A fost sau nu a fost o tentativă de puci în Rusia?

Aceasta este întrebarea. Iată că la 16 luni de la de­clanșarea invaziei în Ucraina, Rusia continuă să ne surprindă. Ceea ce are drept consecință producerea unui număr impresionant de explicații și chiar teorii ale conspirației. Adevărul este că decizia lui Evgheni Prigojin de a intra în Rusia cu trupele miliției sale pri­vate Wagner, de a ocupa cartierul general al Armatei Ruse de la Rostov pe Don, punctul cel mai important în coordonarea operațiunilor militare din Ucraina, și marșul către capitala Moscova, apoi retragerea sa su­bită prezintă toate ingredientele pentru a țese o teorie a conspirației de cea mai bună calitate. 

Cei care vor să fie onești în această lume a comentatorilor de evenimente externe au totuși mai multe întrebări decât răspunsuri. Există în același timp în această poveste și câteva evidențe care nu pot fi trecute cu vederea.

EFECTIVE INSUFICIENTE. Prima observație pe care o putem face în deplină siguranță este cea legată de efectivele grupării militare Wagner. În jur de 25.000 de combatanți, care pro­babil includ și cele câteva mii de efective angajate în țările din Africa Subsa­ha­riană. Forțele care compuneau faimoasa coloană a „marșului dreptății“, pentru a-l cita pe însuși Prigojin, numărau 5.000 de oameni și 400 de vehicule.

Întrebarea care se pune în urma acestei obser­vații este dacă în mod realist aceste forțe puteau determina schimbări semnificative în ierarhia militară rusă (înlăturarea ministrului apărării, Serghei Șoigu, și a șefului Statului Major, generalul Valeri Gherasi­mov), captura Moscova, un oraș de 12 milioane de locui­tori, înfrunta cu succes o forță militară regulată, care s-ar fi opus în mod real, și forța mâna președin­telui Vladimir Putin.

Imaginile cu un elicopter doborât, cu un avion de transport AN și incendierea unui depozit de carburant pot fi încadrate mai degrabă la capitolul semnale, focuri de avertisment, decât la confruntări seri­oase.

A doua evidență este legată de rivalitatea, notorie de ani buni, dintre afaceristul Prigojin și tandemul Șoigu-Gherasimov. Această rivalitate are legătură cu opoziția înaltei ierarhii militare ruse față de un proces care a și dus la marea îmbogățire a lui Prigojin și anume privatizarea unor activități ale armatei – hrana militarilor, unele activități de logistică, chiar descentralizarea unor operațiuni militare.

Această animozitate este mai veche, de când Prigojin a devenit figura publică a grupării Wagner, în 2014.

FĂRĂ PROIECT POLITIC. În seria observațiilor pu­tem include și lipsa orică­rui proiect politic în ceea ce-l privește pe Prigojin și, prin urmare, imposibilitatea de a i se ralia elite și po­pulație. Acest lucru este important, îl deosebește și îl dezavantajează față de puciștii din 1991. A avea pe statele de plată foști militari sau foști ofițeri GRU nu înseamnă nici­decum pentru Prigojin a avea de par­tea lui oameni din sistem.

Astfel, Wagner este mai mult un business pentru Prigojin și un brand (în Africa a lansat și bere Wagner, care se pare că se vinde foarte bine) decât expresia militară a unui proiect politic sau a unei strategii pentru frontul din Ucraina.

De asemenea, în analiza acestui episod e util să aruncăm o privire și asupra biografiei personajului Evgheni Prigojin. Un om care a plecat de la deschiderea unui fast-food, în 1990, și care a fost folosit de către Kremlin în zonele gri (fermele de troli, operați­u­nile hibride din Siria, Africa și din Donbas, în 2014) este posibil să fi pierdut uzul rațiunii, să fi avut o tentativă de a nu fi scos din joc, mizând pe efectul spectaculos al mișcării de a-și deplasa trupele spre Moscova. Timpul ne va răspunde la un moment dat și la această întrebare.

Despre plecarea lui în Belarus – stat cu suveranitate limitată, aflat în orbita Moscovei – nu sunt multe de comentat. Un lucru este cert – scoaterea din joc a lui Prigojin nu înseamnă și sfârșitul grupării Wagner, statul rus având nevoie de un instrument de operare în zonele gri ale sistemului internațional.

EXPERIMENT SCĂPAT DE SUB CONTROL. Episo­dul care a avut în centru gruparea Wagner și în special pe Evgheni Prigojin pare mai degrabă un expe­riment scăpat de sub control de către Kremlin, o situa­ție prost gestionată, care costă însă scump Rusia. Legitimitatea unei mari puteri are la bază per­cepția. Or, acest episod puternic mediatizat și urmă­rit în lumea întreagă aruncă o umbră asupra blazo­nului de mare putere al Rusiei.

Cât despre Vladimir Putin, poziția acestuia nu este pusă în pericol, deoarece acest episod le-a amintit multor ruși de haosul care a urmat prăbușirii Uniunii Sovietice și de tancurile din Moscova în vremea crizei constituționale din 1993. Iar aceste amintiri îi vor face să aleagă personajul predictibil care le dă imaginea de stabilitate, chiar dacă nu îl mai simpa­tizează ca înainte.