De ce Austria continuă să ne spună „NU“

O știre preluată de presa românească din ziarul german cu tentă social-democrată Die Tageszeitung ne spune că Austria își menține vetoul în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Articolul din ziarul german a apărut în contextul votului masiv din Parlamentul European prin care se solicita Consiliului European să aprobe aderarea celor două țări până la finele anului, vot care a creat mari așteptări, așa cum face orice semnal pozitiv venit din partea președintelui francez, a cancelarului german sau a diverșilor oficiali europeni.

FONDUL PROBLEMEI. Îmi pare rău că jurnaliștii care au preluat această informație nu s-au aplecat asupra fondului problemei. De ce Austria, o țară mică din Uniunea Euro­peană, cu o populație mai mică cu zece milioane decât a României, reușește să reziste oricăror presiuni? De asemenea, de ce România nu dispune de mijloace de coerciție? O dovadă a lipsei capacității noastre de a sancționa poziția nedreaptă și umilitoare pro­vo­cată de Austria (sigur, cu riscul de a fi considerat naiv, avea și o datorie istorică față de noi, după ce, vreme de secole, Viena a dominat și exploatat teri­torii românești) este retrimiterea la post a ambasadorului nostru.

Din păcate, o paralizie intelectuală face ca, în universități și în centre de cercetare, această atitudine a Austriei să nu provoace nicio dez­batere de substanță cu privire la rolul și influ­ența noastră în Uniunea Europeană, la o eventuală strategie pentru creșterea influenței noastre, la capacitatea unor state precum Austria de a avea instrumente de influență chiar pe teritoriul nostru.

ATUURILE AUSTRIEI. Austria este de neclintit pentru că este o țară cu o economie puternică – potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), produsul intern brut nominal al Austriei ar urma să ajungă la finele anului la 473,29 miliarde de dolari, în timp ce al României ar urma să fie de 309 miliarde –, o țară care și-a exportat capitalul în sectoare-cheie din mai multe țări ale regiunii – aspect care se traduce și prin influența politică și o anumită statură regională –, Austria are elite conș­ti­ente de locul pe care țara lor trebuie să îl ocupe în afacerile europene și în lume și, mai ales, are elite puternic conectate la jo­cul european. În sfârșit, Austria și-a construit o repu­tație de țară civilizată și de loc al excelenței. Toate acestea sunt motive care îl determină, de exemplu, pe cancelarul german, atunci când primește un refuz al omologului său austriac pe tema extinderii spa­țiului Schengen, să ia act, să exprime regrete și cam atât.

Valoarea de întrebuințare a Austriei pentru Germania și chiar pentru Franța face ca jocul nedrept al Vienei față de România și Bulgaria să nu aibă consecințe în relațiile bilaterale cu cele două mari puteri europene.

SOLUȚII. În aceste condiții, ce-i de făcut? Evident, să conti­nuăm demersurile la toate nivelurile pentru a-i con­vinge pe austrieci care, așa cum îi cunoaștem din istorie, ne vor face să plătim un preț, chiar și în con­dițiile în care nu vor mai avea vreun motiv să ni se opună.

De asemenea, ar trebui să căutăm să ne intensi­­ficăm poli­tica regională și să fim cât mai activi în ma­rile dezbateri europene, astfel încât să ne creș­tem rele­vanța în plan european, să ne punem la punct o stra­tegie pentru plasarea de personal în in­stituțiile europene, să ne stimulăm cât se poate de mult dezvoltarea eco­­nomică, inclusiv prin creșterea capita­lului autohton, să frânăm cât mai mult declinul demografic.

Să îi copiem pe austrieci fără însă a ne altera spi­ritul de relaționare constructivă și solidară cu celelalte state din Uniunea Europeană și, evident, să căutam să limi­tăm, în timp și discret, influența Austriei în România.

Avem nevoie de o asemenea strategie de nișă și în con­di­țiile relaționării din Est a Austriei, contrară viziunii și intereselor românești. Rămâne, desigur, o temă de reflecție dacă această opoziție la adresa intrării României în spațiul Schengen nu are legătură și cu această relație specială a Austriei cu Estul. Mă întreb, de altfel, de ce nu a dorit nici presă și nici fotografii cancelarul Karl Nehammer atunci când s-a deplasat în Rusia, în aprilie anul trecut. În orice caz, această poziționare ambiguă ridică semne de întrebare pe care istoria le va clarifica la un moment dat.

SPERANȚE. La final, îmi exprim speranța că va rămâne în memoria elitelor noastre de peste ani această atitudine manifestată de Austria și mai sper că România va ajunge în postura în care va fi capa­bilă să răspundă acestei sfidări.

De asemenea, mai sper că istoricii generațiilor viitoare vor consemna pentru posteritate numele celor care, deținând poziții de decizie, au profitat de apele tulburi ale tranziției și au slăbit influența României.