Toată frenezia investițională la care asistăm din toamna anului trecut ne îndreptățește să ne întrebăm dacă nu cumva e prea frumos ca să fie adevărat. Nu trece o săptămână fără să aflăm că o companie s-a listat sau se va lista pe bursă, a atras un partener de tip private equity sau, bunăoară, a încheiat cu succes o emisiune de obligațiuni. Înainte de pandemie, astfel de evenimente erau rare, iar analiștii și investitorii aveau suficient timp pentru a le digera. Companii care până mai ieri nici nu ar fi îndrăznit să se gândească la o altă formă de finanțare în afară de clasicul credit bancar au pe tavă astăzi toate instrumentele amintite mai sus.
De exemplu, Agroserv Măriuța, entitatea care deține brandul Lăptăria cu Caimac, era percepută în vremurile prepandemice drept un mic producător artizanal de lactate care prin inventivitate și tenacitate reușește să ajungă pe rafturile marilor rețele de retail, într-o concurență aspră cu puterni-cele multinaționale din industrie. La sfârșit de aprilie, anunța că a încheiat cu succes un plasament privat de acțiuni în valoare de patru milioane de euro, cel mai mare realizat până acum pe AeRO, piața secundară a Bursei de Valori București (BVB). Asta, după ce în noiembrie 2020 a emis obligațiuni cu scadență în 2025, în valoare de trei milioane de euro. Deci, în șase luni, micul producător cu venituri de nici zece milioane de euro în 2019 a atras o finanțare de șapte milioane de euro prin cele două mijloace.
Pentru a rămâne în granițele aceluiași domeniu, un alt producător artizanal, Artesana, anunța recent atragerea în acționariat a unui fond de investiții, ROCA Investments.
DE TOATE PENTRU TOȚI. O explozie de listări (de acțiuni și obligațiuni) a cuprins o multitudine de alte industrii: de la imobiliare și agricultură până la tehnologie și comerț online. Aproape toate sunt suprasubscrise în plasamentele private, ceea ce preconizează cu exactitate o creștere accelerată a prețului în momentul listării, în cazul acțiunilor. De aceea, e perfect justificată întrebarea dacă nu cumva suntem martorii unei noi bule care, într-un final, se va sparge, iar prețurile se vor duce la vale. De altfel, subiectul e dezbătut și pe piețele de capital occidentale, unde, grosso modo, se petrece același lucru.
Jurnaliștii de la revista americană Time arată că după crahul dot-com din 2000, când euforia creată în jurul comerțului și serviciilor online a fost urmată de o prăbușire dramatică, preocuparea pentru bubble-uri (umflarea artificială a prețurilor acțiunilor) a rămas constantă și la niveluri peste cel de dinaintea acestui eveniment. Profețirea unor noi crize a devenit un „business“ în sine și, evident, s-a dovedit că prezicătorii s-au înșelat amarnic. Marea recesiune din 2008-2009 a fost mai degrabă excepția decât regula. Altfel spus, aprecierea prețului activelor – creșterea este valabilă nu doar pentru acțiuni, ci și pentru materiile prime – nu este în sine un argument că nori negri se întrevăd la orizont.
Paradoxal, această explozie este parțial consecința unei perioade de precauție ridicată. Gospodăriile din întreaga lume au făcut economii substanțiale (vezi mai multe la pagina 29). Dacă la nivel global s-au făcut economii suplimentare față de tiparele de cheltuire din 2019 în valoare de 5.400 de miliarde de dolari, în România, raportul dintre credite și depozite scade lună de lună în favoarea celor din a doua categorie. Tot la nivel local, depozitele din băncile din România erau în februarie 2021 cu peste 16% mai mari față de luna similară a anului trecut. Dobânzile bancare extrem de reduse și la noi, și la alții creează în mod evident reflexul diversificării. Așa că acțiunile, obligațiunile sau imobiliarele devin singurele opțiuni în acest sens. Casele de brokeraj au identificat tendința și încurajează tot mai multe companii să devină emitenți.
PESIMIȘTII. Pe de altă parte, avertismente că lucrurile nu au cum să meargă minunat la nesfârșit vin de la personalități cu experiență. Investitorul britanic Jeremy Grantham (82 de ani), care a gestionat portofolii de ordinul sutelor de miliarde de dolari, crede că urmează o prăbușire mai drastică decât cea petrecută în 1929. De subliniat că Grantham a prevăzut crizele din 2000 și 2008. Un alt investitor prestigios, Ray Dalio, șeful Bridgewater Associates, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri din lume, citat de Time, e de părere că, deși indicatorii analizați de el nu sunt încă la nivelurile atinse în 2000 și 2008-2009, nici mult nu ar mai fi până acolo.
Deocamdată însă, referindu-ne strict la peisajul local, semne clare de îngrijorare sunt prea puține sau, poate mai bine spus, puțini sunt preocupați să le găsească. Acțiunile cresc, iar emitenții de obligațiuni plătesc la termen dobânzile. Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre aceștia din urmă nu ar putea să-și răscumpere titlurile la termen? Investitorii se vor speria și vor fugi de pe AeRO sau vor considera că e vorba de un caz izolat, greu repetabil? Greu de răspuns.
