Un continent departe (din păcate) de interesele și imaginarul nostru, Africa, și mai exact partea subsahariană, începe să devină captivant și pentru rubricile de politică externă din presa românească. Audiența acestor știri este produsă de legătura cu Rusia și implicarea grupării militare Wagner.
TURNEUL PREȘEDINTELUI. Turneul african al președintelui Klaus Iohannis, de care se tot vorbește, va face de asemenea publicitate acestei părți de lume, care înainte de 1989 era atât de prezentă în știrile de politică externă și în colecțiile „Atlas“ și „Pe harta lumii“, ale Editurii Albatros, respectiv Editurii Enciclopedice Române. Revista de politică externă Lumea dedica număr de număr pagini consistente realităților din Africa Subsahariană. În anii 1990, când multe lucruri continuau din inerție, iar din manualele școlare se scoseseră numai fotografiile cu Nicolae Ceaușescu, la disciplina geografia continentelor, în clasa a VI-a, se studia încă temeinic despre statele Africii Subsahariene.
După 1996, România a început să-și restrângă puternic rețeaua diplomatică de pe continentul african, iar ambasadele statelor Africii Subsahariene, care se aflau în special în Cartierul Armenesc, să se închidă una după alta.
La summitul Organizației Internaționale a Francofoniei de la București, din septembrie 2006, îmi aduc aminte cât de exotice apăreau imaginile difuzate de presa noastră cu delegațiile africane. O ruptură bruscă a acestor relații care făcuseră ca în jur de 90.000 de studenți subsaharieni să treacă prin universitățile noastre. Un capital pierdut, căci unele ambasade închise puteau fi totuși transformate în birouri de reprezentare.
În iunie 2019, când am pierdut în fața Estoniei competiția pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, am putut observa că statele Africii Subsahariene, care votau pe vremuri în mod aproape automat candidaturile României, nu mai găsesc interesul să o facă.
PRIORITATEA NUMĂRUL 1. Aflu totuși, urmărind discursul de politică externă al doamnei ministru Luminița Odobescu din deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române, că vom avea în curând o strategie pentru relațiile cu Africa. Sper să avem și resursele, și oamenii, și creativitatea de a formula un text care să se regăsească în capacitățile României, dar și interesul politic de a o pune în practică, odată ce va fi adoptată.
E bine să anticipăm noi un asemenea demers, deoarece, mai devreme sau mai târziu, subiectul Africa Subsahariană va deveni prioritatea numărul unu în materie de securitate și cooperare externă a Uniunii Europene. Trecând în fața Rusiei!
Motivele sunt cât se poate de simple: într-un moment în care populația Europei se va reduce și va îmbătrâni și mai mult, Africa își va dubla populația. La jumătatea secolului va ajunge la 2,5 miliarde de locuitori, dintre care jumătate ar urma să aibă până în 20 de ani.
Având în vedere proximitatea geografică, presiunea extraordinară asupra resurselor ce vor fi împuținate de creșterea aridității și de fragilitatea statelor din Sahel, nu este un mister că presiunea migratorie va interesa în cel mai înalt grad statele Europei Occidentale.
Acestea vor fi obligate să investească pe continentul african pentru a stabiliza populația, pentru a controla fluxurile migratorii și pentru a combate rețelele islamiste, dar și pentru a echilibra prezența competitorilor geopolitici – Rusia, China, Turcia etc.
Iar prioritatea centrului economic și politic al Uniunii Europene va deveni și prioritatea noastră, a celor de pe flancul estic. Ceea ce înseamnă că statele regiunii noastre vor avea de ales fie însușirea agendei de securitate a vestului Europei, fie, dimpotrivă, implicarea într-o anumită formulă de integrare regională patronată de Statele Unite ale Americii. Iată de ce loviturile de stat din Niger și din Gabon, loviturile mai vechi din Mali și Burkina Fasso, dezordinea din Republica Centrafricană nu trebuie să ne dezintereseze, dimpotrivă.
ATUURILE ROMÂNIEI. Având în vedere trecutul nostru lipsit de colonialism, o anumită memorie pozitivă a cooperării din perioada de dinainte de 1989 și chiar istoria noastră marcată de imperialisme de tot felul, România și alte surate din Europa Centrală și de Est pot fi scoase la înaintare pentru a construi noi punți de dialog și cooperare între Uniunea Europeană și Africa Subsahariană.
De exemplu, România ar fi putut să joace un rol catalizator, având în vedere și potențialul agricol pe care îl avem și centralitatea noastră în exportul cerealelor ucrainene, în creionarea unei diplomații cerealiere în Africa. Aceasta ar putea fi o nișă în care am avea un cuvânt de spus. Rămâne să ne și dorim să trecem de la sloganuri la fapte.
