Era clar că pandemia va schimba rolul statului în societate. Intervențiile financiare pe care le-am văzut, măsuri de sprijin direct, duse până la împărțirea unor cecuri populației, în SUA, schimbarea regulilor de prudențialitate fiscal-bugetară, salvarea unor companii sau sectoare economice, suspendarea unor norme legale privind concurența și ajutorul de stat, toate acestea și alte decizii au făcut ca statul să fie implicat activ în economie și în societate.
În același timp, pandemia a arătat cât de important va fi în viitor sistemul de sănătate, cum ar trebui să reacționeze acesta, să se dezvolte și să se consolideze în fața unei crize majore. Chiar dacă există o evidentă extindere a sistemului medical privat, crizele arată că răspunsul important îl are sistemul public, cel privat având doar un rol complementar. Prin urmare, investițiile în sistemul public de sănătate devin esențiale, iar Uniunea Europeană a dezvoltat programe de finanțare care vizează consolidarea sistemului public de sănătate și creșterea capacității acestuia de răspuns în fața unei crize.
În aceste condiții, era clar că așteptările privind implicarea statului în economie și societate erau tot mai mari. Dar în România se depășesc limitele.
UN FESTIVAL AL CERERILOR. Asistăm în ultima perioadă la un adevărat festival al cererilor. Toată lumea vrea câte ceva de la stat și multe categorii profesionale și sociale sunt auzite tot mai des spunând „vreau“ și „îmi dai“. Doar despre crearea condițiilor pentru business nimeni nu mai vorbește.
Cei mai vocali sunt agricultorii, mai exact unii legumicultori care au aruncat o parte din producție în câmp. Ei cer de la stat să le facă depozite frigorifice (făcându-se că uită că de 14 ani, de la intrarea în Uniunea Europeană, grupurile de producători au avut la dispoziție fonduri pentru a-și construi sisteme de depozitare). Mai mult, ar vrea ca statul să le asigure desfacerea mărfii în supermarketuri sau, dacă nu este posibil, să le cumpere toate produsele. Evident, la prețul pe care îl doresc producătorii agricoli. Cu alte cuvinte, cer să facă statul ceea ce o parte din ei nu au reușit în ultimele două decenii, având resurse la dispoziție, și anume să organizeze un sistem de colectare, depozitare și vânzare.
Este oare rațional să creadă legumicultorii că poate statul să construiască un sistem eficient de colectare și vânzare a produselor agricole? Nu, mai ales că experiența economiilor europene dezvoltate arată că astfel de structuri sunt realizate de asociațiile de producători, care dezvoltă rețele de acest tip având la dispoziție programe și proiecte susținute din fonduri europene sau naționale.
În general însă, subvențiile sunt prea mici, dobânzile sunt prea mari, recoltele sunt în fiecare an insuficiente, prețurile oferite de cumpărător (persoane fizice sau companii) sunt totdeauna prea mici pentru a le asigura profitul pe care și-l doresc, despăgubirile pentru seceta de anul trecut nu s-au plătit, producția se exportă, dar nu o exportă ei, producătorii, iar sistemele de irigații sunt puțin dezvoltate.
Agricultorii nu sunt singurii care vor bani de la stat. Reprezentanții industriei alimentare se plâng că ei nu au primit niciun ajutor financiar, la fel și cei din panificație, patronii din HORECA – un sector care a fost închis din decizia explicită a statului – acuză că măsurile de sprijin au venit târziu și au fost insuficiente, hotelierii sunt îngrijorați de pierderile suferite anul trecut, dar încearcă să recupereze rapid anul acesta, uimindu-i pe turiști cu tarifele practicate.
De asemenea, creșterea inflației a pus pe jar mediul economic, care, evident, așteaptă sprijin de la stat. Constructorii reclamă creșterea prețurilor materialelor de construcții, cerând intervenția statului pentru ajustarea pieței și pentru renegocierea contractelor aflate în derulare.
Lista continuă. Primăriile vor bani de la stat, în loc să facă eforturi să atragă investitori care să aducă, automat, mai multe fonduri la bugetul local, medicii și profesorii care nu vor să se vaccineze au pretenția ca testele lor COVID-19 să fie plătite de stat, opoziția politică solicită alocații mai mari pentru copii, creșterea salariilor bugetare și a pensiilor, făcând complet abstracție de faptul că România are convenit cu Uniunea Europeană un program de reducere a deficitului bugetar.
UNDE SUNT RISCUL, EFICIENȚA ȘI PROFITUL? Pare că „mâna invizibilă a pieței“ s-a făcut complet „nevăzută“ și toată lumea își dorește să intervină statul cu „mănușa sa de fier, nu cu cea de catifea“. Toată lumea vrea să fie asistată, să primească bani sau soluții și statul să facă ceea ce producătorii nu pot sau nu vor. Parcă toată lumea vrea să se întoarcă la prețuri controlate, la sisteme dirijate de stat, la subvenții cât mai mari de la buget, adică aproape de comunism.
În aceste condiții, unde mai găsim inițiativa antreprenorială, riscul, eficiența și profitul? Au ajuns pe cale de dispariție. Peste tot în lume, în conferințe, în dezbateri teoretice sau prin strategii concrete se caută soluții pentru schimbarea capitalismului. În România, parcă oamenii vor să schimbe capitalismul cu vechiul comunism. Că înainte era mai bine!
