Vi s-a întâmplat probabil de nenumărate ori să fiți concentrați pe o acțiune anume și să trebuiască să vă întrerupeți repetat pentru a răspunde la un e-mail care nu suportă amânare sau să dați curs rugăminții unui coleg instalat insistent lângă biroul vostru. La sfârșitul unei zile în care ați făcut o mie de lucruri, evident veți avea marea frustrare că nu ați reușit să duceți nimic la bun sfârșit. E drept că pandemia a mai diminuat acest „chin“ odată cu încetățenirea lucrului de acasă. De altfel, păstrarea obiceiului și după ce pandemia se va fi sfârșit are din ce în ce mai mulți adepți.
MULTITASKING. În limbaj anglo-saxon, acest stil de lucru haotic și ineficient se numește în mod eufemistic multitasking. Că multitaskingul nu e deloc bun o demonstrează studii mai mult sau mai puțin recente. Cercetători de la două universități americane (Pennsylvania și Duke) au arătat într-o lucrare publicată de Harvard Business Review în 2015 că mutatul de la o activitate la alta în intervale scurte de timp (câteva minute sau o oră) îi face pe oameni să se simtă mai puțin productivi.
Pe de altă parte, când au lungit timpul alocat fiecărei acțiuni în parte, cercetătorii au descoperit că nefericirea subiecților a dispărut. Mai mult decât atât, aceștia se declarau din ce în ce mai satisfăcuți pe măsură ce timpul era prelungit de la o oră la o zi întreagă. Concluzia: „Programați-vă activități variate de-a lungul zilelor, săptămânilor sau lunilor și eliminați varietatea pe intervale scurte – ore și minute“.
10.000 DE ORE. Arthur C. Brooks, profesor de management la Harvard Business School, duce ideea mai departe și demonstrează într-un articol publicat de The Atlantic că a te dedica intens mai multor activități de-a lungul vieții e o sursă de fericire aproape sigură. Invers spus, profesorul combate ideea de hiperspecializare, promovată
intens la sfârșitul anilor 2000, odată cu apariția cărții „Excepționalii“ a lui Malcolm Gladwell.
Este deja celebră regula celor 10.000 de ore de exercițiu fără de care măiestria în niciun domeniu nu poate fi atinsă. Gladwell are și două exemple ilustrative.
Cei patru muzicieni britanici de la The Beatles datorează gloria internațională celor peste 10.000 de ore pe care le-au petrecut cântând împreună într-un club din Hamburg, într-o perioadă în care erau necunoscuți. Într-adevăr, între 1960 și 1962, cei patru au fost nevoiți să cânte opt ore pe zi, șapte zile din șapte, în clubul german.
De asemenea, americanul Bill Gates a putut ajunge cel mai bogat om din lume (la un moment dat) datorită celor 10.000 de ore pe care le-a petrecut programând. Era o experiență la care foarte puțini tineri din generația sa aveau acces, în condițiile în care cu computere erau dotate doar marile universități, iar timpul de utilizare a acestora era restricționat.
Cercetări mai recente au demontat teoria promovată de Gladwell, demonstrând că atingerea perfecțiunii într-un domeniu sau altul ține de mai mulți factori, exercițiul fiind doar unul dintre ei. Și nu toți muzicienii au nevoie de 10.000 de ore pentru a atinge perfecțiunea. În lumina noilor descoperiri, Gladwell a făcut un pas înapoi, arătând că reperul dat este unul mai mult simbolic.
Profesorul de la Harvard îi pune pe artiștii de la The Beatles în „contrapondere“ cu compozitorul american Charles Edward Ives, care a fost, totodată, și un eminent inovator și antreprenor în industria asigurărilor. Prin acest exemplu, Arthur C. Brooks demontează mitul potrivit căruia oamenii care sunt geniali în artă nu pot face performanță în business sau în cercetare.
DOUĂ CREIERE. Practic, concluziile profesorului Arthur C. Brooks contrazic studiile din anii ’70 care încercau să demonstreze că e greu sau imposibil ca o persoană să aibă ambele emisfere cerebrale la fel de dezvoltate. Emisfera dreaptă e responsabilă cu creativitatea, iar cea stângă – cu gândirea analitică. „Poți fi mult mai interesat de muzică decât de asigurări sau invers, însă creierul tău nu este blocat pe una sau cealaltă și nu există niciun motiv pentru care am putea crede că aceeași persoană nu poate să performeze în ambele domenii“, spune acesta.
Mai mult decât atât, a fi implicat în domenii „antagonice“, precum arta și industria asigurărilor, duce la un transfer de experiențe dintr-o parte în alta și viceversa. De exemplu, aflăm că Charles Edward Ives are o compoziție, „Three Places in New England“, pentru a cărei interpretare orchestra se împarte în două – una cântă o piesă, cealaltă, o alta –, iar mixul astfel rezultat îi oferă ascultătorului o experiență inedită.
Nu în ultimul rând, o carieră pe două drumuri paralele are și avantajul eliminării rutinei, care este – nu e nevoie de un studiu care să demonstreze asta – cel mai mare dușman al creativității. Și o sursă sigură de nefericire.
