2024, un an cu multe riscuri

Anul în care abia am pășit se anunță dificil, iar con­secințele le vom resimți și noi, aflați oarecum la peri­feria marilor jocuri internaționale.

CELE DOUĂ RĂZBOAIE. Conflictul din Fâșia Gaza continuă, deși, în amplul turneu din Orientul Mijlociu și Apropiat al secreta­rului de stat Antony Blin­ken (4-11 ia­nuarie – Turcia, Grecia, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Israel, Cisiordania și Egipt), discuțiile s-au focalizat pe gestiona­rea postconflict a acestui teritoriu.

Totuși, nici guvernul israelian și nici Hamas nu au interesul, pentru moment, să oprească opera­țiunile militare. Fiecare are și o agendă internă, fie­care își joacă supraviețuirea poli­tică. Pe de altă parte, orice zi în plus de război în Gaza și de tensiuni asociate în regiunea Orientului Mijlociu complică șan­sele Ucrainei de a fixa durabil forțele ruse pe linia fron­tului din decembrie 2023, astfel încât Moscova să înțeleagă că nu are rost să continue operațiunile militare.

Contextul electoral american adaugă un element suplimentar în panoplia de riscuri, întrucât atât Guvernul Netanyahu, cât și echipa decidentă în frunte cu Vladimir Putin au tot interesul prelungirii într-o formă sau alta a operațiunilor, astfel încât să aibă în față o nouă administrație la Casa Albă. Până pe 5 noiembrie, când vom avea un deznodământ la Washington, cele două conflicte, în special cel din Ucraina, vor fi prinse în focul încrucișat dintre tabe­rele republicană și democrată, dar și în cel dintre aripile moderată și progresistă din rândul electoratului care votează în mod tradițional cu Partidul Demo­crat. Rezultatul? Un ajutor la limită pentru Ucraina și, implicit, o presiune pe statele Uniunii Europene să caute soluții de compensare a asisten­ței americane.

SOLIDARITATEA TRANZACȚIONATĂ. Și Uniunea Europeană va avea un an complicat de alegerile europene și de negocierile care vor urma pentru pozi­țiile-cheie din instituțiile principale – pre­șe­dinția Consiliului European, Comisia Europeană, funcțiile din Parlamentul European. Un an blocat de aceste realități politice până în lunile de sfârșit. Episoadele reprezentate de ridicarea blocajului Ungariei pentru a se deschide negocierile de aderare cu Ucraina și cu Republica Moldova și de obținerea acceptului Austriei pentru ca România și Bulgaria să acceadă în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime ne arată intrarea într-o realitate europeană cu solidaritate tranzacționată.

Prezența unor poli­țiști austrieci la punctele de control de pe aeroporturile românești, spre a-i se­conda (superviza?) pe polițiștii români de frontieră este și un indiciu al evo­luției spre o Europă cu cercuri concentrice sau viteze dife­rite de integrare po­litică. Indiferent că foarte mulți dintre noi se bucură de ridicarea controalelor Schengen atunci când vom ajunge pe aeroporturile din Italia, Spania, Belgia, Austria sau Franța, realitatea este ca această măsură aparent tehnică are și o va­loare de simbol, și una politică – o țară europeană care supervizează o altă țară europeană, în teorie având aceleași drepturi.

Schimbarea președintelui Consiliului European la 16 iulie, în momentul în care Charles Michel va de­pune jurământul de europarlamentar, sau poate mai devreme, va oferi noi oportunități de negociere atât pentru Ungaria, cât și pentru Austria, accentuând această tendință de tranzacționare, care înseamnă în realitate un rol sporit al statelor în cadrul oferit de Uniunea Europeană.

VECINĂTATEA RUSIEI. După alegerile preziden­țiale ruse din 15-17 martie și instalarea confortabilă a lui Vladimir Putin pentru încă o perioadă de cinci ani la Kremlin, este foarte posibil să asistăm la o și mai mare presiune pe frontul din est, ceea ce poate vulnerabiliza și mai mult ceea ce a mai rămas din litoralul ucrainean și, prin urmare, apropia așa-nu­mita „vecinătate a Rusiei“, ceea ce va spori dorința unor state europene de a găsi un exit, un aranjament tacit care să fie urmat și de o perioadă de destindere, așa cum se întâmplă mereu după fazele istorice de mare încordare.

Într-un asemenea context, România ar trebui să se trezească, deși cele patru rânduri de alegeri și oferta electorală nu sunt dătătoare de mari speranțe. Orice măsură care să ne amelioreze economia, care să re­ducă declinul demografic, orice măsură care să re­construiască un profil strategic, începând cu mesa­jele din spațiul public de pedagogie elementară, sunt binevenite.

Ro­mânii și mai ales cei care fac politică au nevoie să depășească orizontul de supraviețuire și de aranjament personal, să-și dorească pentru țara lor și un orizont istoric, deci un viitor. În caz contrar, reforma Uniunii Europene, care va deveni o realitate la orizontul anului 2030, ne va așeza durabil la periferie, fără posibilitatea de a mai găsi fie și soluții precum aranjamentul cu Austria.