Investiții dintr-un zâmbet

Probabil că toată lumea știe ce este o memă, adică o fotografie sau un clip video amuzant care se pro­pagă cu repeziciune în social media. De câțiva ani buni, memele au ajuns și pe piața de capital, sub forma așa-numitelor „meme stocks“. Vorbim despre niște acțiuni ale unor companii oarecare, aflate chiar în dificultate, a căror valoare crește artificial peste noapte, în urma viralizării unor pseudoștiri pe rețe­lele sociale, în special pe Reddit.

Cea mai recentă „meme stock“, și probabil ultima, după cum punctează Business Insider, este Tupperware, un comerciant de articole de bucătărie din Statele Unite, a cărui valoare s-a împătrit din a doua parte a lui iulie. Compania nu o duce strălucit. Ba, dimpotrivă: acțiunile au fost într-un declin continuu în ultimii cinci ani, iar datoriile sale depășesc de câteva ori inclusiv valoarea sa de piață actuală, umflată nefiresc.

O PRESUPUNERE FANTEZISTĂ. Ce s-a întâmplat mai concret? Pe 21 iulie, un utilizator Reddit, care deținea 2.000 de acțiuni Tupperware (pe atunci, acestea valo­rau în jur de 90 de cenți bucata) a scris că vânzările de cutii pentru păstrat mâncarea vor crește fără măsură, în ideea că oamenii vor începe să acumu­leze alimente, de teama inflației. Un argument fantezist care a inflamat spiritele și acțiunea a sărit de trei dolari, în doar câteva zile. În timpul redactării acestui text, prețul său ajunsese deja la peste patru dolari.

De asemenea, un articol fără prea multe date concrete, publicat de Orlando Business Journal, susți­nea că BlackRock ar urma să facă o investiție în compa­nie. Am putea spune că e o joacă, însă pierderile pe care le marchează mulți naivi, la finalul „petrecerii“, sunt cât se poate de reale.

Lucrurile funcționează în felul următor. Pe măsură ce intră în horă din ce în ce mai mulți investitori, pre­țul crește. Primii dintre ei au la un moment dat tentația să vândă în creștere și așa începe o spirală descendentă. La final, scapă cine poate. În cazul Tupperware – numele companiei vine de la Earl Tupper, americanul care a fondat-o în 1946 –, mai mulți investitori care plasaseră pariuri short, adică aceia care mizau pe o prăbușire a acțiunii înainte ca utilizatorii Reddit să intre în poveste, sunt principalii perdanți.

Și faptul că acest segment al industriei financiare este afectat pare să fie o motivație în sine a episoa­delor „meme stocks“, fapt care a atras atenția auto­rității americane de supraveghere a pieței de capital. Security and Exchange Commission (echivalentul ASF-ului de la noi) s-a sesizat destul de târziu însă, la un an și jumătate după ce fenomenul începuse.

LA ÎNCEPUT A FOST GAMESTOP. Prima „meme stock“ a apărut în 2020, în timpul pandemiei. Acțiu­nile GameStop, un retailer de electronice și jocuri video, au crescut de peste o sută de ori între aprilie 2020 și ianuarie 2021, conform ziarului britanic The Guardian. Este ușor de bănuit cine au fost investi­torii și cum a favorizat perioada de lockdown feno­menul. Apropo de firmele de investiții care pariază pe scăderile de preț, acestea au pierdut aproape 20 de miliarde de dolari când a început raliul.

Iar GameStop este un caz fericit, pentru că retaile­rul încă există, iar acțiunile sale valorează mai mult decât înainte de bula „meme stock“. Rețeaua de ma­g­a­zine cu articole pentru casă Bed Bath & Beyond, care a fost, la rândul său, în centrul unui fenomen similar, a fost nevoită să-și ceară insolvența, după ce nu a mai găsit nicio variantă pentru a se salva.

Dacă ne uităm și la un al patrulea exemplu de „meme stock“, AMC, o rețea americană de cinema­tografe, observăm un tipar. Faptul că toate au legă­tură cu retailul și cu serviciile accesibile publicului larg e elementul comun al acestor acțiuni vesele. Cu alte cuvinte, micii investitori iau contact direct cu businessurile respective, deci au impresia că le înțe­leg foarte bine principiul de funcționare. E greu de crezut că un producător de device-uri medicale sau de sonde pentru industria de petrol și gaze ar putea să se alăture categoriei. Virgin Galatic e poate excep­ția de la regulă, în sensul că puțini își permit să-i cum­pere serviciile de turism spațial. Însă imaginația e poate un declanșator și mai puternic decât universul brick & mortar.

Pentru a înțelege mai bine modul de gândire al investitorilor descriși anterior, e poate relevant să cităm un mesaj scris de un alt utilizator de Reddit, citat de Business Insider, legat de avântul acțiunilor Tupperware: „Într-o oră am câștigat 1.500 de dolari cu porcăria asta, cu o investiție de doar 2.500 de dolari. Cea mai bună variantă de tranzacționare pentru acțiunea asta e să intri și să ieși repede“.

În mod evident, pentru unii este o opțiune de luat în calcul. E o filosofie pe care, de altfel, mulți investitori din lumea cripto o împărtășesc. Și, ca să venim cu picioarele pe pământul natal, nici în România ponderea lor nu e deloc neglijabilă.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.