Doamne, iartă-ne, că ai de ce

„Binecuvântat e Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi-n vecii vecilooooooor. Aaaaaamiiiiin. Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fără de moarte, milu­ieş­te-ne pe noi. Să luăm aminteeeee! Se binecuvântează şi se sfinţeşte staţia aceasta de pompare a gazului şi toată lucrarea de aducţiune. Cu harul preasfântului duh, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii veciloooooor. Aaaaaamiiiiiin.“

Doar un rigorist fără bucurii în viaţă stă să observe că staţia de pompare şi lucrarea de aducţiune se sfinţesc, nu „se sfinţeşte“. Cum ştim, dezacordul nu e doar expresia părerilor divergente, ci în primul rând matricea stilistică a multor oameni (celebri sau nu) care se exprimă public. Suntem în ţara în care Sector 7 & Krem cântă „Mă-ta are cratimă“, fără ca efectele să iasă din perimetrul amuzamentului. Şi totuşi, ce e cu citatul care deschide textul? Ce să fie? Nimic neobişnuit într-o ţară cu 28.000 de biserici şi 200 de librării, într-o ţară unde cuvântul Domnului e luat în râs sub pavăza pioşeniei, pe când cuvântul scriitorului se caută mult mai puţin decât al vedetei de tabloidism nocturn sau al fotbalistului cu şapte vampe la cingătoare şi trei herghelii de cai-putere în garaj. Citatul cu pricina face parte dintr-un reportaj difuzat la televizor în emisiunea „Apropo TV“ de la Pro TV, la care cine se uită are prilejul să mai constate o dată unde poate duce rătăcirea celor care susţin că te vindecă de rătăcire.

Tradiție. Un preot de ţară, asistat de un primar încins cu o panglică tricoloră şi de un cetăţean în costum închis, sfinţeşte o bucată de ţeavă galbenă care iese dintr-o mică incintă gri. Pe jos e pământ, în apro­piere se înalţă o movilă de nisip, locul de oficiere a ceremonialului e delimitat cu o sfoară, iar în jur adastă mulţimea de gură-cască tipică episoadelor de acest gen: gospodine îmbăsmălite, bătrâne cu mâna la gură, curioase de profesie venite de la ma­gazin etc. Există, după cum se ştie, o lungă tradiţie a sfin­ţirii funcţionale în România ultimelor decenii. S-au sfinţit, printre altele, barele porţilor unui teren de fotbal, o telegondolă de la mare, o telecabină de la munte, o fabrică de conserve, o tabelă de marcaj, două grajduri reamenajate, ba chiar şi un cenaclu literar. În fond, dacă avem politicieni miruiţi de colegi în parlament ca să scape de închisoare, de ce n-am avea şi grajduri sfinţite, cu tot cu dobitoacele dinăuntru? Aşa se consolidează încrederea în bise­rică a bigoţilor dispuşi să stea o zi şi o noapte la coadă la moaşte, dar inclemenţi cu lecturile mai provocatoare decât „Punguţa cu doi bani“.

Ca probă de umor involuntar, povestea de mai sus e la nivelul explicaţiei pe care o dă, cu ani în urmă, un cetăţean trezit noaptea din somn de o neregulă supărătoare: „Pe la două, două jumate s-a constatat o furtună din care n-am putut să dorm cu nevastă-mea împreună în pat fiindcă s-a declanşat o extorsiune al (sic!) unui degajament al unei cons­truc­ţii de… într-o apă şi după care… puteţi uita“.

Pe de altă parte, când vezi care sunt efectele laterale pe care le are vaccinarea cu evlavie practicată la oraş şi mai ales la sat, îţi vine să reconsideri ideea referitoare la opiul popoarelor. Pofta de mătănii şi de îngenunchere a omului simplu nu e mană ce­rească doar pentru manipulatori, ci şi pentru între­prin­ză­torii cărora le vin idei trăsnite.

Ofertă. Crucea şi rugăciunea se pot transforma, uşor şi paradoxal, în recuzită a blasfemiei dacă pune mâna pe ele cine nu trebuie. Intră aici în discuţie o lipsă de scrupule pe care democraţia absolută a mediului online n-are cum s-o atenueze. Aşa se face, după cum arată Cezar Paul-Bădescu pe pagina per­sonală de Facebook, că doritorii îşi pot procura nişte prea cucernice gloanţe împodobite cu semnul crucii şi cu „Tatăl nostru“. Există trei versiuni: auriu, argintiu şi negru, iar furnizorii promit punctualitate, risc zero şi verificarea livrării. Din punctul de vedere al preţului, e, Doamne iartă-mă, chilipir: cu 49 de lei poţi să-ţi împuşti duşmanul (sigur, cu arma pe care o ai deja) în trei culori. Dacă eşti un ţintaş bun şi inamicul trece în lumea drepţilor, rudele lui pot să apeleze, pentru o slujbă făcută cum scrie la carte, la părintele din prima parte a textului – asta, dacă va renunţa să sfinţească ţevi şi alte obiecte de folosinţă sătească şi va primi să slujească la căpătâiul săvâr­şitului dintre cei vii, mutat la loc cu verdeaţă. Sigur, furnizorul introduce o nuanţă ludică în ofertă: n-ar fi, vezi Doamne, un glonţ în toată regula, ci doar un „colier, lanţ cu pandantiv în formă de glonţ cu deschidere, inscripţionat cu rugăciunea «Tatăl nostru»“. Dar nimic nu te opreşte să încerci. Poate nu-ţi ucizi duşmanul, dar şi dacă-i scoţi un ochi tot e ceva. Iar data viitoare poate cumperi online şi un cleşte pentru extracţii pe care să fie gravat, ca pe clopotul cel mare al Catedralei Mântuirii Neamului, chipul Prea­fericitului Părinte Daniel. Îl poţi folosi pentru ex­tracţii efectuate pe funcţionarii antipatici de la ghi­şeele adminis­traţiei publice. Vorba ceea: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Iartă-ne, Doamne, că ai puzderie de motive. Timp să fie.

Prozator, traducător și jurnalist sportiv, Radu Paraschivescu a realizat emisiunea „Pastila de limbă” la Digi24.
d