Zăganu și Bere Sibiu se alătură asociației Berarii României

Andrei Dumitru 21/12/2023 | 12:20 Ştiri
Zăganu și Bere Sibiu se alătură asociației Berarii României

Doi producători importanți de bere artizanală – Zăganu și Bere Sibiu – sunt cei mai noi membri ai asociației Berarii României.

Astfel, asociația Berarii României numără în prezent unsprezece membri – cei mai importanți producători de bere din România care împreună furnizează 90% din cantitatea de bere consumată în România și producători de materii prime pentru fabricarea berii.

Ne bucurăm că familia berarilor se extinde de la an la an. Dacă în 2022 ni s-a alăturat SCORILO, în 2023 urăm bun venit altor doi membri: Zăganu și Bere Sibiu. Asociația reprezintă interesele comune ale industriei de bere. De aceea, include în componența sa atât producători mari, cât și pe cei medii sau mici, dar și furnizori de materii prime agricole necesare în producția de bere: hamei și orz de bere”, declară Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.

“Ne bucurăm să fim parte din Asociația Berarii României, un for puternic care susține dezvoltarea unei culturii locale autentice a berii la noi în țară. Este o responsabilitate pentru Zăganu, ca producator de bere artizanală încă din 2013, să contribuie împreună cu ceilalți membri ai Asociației la creșterea industriei berii din România”, spune Laurenţiu Bănescu, co-fondator Zăganu”, spune Laurenţiu Bănescu, co-fondator Zăganu.

„Am găsit multă deschidere din partea Asociației Berarii României atunci când ne-am arătat intenția de a deveni membri. Le mulțumesc celorlalți membri pentru încrederea cu care ne-au învestit. 2024 se anunță un an cu multe provocări, dar sunt convins că avem resursele și motivația să contribuim cu succes la dezvoltarea sectorului berii”, declară Cosmin Șoaită, fondatorul Berăriei Artizanale Sibiu.

“2023 a fost un an cu multe schimbări și noi provocări transformate în oportunități de industria berii care ne-a arătat, o dată în plus, că doar împreună suntem mai puternici. De aceea, pășim încrezători în 2024!”, concluzionează Julia Leferman, director general Asociația Berarii României.