Entuziasmul artificial din piețe

Într-un context în care auzim tot mai multe voci care prorocesc iminența unei recesiuni în Statele Unite, lucrurile arată neobișnuit de bine în piața financiară. Indicele Nasdaq Composite, care reflectă evoluția companiilor tehnologice, se apreciase cu peste 30% în primele șase luni ale lui 2023. Iar S&P 500, cel care dă o perspectivă mai amplă asupra întregii economii americane, a avut în iunie o lună de vis.

Cu alte cuvinte, frenezia din jurul inteligenței artificiale (AI) – mirajul acestui an –, care a urcat la cer acțiunile unor companii precum Nvidia, a contaminat întreaga piață. Producătorul de stații grafice, cunoscut în urmă cu 20 de ani în special de pasionații de jocuri video, și-a triplat valoarea din ianuarie 2023 și a intrat în selectul club al companiilor evaluate la peste 1.000 de miliarde de dolari. Petrecerea generală a început pe 30 noiembrie 2022, când OpenAI lansa ChatGPT, roboțelul genial care le știe pe toate.

Într-o oarecare măsură putem înțelege entuziasmul pe care îl creează o tehnologie despre care mulți spun că marchează un moment crucial în istoria umanității, similar cu apariția internetului. Performanțele ieșite din comun ale unor companii care nu au nimic de-a face cu acest nou tărâm al făgăduinței par însă ceva mai greu de descifrat.

CROAZIERĂ PLĂCUTĂ! Pe lista primilor zece performeri din S&P 500 pentru prima jumătate a anului figurează și doi operatori de croaziere, Norwegian Cruise Line și Royal Carribean Cruises, conform Business Insider. Știm bine că acest sector a fost grav afectat de pandemie, iar revenirea (ne referim la finanțe) s-a dovedit anevoioasă. O explicație poate fi faptul că unii investitori au vândut în câștig acțiunile unor companii care au legătură cu AI și au reinvestit banii în alte domenii. Iar raționamentul aparține analiștilor de la UBS.

Treaba e că aceste minuni nu au viață prea lungă, avertizează doi miliardari americani. Ambii sunt octogenari, așa că au văzut multe „superbubble“-uri, după cum caracterizează Jeremy Grantham, cofondatorul GMO, peisajul actual, într-un interviu pentru The Wall Street Journal. Piețele vor mai fi trase în sus de inteligența artificială pentru o vreme, după care va începe picajul, mai spune el. Grantham a prevă­zut spargerea bulei dot-com de la începutul mileniu­lui, precum și criza imobiliară din 2008.

În același spirit se înscrie și viziunea lui Leon Cooperman, fondatorul companiei Omega Advisors. Citat de Business Insider, miliardarul e de părere că Nvidia va pica de sus, adică de la o evaluare care ia în calcul un multiplu de 220 pentru profitul net. Pentru mai multă claritate, investitorii își asumă că ar amortiza prețul cu care au cumpărat acțiunile companiei tech în două secole și ceva. Desigur, cu toții mizează că, pe baza unor rezultate formidabile, pre­țul va continua să crească și vor ieși bine, în cele din urmă. Dar toate au un sfârșit.

Acesta ar putea veni odată cu intrarea Americii în recesiune, moment pe care Cooperman îl între­vede undeva în anul viitor. Fără prea multe detalii de natură tehnică, ideea e că Federal Reserve (Fed), banca centrală a Statelor Unite, duce o luptă crân­cenă cu inflația și pare dispusă să sacrifice orice pentru a o dovedi. În ultimul an, Fed a crescut do­bânda de politică monetară de la aproape 0 la 5%.

E o creștere substanțială, iar lucrurile par că nu se vor opri aici. Scumpirea creditării are impact direct asupra creșterii economice.

MAI VINE? Pe de altă parte, este adevărat că recesiunea Statelor Unite a fost trâmbițată încă de anul trecut, de când inflația a început să-și arate colții mai peste tot în lume. Unii cred și acum că proba­bilitatea unui asemenea eveniment este scăzută. Robustețea pieței muncii – Statele Unite continuă să creeze noi locuri de muncă, iar șomajul este constant – e un argument în acest sens. Și, ca într-un frumos cerc vicios, alții văd în acești indicatori un bun argument pentru ca Fed să opereze și alte creșteri de dobândă, ceea ce va duce, într-un final, la recesiune.

Când vine vorba de predicții, sunt mulți factori de pus în balanță și nimeni nu poate pretinde că știe să citească viitorul, chiar dacă a nimerit-o de mai multe ori în trecut. Nici măcar Oracolul din Omaha, cum este supranumit Warren Buffett, legendarul investitor. Apropo, în repetate rânduri, el a spus că nu e deloc preocupat de prognozele pe termen scurt, în contrast cu mai toți investitorii de talie mare. Până la urmă, recesiunile fac parte din regula jocului și nu trebuie să le privim ca pe niște catastrofe economice, e de părere părintele conglomeratului

Berkshire Hathaway.

La fel, și bubble-urile bursiere fac parte din regula jocului, atâta vreme cât o noutate, cum e cazul inte­ligenței artificiale, inflamează imaginația investitorilor. Întrebarea e dacă impactul AI va fi chiar atât de mare. Sau, altfel spus, dacă nu va apărea o altă tehnologie care s-o eclipseze.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.