Pe zi ce trece, vedem că pandemia nu este doar un generator de multiple crize, ci și de revoluții (mai mici sau mai mari) în diverse zone ale societății. Studiul de caz pe care îl propun spre analiză este raportul angajat-angajator, care se schimbă fundamental în Statele Unite. Aproape un sfert dintre tinerii americani cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani nu fac parte din forța de muncă activă. E vorba de vreo 14 milioane de americani care nu doar că nu muncesc, dar nici nu au de gând să o facă prea curând. Numărul tinerilor care, pur și simplu, își părăsesc joburile fără teama zilei de mâine este într-o permanentă creștere. În iunie, 3,9 milioane de americani și-au scris demisiile. În iulie, tot atâția, pentru ca în august numărul lor să urce la peste 4 milioane, arată Time.
MASCA ȘI BACȘIȘUL. Potrivit prestigioasei publicații, fenomenul se află de-abia la început, iar protagoniștii acestei revoluții – supranumită the Great Resignation (marea demisie) – sunt cu precădere tinerii din generația Z și milenialii, mai precis cei apropiați ca vârstă de 30 de ani. Time a intervievat câțiva demisionari, cei mai mulți dintre ei fiind foști angajați în industria ospitalității.
Desigur, peste tot în lume, acest domeniu a fost drastic afectat de restricțiile privind accesul clienților în spații închise încă din primele zile ale pandemiei. Și, deși majoritatea statelor au creat pachete de salvare a acestui domeniu, beneficiile pe care le-au adus în lumea reală au fost limitate. În multe situații, banii nu au venit la timp și, în ciuda unor momente de revenire, angajații din domeniu s-au speriat și nu au mai considerat că acesta poate fi un job pe termen lung.
O fostă ospătăriță din Washington, D.C., spune că în pandemie și comportamentul clienților s-a deteriorat. Ea povestește că, în mod frecvent, i se cerea să-și dea masca jos, pentru ca în funcție de aspectul său fizic să fie „calibrat“ bacșișul.
Industria restaurantelor – al cărei model se bazează pe salarii mici și dependență de bacșișuri – este principalul rezervor de oameni care și-au abandonat locurile de muncă, dar nu și singurul. Surprinzător, și startupurile tehnologice pot reprezenta o sursă de frustrare pentru angajații lor. Un inginer din Seattle se plânge că la firma de agritech la care lucra solicitările managementului erau pe alocuri „destul de nebunești“, în sensul că trebuia frecvent să lipsească de acasă câte două săptămâni la rând pentru a supraveghea funcționarea tehnologiilor în ferme.
După ce a demisionat, spune că nu a mai făcut absolut nimic, pentru a-și reveni din burnout.
Oricât de strălucitoare și atractive ar fi, companiile tehnologice au și ele laturi mai puțin luminoase. De exemplu, unicornii care s-au listat recent la bursă sunt presați de investitori să demonstreze că totuși pot fi profitabili. Compania de ride-sharing Uber se află în această situație. Fondată în martie 2009, a obținut primul profit de-abia în trimestrul încheiat pe 30 septembrie 2021. Și nu vorbim de un profit net, ci de un „adjusted EBITDA“ pozitiv.
În termeni mai familiari, Uber a făcut un profit operațional, din care trebuie scăzute costurile cu recompensarea angajaților acționari, de 8 milioane de dolari la venituri de 4,85 de miliarde de dolari. Analiștii sunt de părere că această performanță modestă a fost obținută inclusiv cu prețul creșterii comisionului pe care îl percepe de la șoferii înrolați pe platforma sa.
Ca să nu mai amintim că presiunea autorităților de reglementare este în creștere peste tot în lume. La Londra, de pildă, Uber a fost nevoită să le plătească șoferilor salariul minim. Ca o paranteză, și în România, de la începutul anului trecut, compania californiană este obligată să le ceară șoferilor mai multe documente, precum un permis auto cu o vechime mai mare de doi ani și un atestat de transport persoane, rigoare la care trebuie să se supună, de altfel, și taximetriștii.
SCENARII DE LUCRU. Nemulțumiți de job sunt peste tot în lume. Întrebarea este cum de au avut curaj tinerii americani să „dezerteze“ fără nicio plasă de siguranță. Una dintre explicații este că mulți se bazează pe economiile de dinainte de pandemie, cuplate cu o reducere drastică a cheltuielilor. Chiar dacă nu o recunosc, nu este deloc exclus ca, după o perioadă mai lungă de relaxare, unii să revină ca angajați.
Mai ales că în America sunt peste 10 milioane de posturi disponibile. Alții ar putea să-și asigure veniturile din colaborări punctuale executate de la distanță. Un al treilea scenariu ar fi ca anii de muncă să alterneze cu anii sabatici, cu o frecvență mult mai ridicată decât se întâmpla înainte de 2020.
Această tendință creează imense probleme angajatorilor, forțați să-și crească permanent costurile de recrutare și de pregătire a personalului. Proliferarea softurilor și roboților care înlocuiesc munca umană repetitivă (intelectuală și fizică) reprezintă o forță care pare că va echilibra lucrurile. În definitiv, dacă omul va fi înlocuit de robot, iar guvernele vor plăti fiecărui cetățean un venit minim garantat, toată lumea va fi fericită.
