sudului Global, întărind eforturile acestora de a găsi formule de cooperare alternative parteneriatelor cu puterile occidentale și instituțiilor sistemului Bretton-Woods, închizând ceea ce ambasadorul singaporez Kishore Mahbu­bani definea drept „pa­ranteza hegemoniei occidentale“.

Aceste reașezări se fac resimțite și în interiorul taberei occidentale, afectându-i coeziunea, fragmentarea votului statelor europene privind rezoluția sus-amintită fiind o mărturie cât se poate de clară. Lipsa unui trecut colonial, lipsa unor clivaje etno-culturale-religioase în interiorul societăților lor deschid posi­bilități pentru țările din estul Europei, precum România, de a-și reconstrui un profil internațio­nal. Aceasta poate începe prin mai mult echilibru în evaluările destinate spațiului public ale crizelor și prin demararea unor inițiative care să depășească nivelul unor primiri de ambasadori și convorbiri telefonice.