Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy (2007-2012) a acordat la jumătatea lui august un amplu interviu suplimentului Le Figaro Magazine. Răspunsurile pe care le-a dat la întrebările legate de relațiile Europei cu Rusia și războiul din Ucraina au provocat un adevărat val de critici, atât din partea opoziției de stânga din Franța, dar și a unor foști colaboratori apropiați și, fără nicio surpriză, în rândul unor observatori din țările din Est. Înainte de a le comenta, vă propun să le redăm ad litteram.
Despre eșecul strategiei față de Rusia
„Eșecul vine de departe. (…) Cu secole în urmă. Rușii sunt slavi. Sunt diferiți de noi. În pofida acestui fapt, avem nevoie de ei și ei au nevoie de noi. Am avut dezacorduri profunde cu Vladimir Putin, mi-am asumat responsabilitățile în 2008, când eram președinte al Consiliului șefilor de stat și de guvern al Uniunii Europene. L-am convins să-și retragă tancurile care se aflau la 25 de kilometri de Tbilisi. (…) Dar, în același timp, împreună cu Angela Merkel, i-am arătat că suntem conștienți de liniile sale roșii. Acesta este motivul pentru care am refuzat aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO, în pofida presiunii puternice americane. Nu am vrut să-l lăsăm pe Putin să cadă într-o paranoia antioccidentală care a fost mult timp tentația liderilor ruși. Complexul de încercuire a Kremlinului este o veche poveste. Putin a greșit. Ceea ce a făcut este grav și îl va conduce la un eșec. Dar, odată ce am constatat acest lucru, trebuie să mergem mai departe și să găsim o cale de ieșire. Rusia este vecină cu Europa și așa va rămâne.“
Despre tentativele președintelui Macron de a găsi o soluție împreună cu Rusia
„Intuiția președintelui Macron a fost corectă. Din păcate, nu a mers până la capăt, în special din cauza presiunilor țărilor din Europa de Est. (…) Trebuie deci să ne asumăm riscul de a ieși din acest impas, pentru că pe acest subiect interesele europene nu sunt aliniate cu interesele americane.“
Despre intenția aliaților de a susține Ucraina „până la capăt“
„Dar ce înseamnă acest «până la capăt»? Este vorba despre recuperarea Donbasului? Inclusiv a Crimeei? Sau de a merge chiar până la Moscova? Anexarea Crimeei în 2014 a fost evident o încălcare a dreptului internațional. (…) Dar pentru restul? Adică pentru teritoriile disputate din estul și sudul Ucrainei? Totul va depinde de modul în care se dezvoltă situația de pe teren. Ucrainenii, și acest lucru este cât se poate de normal, vor căuta să recâștige ceea ce le-a fost luat pe nedrept.“
Despre intrarea Ucrainei în NATO și în UE
„Suntem pe cale să facem promisiuni false, care nu vor fi respectate. La fel ca acelea care au fost făcute Turciei de-a lungul zecilor de ani. Nu doar pentru că Ucraina nu este pregătită și nu îndeplinește criteriile de aderare. Dar pentru că trebuie să rămână o țară neutră. (…) Mai presus de toate, să fim realiști.
Ucraina are vocația de a fi o punte între Europa și Rusia. (…) Și ar fi naiv să credem că plecarea de la putere a lui Vladimir Putin va schimba ceva.“
CONCLUZII. Și acum, comentariile, în spațiul foarte restrâns care ne-a rămas. Momentul ales, în plină vară, când spațiul public este mai liniștit, pentru a da acest interviu, nu este întâmplător. Nicolas Sarkozy a dorit să dea o lovitură mediatică și i-a reușit.
Declarațiile lui Sarkozy nu sunt ceva nou, ele fac parte din procesul de reflecție al establishmentului francez, deși relațiile cu Rusia s-au schimbat radical după intrarea acesteia în spațiul de influență al Franței din Sahel.
Proximitatea cu Emmanuel Macron, dar și statutul de care se bucură foștii președinți francezi mă fac să cred că Sarkozy a transmis un mesaj pe care actualul locatar de la Elysée nu îl putea emite. Chiar dacă, imediat, Ministerul de Externe de la Paris a ținut să precizeze într-un comunicat că poziția oficială a Franței este de a susține până la capăt Ucraina. Asemenea jocuri se fac, tot mai des, și la Washington.
Cu privire la aderarea la NATO, opoziția exprimată de președintele american Joseph Biden la recentul summit de la Vilnius vorbește de la sine și nu este o idee franceză.
În sfârșit, nu trebuie uitată fascinația lui Sarkozy pentru succesul financiar al activității de conferențiar a lui Tony Blair și misiunile internaționale pe care fostul premier britanic le-a condus. Rusia și spațiul ex-sovietic vor reprezenta mereu o „piață“ interesantă din acest punct de vedere.
În sfârșit, spusele lui Sarkozy trebuie puse și în contextul reprezentat de faptul că Macron se află la ultimul mandat, că dreapta franceză își caută o cale și chiar liderul care să îi ofere o șansă în 2028.
