Românii sunt enervați de legendele iscate de romanul „Dracula“, de Bram Stoker: scriitorul provenit din Irlanda amestecă aiuritor câteva frânturi istorice cu ficțiunea pură. Nereprezentativ și irelevant. Fals! Basme! Asta ne spune Hasan Minhaj, actor de stand-up comedy.
Indianul musulman din Sacramento (SUA) și-a câștigat notorietatea globală cu ciclul de emisiuni „The Patriot Act“, care i-au adus și citarea în Top 100 cei mai influenți oameni din lume, realizat de prestigioasa publicație Time. Hasan face un stand-up comedy aparte, altoit cu anchete jurnalistice sadea, la care lucrează o echipă întreagă. La mijlocul acestei toamne, a debutat pe Netflix programul special „Bufonul regelui“ („The King’s Jester“), în care îl puteți vedea pe Minhaj, ca să vă faceți o idee despre comicul american. Printre altele, acesta detaliază savuros ceea ce șeful avocaților de la gigantul de streaming a denumit, ca să-l apere, „jurisprudența glumei“. Pe scurt, avocatul lui Minhaj l-a scăpat de un proces de calomnie bazându-se pe următoarele fapte: potrivit legilor americane, există standardul persoanei rezonabile, conform căruia o glumă nu e o calomnie dacă e văzută ca atare de o persoană rezonabilă. Iar Curtea Supremă a stabilit că majoritatea americanilor sunt rezonabili, cu o inteligență medie, care le permite să facă diferența dintre satiră și sinceritate. „The Patriot Act“ e un show de comedie, deci spectatorii înțeleg că e vorba despre glume, satiră și parodii.
Nu-ți trebuie sagacitate cu asupra de măsură, deși Hasan are din plin, ca să înțelegi, chiar și de la mare distanță, fără să ai tangență cu noi, că ne irită ca un străin să vândă brașoave despre noi și să pretindă că au fost făcute aici. Or, se știe că Bram Stoker n-a avut treabă cu aceste meleaguri, așa cum consemnează publicistul american Robert D. Kaplan, în ediția ziarului The New York Times din 21 octombrie 1990, secțiunea 6, pagina 30: „Bram Stoker, autorul născut la Dublin al romanului «Dracula», n-a vizitat niciodată România. Dar la British Museum s-a documentat bine“.
CE-I IRITĂ? Firește, nu suntem singurii iritați de pe lume – în plan imagologic, discuția se poate extinde global. Ce-i irită pe cei aflați pe aici, primprejur? Atenție, urmează o serie de stereotipuri naționale care pot crea disconfort, deși percepțiile cu pricina sunt în bună măsură propagate chiar de cei în cauză!
Pe bulgari, de pildă, îi irită să discuți politică. Mai bine decât ei n-ai cum să te pricepi, fiindcă sunt experți; îi irită și să-i întrebi ce limbă vorbesc; să nu știi că ei au inventat alfabetul chirilic; să le intri încălțat în casă; să te miri că dau din cap de sus în jos când spun „nu“ și că-și mișcă de la dreapta la stânga capul când aprobă ceva. Vor spune că la ei e normal, toți ceilalți fac invers.
Pe ungurii de dincolo de Tisa îi irită să refuzi un păhăruț de házi pálinka (pălincă de casă). E insultător! Ai însă dreptul să stingi totul cu bere, abia la al treilea shot; să nu apreciezi că alfabetul lor are 44 de litere; să crezi că și alții fac boia comestibilă; să aibă o țară mică, dar cu numeroși vecini, iar unul dintre aceștia, fie că e slovac, ucrainean, român, sârb, croat, sloven sau austriac, să facă o glumă deplasată despre țara care a avut un amiral fără flotă și fără ieșire la mare.
Pe sârbi îi irită să stea în trafic; să deschizi vorba despre Kosovo; să poți arăta Belgia, dar nu și țara lor pe hartă; să te miri de ce toată lumea stă la televizor, în timp ce mama prepară cina; să-i întrebi dacă știu rusește. Da, și rușii folosesc chirilice. Dar și mongolii. Și, nu, nici mongolă nu știu sârbii.
Pe cehi îi enervează să te bagi în fața lor, coada e ceva luat în serios, în mod deosebit, aici; să-i consideri est-europeni – sunt central-europeni! În fond, geografic, Praga e mai la vest decât Viena; să crezi că-și găuresc blugii intenționat, ca să pară cool. Nici vorbă, găurile din blugi apar de la uzură, acești pantaloni sunt prea respectați în această țară ca să se intervină în funcție de efemere tendințe; să fii vegan (adică nu ovo-lacto-vegetarian), că rămâi flămând; să presupui că tuturor le place absintul; să ceri o bere Budweiser americană; să pomenești de Cehoslovacia (cum aș putea face eu, născut acolo pe vremea comunistă, în care cele două țări erau, vremelnic, unite și circula următoarea zicere, probabil cu substrat politic, fără doar și poate ofensatoare în dublu sens: care e asemănarea dintre cehoslovaci și români? Și unii, și alții și-ar vinde și mama, însă numai ultimii ar face și livrarea).
ÎN OGLINDĂ. Să vedem acum ce-i irită pe slovaci, dacă îi punem față în față cu cehii: să-i consideri est-europeni; să le spui că ai fost la Praga (Așa, și?! E în altă țară!); să refuzi slăninuța de pe bryndzové halušky (mâncare națională, din găluști peste care s-au presărat bryndza – da, brânza „noastră“ dacică are o denumire de origine protejată în Slovacia! – de oaie și, respectiv, slănină); să confunzi Slovacia cu Slovenia; să-i lauzi unui slovac femeile din țara sa pentru că sunt frumoase, ignorând faptul că, în realitate, îi spui că o consideri atrăgătoare pe sora lui.
Mai știți de unde am plecat? De la Hasan Minhaj și de la constatarea că românii nu cred în mituri cu vampiri și cu sicrie înspăimântătoare. „Și, totuși“, zice încetișor Minhaj, prelungind așteptarea poantei, „le-ați ascultat primul vers al imnului de stat? «Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!»…“
