Emoțiile robotului Sophia

 

Robotul Sophia s-a aflat, luna trecută, la București. A fost primit ca un star, în sensul că a avut o serie de interviuri cu câteva vedete tv locale. Dar, momentul de vârf pentru Sophia a fost un eveniment de la Sala Palatului din București. Conform organizatorilor, au fost vândute 3.000 de bilete pentru întâlnirea cu Sophia, prețul unui bilet fiind de 400 de euro. În total, un calcul simplu ne arată că robotul a produs un eveniment de aproximativ un milion de euro, fapt care l-ar putea face invidios chiar și pe excentricul Gigi Becali, patronul din fotbal care ne-a obișnuit să își numere încasările după câte un meci de cupă europeană.

Pentru ca suspansul să fie și mai mare, a apărut dezvăluirea că Sophia nu este singură pe lume, ba chiar sunt surse care au declarat că au mai văzut un robot „de rezervă“ în culisele Sălii Palatului. Este posibil, pentru că un turneu internațional al unui robot nu poate fi lăsat la voia întâmplării.

Emoții de robot. Numai că Sophia s-a „emoțio­nat“ pe scenă, adică s-a blocat cu ocazia unei în­trebări. Explicația blocajului este una cât se poate de banală: rețeaua de te­le­fonie era supraso­licitată. Am revăzut câteva dintre declarațiile celor pre­zenți la eveniment. Majoritatea au spus că li s-a părut interesant, câțiva s-au declarat ușor deza­mă­giți de faptul că momentul dialogului cu robotul a fost prea scurt. Cam ca la un concert cu Madonna, unora le-a plăcut cum s-a auzit, altora, nu.

Pe Sophia am revăzut-o și pe site-ul Băncii Mondiale, într-un dialog cu managerul instituției care se ocupă de transport și dezvoltare digitală, ceea ce îmi arată, încă o dată, că Sophia tinde să devină o vedetă internațională. O vedetă care are cetățenia statului Arabia Saudită, care este deja citată cu vorbe de duh despre relația dintre oameni și roboți și care devine pe zi ce trece un fel de vector de pro­movare a inteligenței artificiale.

Desigur, aceasta este partea ce ține de show. Zona de culise am găsit-o, întâmplător, într-o deplasare profesională pe care am făcut-o la Iași. Po­ves­tea pleacă de la un întreprinzător local, un om care a intrat în afaceri cu tranzacții imobiliare. De cu­rând, însă, a ajuns să amenajeze un spațiu imobi­liar lăsat în paragină și pe care întreprinzătorul ieșean l-a închiriat de la Universitatea din Iași. Probabil că ar fi putut să îl amenajeze ca un spațiu clasic de birouri. Numai că omul nostru a avut o altă idee: l-a transformat în ceea ce se numește un spațiu de lucru în comun, de co-working.

Nu este o invenție a întreprinzătorului ieșean, nici măcar nu este o invenție românească. Este deja un mod de lucru care intră tot mai mult în obișnuință. Ba chiar, investitorul îmi spunea că în Varșovia există mai multe spații comune de lucru decât în întreaga Românie.

De fapt, omul din Iași ne-a invitat să vizităm (pe mine și câțiva colegi din mass-media) spațiul ame­najat de el. Eram prima dată într-o astfel de locație. Recunosc. Auzisem de „hoinari ai internetului“ care merg în diverse zone ale globului și lucrează de acolo. Când se plictisesc, schimbă locul, adică se mută din Londra în Barcelona sau din Palma de Mallorca în Gibraltar.

La Iași, am văzut un spațiu amenajat ca o fabrică a secolului actual. Adică, un amestec boem de ateliere de lucru cu mici săli de conferințe ciudate în care scaunele clasice sunt înlocuite cu niște ban­chete de lemn. Niște spații în care probabil că ar putea avea loc cu ușurință puneri în scenă ale unor piese de teatru foarte moderne.

În tot acest spațiu comun de lucru, care se în­tin­de pe două etaje, s-au strâns mai mulți întreprin­zători aflați la granița cu cercetarea care dezvoltă noi tehnologii și eventual și noi afaceri. Spațiul de lucru în sine poate fi o poveste. Este un amestec ciudat de șurubelnițe, clești și menghine din seco­lul trecut cu imprimante 3D ale secolului al XXI-lea.

Linda și sophia. Aici am găsit un tânăr designer IT care câști­gase recent o licitație organizată de un oraș din Ro­mâ­nia, am găsit un băiat care ascundea cu aten­ție proiectele la care lucrează, dar și o echipă care a creat-o pe Linda. Linda este un robot, aproape la fel ca Sophia, al cărui nas, urechi sau păr au fost fa­bricate la o imprimantă 3D. Linda poate dialoga și ea ca Sophia, dar cu câteva zile înainte de vizita noastră, Linda avusese un accident la mandibulă fapt care nu a făcut-o disponibilă pentru o discuție cu grupul de vizitatori. Am întrebat de unde își ia Linda informațiile atunci când intră într-un dialog și dacă oferă aceleași răs­pun­suri la întrebări identice. Am aflat că răspun­su­rile diferă, iar robotul se inspiră de pe internet. Ceea ce explică și blocajul Sophiei de la Sala Palatului.

Nu se poate pune neapărat un semn de egalitate între Linda și Sophia. Una funcționează, cealaltă este în lucru. Mai importanți sunt, însă, roboții care lucrează deja în economia globală și autoh­tonă, de exemplu, la uzinele Dacia. Iar cei mai importanți sunt, deocamdată, oamenii din țară și din lume care gândesc viitorii roboți.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la TVR1. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.
← Close