S-a făcut cunoscut în perioada crizei financiare din anul 2008 și a rămas în memoria publică drept omul care a prezis criza. Este profesor de economie la Universitatea din New York, consultant și a căpătat mai multe porecle, plecând de la apetitul pe care îl are de a prevedea crize. Ați ghicit, este vorba despre Nouriel Roubini, economistul care a mai prezis câteva crize în ultimii zece ani. Este adevărat că, de multe ori, Roubini apasă pe „pedala“ declarațiilor spectaculoase, dar argumentele pe care le aduce economistul american merită atenția, chiar dacă nu toate previziunile sale ajung să se adeverească.
SCĂDERE ABRUPTĂ. Recent, prin Project Syndicate, acolo unde își publică analizele, Nouriel Roubini scrie despre improbabilitatea ca economia să aibă o aterizare lină. Ideea este în stilul celui supranumit Dr. Doom, respectiv, mutatis mutandis, probabilitatea destul de mare ca economia globală să aibă o scădere abruptă, cu consecințele de rigoare.
Indiferent de evoluția viitoare a economiei, dacă va fi sau nu o aterizare forțată, analiza lui Roubini este interesantă pentru a înțelege momentul economic în care ne aflăm. Astfel, analiza profesorului american pleacă de la constatarea că anul trecut dezbaterile legate de previziunile economice au fost în jurul subiectului privind inflația, respectiv dacă va fi temporară sau permanentă, de durată lungă. Roubini arată că au existat două tabere. Una, din care au făcut parte cei mai mulți reprezentanți ai băncilor centrale importante și analiștii de pe Wall Street, a pledat pentru ideea că inflația va fi temporară. Altă tabără, cu o opinie contrară, care a crezut că inflația va fi de lungă durată, a fost formată din mai mulți profesori de economie, printre care și Roubini.
Argumentele de o parte și de alta erau următoarele: cei care mizau pe inflația temporară vorbeau despre efectul de bază și despre depășirea blocajelor de aprovizionare, ceea ce ar fi trebuit să întoarcă inflația spre un nivel de 2%, acel teritoriu confortabil și cunoscut băncilor centrale.
Experții care au crezut că inflația va fi permanentă aveau ca argumente politicile băncilor centrale, care au rămas multă vreme în favoarea creșterii economice și mai puțin dedicate scăderii ratei inflației, pachetele de stimulare fiscală aplicate în marile economii, care au vrut să ajute creșterea economică, dar au stimulat și inflația, și, în fine, economiile realizate de gospodării în timpul pandemiei, care au dus la o creștere a cererii imediat după relaxarea măsurilor de protecție sanitară. Discuțiile despre inflația temporară sau permanentă au fost importante dintr-un punct de vedere, și anume deciziile băncilor centrale. Dacă oficialii băncilor centrale ar fi considerat că inflația are un caracter de lungă durată, ar fi luat încă de anul trecut decizii privind creșterea dobânzii-cheie. Pentru că viziunea a fost alta (inflație temporară), hotărârile băncilor centrale de pavăză împotriva inflației au fost temperate sau amânate.
Roubini arată că au fost și câteva șocuri din partea ofertei. Cele inițiale, blocajul de aprovizionare, plus o piață a muncii în deficit, în SUA, la care s-au adăugat războiul din Ucraina, care a dus la explozia prețurilor unor mărfuri esențiale (energie, metale, produse agricole ș.a.), și strategia Chinei privind „zero COVID“. Toate acestea au făcut ca acum toată lumea să constate că economia este traversată de o inflație de lungă durată.
Dată fiind noua situație, apare o nouă dezbatere. Și anume, cât de intense și de rapide ar trebui să fie măsurile luate de băncile centrale astfel încât să se evite o aterizare dură a economiei? Înăsprirea politicii monetare, adică mărirea dobânzilor, va duce fie la o recesiune, fie la o creștere a ratei șomajului, estimează Roubini.
Totul devine o problemă de priorități, dar deciziile nu sunt simple. Dacă vrei să combați inflația, crești dobânda și riști să ai o aterizare dură. Dacă vrei să susții creșterea economică și locurile de muncă, vei crește dobânzile mai lent și implicit inflația va putea să fie peste nivelul-țintă. Dificilă alegere.
Roubini arată că ar putea exista și o a treia variantă. În sensul că băncile centrale vor vorbi mult despre măsuri contra inflației, dar este posibil ca entuziasmul să fie temperat. Adică deciziile de creștere a dobânzilor vor fi pe cât posibil amânate. Economistul american are în vedere și nivelul colosal al datoriilor publice și private, aflate la 348% din produsul intern brut (PIB), ceea ce va pune încă o dată presiune asupra menținerii dobânzilor la un nivel cât mai mic posibil.
Concluzia lui Nouriel Roubini este că există două scenarii: o aterizare dură însoțită de o scădere a inflației sau o intrare într-o zonă de stagflație. Ne putem teme de o recesiune în următorii doi ani, conchide Roubini.
PETRECERE ÎN TOI. În România, în contrast, petrecerea este în toi. Se dau salarii mai mari, se cere creșterea pensiilor, iar pachetele de sprijin sunt anunțate unul după altul. În logica lui Roubini, cu cât măsurile sunt mai populiste, cu atât aterizarea va fi mai dură. Politicienii români, cu gândul la alegeri, sunt departe de a percepe riscurile care pândesc economia.