Atacul împotriva marelui scriitor de origine indiană, de fapt musulmano-indiană, Salman Rushdie, este numai un episod dintr-o lungă serie de atentate teroriste. Săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, el însuși victimă a două atentate – un incendiu din 2011 și odiosul atac din ianuarie 2015, când 12 persoane, dintre care 8 jurnaliști, au fost ucise în plină ședință de redacție – se întreba, pe bună dreptate, „Cine mai urmează?“. Căci vor mai urma.
SOLUȚIA NU VA VENI DE LA SINE. Să ne aducem aminte de atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015, de cele de pe Promenade des Anglais, de la Nisa, din 14 iulie 2016. Dar oare focul mocnit, ura cultivată împotriva noastră, a „necredincioșilor“, de către numeroșii predicatori trimiși sau chiar crescuți pe sol occidental, nu reprezintă parte a aceleiași probleme? O problemă pe care ne este frică să o mai discutăm în mod deschis în numele corectitudinii politice, în numele unei tendințe foarte dăunătoare și periculoase, o tendință naivă a lumii occidentale europene, care consideră că, la un moment dat, soluția va veni de la sine, în numele integrării într-o societate multiculturală. Sigur că acest lucru este de dorit, dar realitatea ne arată contrariul.
Reprezentanții comunităților musulmane prezente în Europa trebuie totuși să accepte un dialog sincer cu privire la propriile responsabilități în progresia fenomenului islamist. Ceea ce se întâmplă în momentul de față, lent (dar sigur), este construcția unei frontiere civilizaționale prin respingerea culturii majorităților, prin ghetoizare, prin vestimentația tradițională purtată ostentativ, prin maniere.
Marii specialiști non-europeni în relații internaționale sunt unanimi în a recunoaște că Uniunea Europeană va fi total absentă din marea competiție globală dintre Statele Unite ale Americii și China.
Comunitatea noastră va fi confruntată cu presiunea demografică din Africa și cu masa critică la care vor ajunge comunitățile provenite din lumea arabă și care îi va absorbi toate energiile.
PARALIZATĂ DE SCHIMBĂRILE SOCIETALE. Samuel P. Huntington, în remarcabilul său eseu „Ciocnirea civilizațiilor“, o spune foarte clar: Europa va fi totalmente absorbită de un conflict civilizațional. Un alt gânditor, ambasadorul Kishore Mahbubani, care ani de-a rândul a condus planificarea politică a micului stat ambițios Singapore, în sinteza sa „Ziua în care China va câștiga“, confirmă validitatea tezei lui Huntington, fiind de părere că Europa va fi totalmente paralizată de schimbările societale din interior și de demografia de pe țărmurile meridionale ale Mării Mediterane.
Desigur, cititorii noștri vor spune poate că aceste realități nu ne privesc încă sau poate nu ne vor privi niciodată nici pe noi, românii, și nici pe vecinii din regiunea noastră. Totuși, nu ne pot fi indiferente evoluțiile din statele cu importanță sistemică pentru Uniunea Europeană și pentru NATO.
O PROBLEMĂ MAI MARE DECÂT RUSIA. Cu toții am putut observa rezervele Germaniei în a lua partea Greciei în disputa cu Turcia și expunerea Franței, apelul făcut de Turcia în lumea musulmană pentru boicotarea produselor franceze, pentru a-și fi exprimat solidaritatea fără rezerve cu un stat membru al Uniunii Europene.
Avem și un alt exemplu de pericol permanent pe un alt meridian geografic, în Israel. Nu mă refer, evident, la relațiile cu vecinii palestinieni, ci la permanenta provocare pentru serviciile israeliene reprezentată de comunitatea arabo-israelienilor.
Există o axiomă în politica externă a unui stat sau ansamblu precum Uniunea Europeană, dar aceasta ține de o anumită coerență a orizontului componentelor societale. Căci de aici pleacă politica externă, de la orizontul și voința comune.
În același timp, un stat care are în permanență riscuri de securitate interne nu își poate asuma deplin un rol pe scena internațională. De asemenea, trebuie să recunoaștem receptivitatea tot mai mare de care se bucură curentele radicale în rândul comunităților musulmane. Aceste curente tind să devină majoritare. Iar această realitate reprezintă principala provocare de securitate pentru Uniunea Europeană, alături de demografia sa declinantă, înaintea crizei cu Rusia.
EȘECUL DIN SUEDIA. Da, odiosul atentat contra scriitorului Salman Rushdie reprezintă o ușă întredeschisă asupra viitorului în Uniunea Europeană.
Acest viitor poate însemna un adevărat război civilizațional sau, în cel mai bun caz, securitar, așa cum se întâmplă deja în Suedia, unde autoritățile însele recunosc faptul că politica ușilor deschise a fost un eșec, iar situația aproape le-a scăpat de sub control, cu zone întregi din cele trei mari aglomerații urbane – Stockholm, Göteborg și Malmö – disputate de clanuri ale criminalității organizate provenite din imigrație.
Timpul nu joacă în favoarea Europei, iar îndepărtarea unui asemenea scenariu nu se poate face decât prin abordarea de fond a problemei, sine ira.
