Despre întărirea statelor în UE

O țară nu poate pretinde un rol în lume fără in­­dus­trie și fără o anumită proporție a capitalului autohton în cadrul industriei. Întreprinderile au­­toh­tone care au o prezență internațională susțin poli­ti­ca externă a statului respectiv, fac parte din ins­trumentele de influență ale statului. Bunăoară, România nu va putea juca vreun rol la nivelul regiunii Europei de Sud-Est atât timp cât nu există o prezență a companiilor sale la sud de Dunăre. De asemenea, nu vom putea juca un rol în dezvoltarea Republicii Moldova atât timp cât companii româ­nești nu vor trece Prutul. În eventualitatea în care compania Tarom va intra în faliment, acest lucru va însemna încă o diminuare a slabei prezențe româ­nești la nivel internațional.

FĂRĂ AMBIȚII. Strategii de la București din anii 1990 nu au fost deloc interesați de asemenea idei, întrucât acestea nu fac parte din cultura statului român. Nu au fost interesați nici mai târziu, chiar și atunci când căr­țile pe care România le-ar mai putea juca s-au redus la mai puțin decât degetele de la o mână. În România se achiziționează și acum terenuri agricole care vor transforma unele state din Golf în producători de produse agricole într-o perioadă în care securitatea alimentară devine o miză globală.

Energia ar fi trebuit să fie o a doua carte pe care ar fi trebuit să o jucăm inteligent, dar se pare că nici acest domeniu nu reprezintă o prioritate. Portul Constanța și stra­tegia Dunării ar trebui să fie iarăși priorități, alături de infrastructura rutieră, aero­portuară și feroviară care ar putea face din România un nod de comu­ni­cații în regiunea extinsă a Mării Negre și ar mări investițiile străine.

Deși Viktor Orban are o imagine nu tocmai favorabilă, excelenta infrastructură a Ungariei a atras, în cele două luni care s-au scurs de la începutul anului, trei in­vestiții în valoare de câteva sute de milioane de euro. De asemenea, expertiza și coo­perările inter­naționale ale Serviciului de Pro­tecție și Pază (SPP) reprezintă încă o carte pe care România o are la nivel inter­național.

Anumite momente care ajung peste noi aidoma ploii date de Dumnezeu, precum Preșe­dinția rota­tivă a Consiliu­lui Uniunii Europene, pe care o exer­cităm în primul semestru al anului 2019, ar fi meritat să fie valorificate în sensul creș­terii repu­tației noastre la nivelul Uniunii Europene, dincolo de fotografiile de grup sau de simpla găzduire la Sibiu a unui summit. Ne bucurăm de proiectul european al „laserului de la Măgurele“ care însă riscă să fie parțial integrat în cercetarea românească fără o politică de cercetare serioasă la nivel național.

M-am bucurat de semnarea acordului de coope­rare între Ministerul de Externe și Consiliul Națio­nal al Rectorilor pentru o politică structurată de acordare a burselor pentru cetățeni străini. Să vedem însă cât de mult va fi susținut financiar un asemenea acord. Cum spunea însă Generalul De Gaulle, „Țările mari sunt cele care vor să fie mari“. Cred că am putea spune și noi „Țările mici sunt cele care vor să fie mici“ și cred că nu greșesc dacă această axiomă nu face parte cumva din cultura autohtonă.

RESTRICȚII À LA FRANÇAISE. În tot acest timp, în Europa, statele își protejează acele instrumente fără de care nu putem vorbi de putere și proiecție de putere. Dacă ne uităm la unul dintre motoarele construcției europene, Franța, guvernul a extins așa-numitul decret Montebourg care prevede autorizații speciale pentru eventuale participări străine în capitalul unor companii fran­ceze consi­derate strategice (strategice nu pe vorbe, ci pe fapte) în următoarele sectoare: energie, apă, transporturi, sănătatea publică și comunicațiile electronice.

Domeniile industriale din apărare și securitatea națională sunt deja protejate de eventuale investiții străine printr-un decret ce datează din 2005, adoptat de guvernul De Villepin. Guvernul actual, condus de Edouard Philippe, consideră însă că aceste instrumente trebuie extinse la nanoteh­nologii, industriile din sectorul aerospațial și la infrastructurile financiare (de exemplu, platforma electronică de trading). „Nu trebuie să fim naivi“, a declarat premie­rul Edouard Philippe, înainte de a susține că „tre­­­buie să fim vigilenți față de toate companiile care contează pentru Franța“. Această declarație a fost făcută de șeful guvernului de la Paris într-un loc ales deloc întâmplător și anume uzina L’Oréal de la Lassigny.

De asemenea, poate ar trebui să ne uităm și unde se duc banii obținuți de guvernul francez din vânzarea unor active ale statului și anu­me pentru susținerea inovației și cercetării, domenii pentru care România alocă numai 0,4% din PIB, mai puțin și decât Bulgaria. Astfel de exemple, ca cele din Franța se regă­sesc în toate țările Europei nucleului-dur, de care noi vrem să ne apropiem, dar și în unele țări ale regiunii noastre. Reprezintă semnele întăririi statelor în cadrul Uniunii Europene.