Rezultatul negocierilor pentru pozițiile-cheie în Uniunea Europeană a provocat nenumărate speculații, fără a se explica funcțiile care contează cu adevărat, cum să decriptăm alegerea persoanelor care au fost desemnate să le ocupe și cum stăm cu raportul de forțe pe plan european. Voi încerca în cele câteva rânduri să răspund acestor întrebări.
În primul rând, importanța funcțiilor. Ceea ce contează în procesul de decizie al Uniunii Europene sunt funcțiile de președinte al Comisiei Europene, de guvernator al Băncii Centrale Europene, precum cele de președinte al comisiilor europarlamentare Buget, Agricultură, ITER (Industrie, Transporturi, Energie și Cercetare) și Mediu. Desigur, importante sunt și pozițiile de comisar european la Concurență, Agricultură, Transporturi, Mediu, Energie etc., în general, cele care dispun de bugete importante.
Restul funcțiilor sunt mai degrabă decorative, de reprezentare, așa cum sunt și funcțiile de președinte al Consiliului European, Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate și președinte al Parlamentului European.
UN COMPROMIS. Să aruncăm și o privire asupra negocierilor și raporturilor de forțe în Europa. Faptul că cele mai importante poziții au fost atribuite unei germane, Ursula von der Leyen, și unei franțuzoaice, Christine Lagarde, arată un compromis pe linia Paris-Berlin care a urmărit să controleze cele mai importante poziții europene. De ce?
Opțiunea Parisului pentru Banca Centrală Europeană este legată de prioritatea președintelui
Emmanuel Macron de a se ajunge la mai multă integrare financiară în zona euro, inclusiv crearea unui buget al zonei euro. Prezența Ursulei von der Leyen, fost ministru german al apărării, indică o pliere a Berlinului în fața Parisului. Domnia sa este francofonă și francofilă, adeptă a autonomiei strategice europene. Ursula von der Leyen și-a pus semnătura pe acordurile de parteneriat militaro-industrial franco-german pentru producerea în comun a unui avion multirol de generația a cincea și a unui tanc comun. Prezența sa la șefia Comisiei Europene arată clar că apărarea va ocupa un loc central pe agenda acestei instituții.
Însă acest succes franco-german nu înseamnă nicidecum un control al Comisiei. Acest lucru a fost posibil cu un preț pe care îl vom vedea în momentul în care organigrama Comisiei va fi completă. Știm pentru moment că Italia va primi Comisariatul pentru Concurență, dar comisarul ce va fi desemnat de Roma – ca, de altfel, și comisarii țărilor Grupului de la Vișegrad – va fi sensibil la temele guvernelor și ale forțelor politice care l-au propulsat. Mișcarea populistă va fi puternic reprezentată în Comisie, ceea ce înseamnă că procesul de decizie va fi mult mai dificil decât în timpul Comisiei Jean-Claude Juncker.
Acest raport de forțe va determina statele membre ale Uniunii Europene să acționeze mai degrabă pe formate restrânse (cuplul franco-german, la care se vor asocia țările Beneluxului și Spania; Grupul de la Vișegrad etc.) și mai puțin la 27, ceea ce va conduce mai devreme sau mai târziu la Uniunea Europeană a vitezelor instituționalizate.
Acest lucru reiese și din faptul că devine anevoios să avem aceleași politici pentru toți cei 27 de membri și cu atât mai puțin în perspectiva nu foarte îndepărtată a extinderii la țările Balcanilor de Vest.
Vedem în momentul de față că respectarea acelorași standarde în materie de stat de drept a condus la blocarea candidaturii lui Frans Timmermans de către statele de la Vișegrad plus Italia.
De asemenea, pentru a se obține acordul Italiei pentru noile candidaturi, guvernul de la Roma a solicitat și se pare că a obținut renunțarea din partea Comisiei la procedura de deficit excesiv.
În chestiunea accelerării tranziției către o economie verde, statele din Est nu au posibilitatea și nici nu doresc încă să renunțe la combustibilii fosili. Probleme vor apărea, desigur, și pe chestiunile legate de apărare și autonomie strategică europeană, pe natura relațiilor transatlantice și pe respectarea unei discipline bugetare.
Toate aceste viziuni și posibilități diferite vor avea și consecințe asupra arhitecturii europene post-Brexit.
FRAGMENTARE POLITICĂ. Prin urmare, prezența Ursulei von der Leyen ca președinte al Comisiei Europene nu înseamnă câtuși de puțin vreo hegemonie germană asupra Uniunii Europene și nici vreun control al Executivului de la Bruxelles. Mai degrabă vom avea o Comisie care va reflecta fragmentarea politică din Parlamentul European și diferențele de viziune dintre statele membre.
În acest context, pentru România este important echilibrul și nu poate decât să mă bucure decizia autorităților noastre de a atribui companiei franceze Naval Group contractul pentru fabricarea corvetelor și modernizarea fregatelor, decizie care va avea urmări politice pozitive în relația cu Parisul.
