Verdict: Criză. Pe ce se bazează profeții care anunță apropierea unui nou tsunami economic

Alexandra Pele 11/09/2017 | 12:01 Special
Verdict: Criză. Pe ce se bazează profeții care anunță apropierea unui nou tsunami economic

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Acest articol apare în numărul 23 (11-24 septembrie) al revistei NewMoney

Pe 19 octombrie 1987, piețele globale s-au prăbușit. Criza bursieră cunoscută drept „Black Monday“ a pornit din Hong Kong și s-a răspândit în Europa și apoi în SUA. Un deceniu mai târziu a lovit o nouă criză, „Contagiunea asiatică“.

În 2007 s-a spart bula produselor sub-prime din SUA, principala cauză a Marii Recesiuni. Dincolo de simbolistica din jurul cifrei șapte, argumentele care avertizează asupra apropierii unei noi crize globale sunt tot mai convingătoare.

România a fost mai mult sau mai puțin afectată de toate crizele care au măturat globul în ultimul secol, și, cu toate că 2017 pare să fie anul în care evoluția eco­­nomiei va depăși până și cele mai optimiste aș­­tep­­tări, o oarecare neliniște plutește în aer. Dar tre­­bu­­ie spus încă de la început că, în ciuda politicilor pu­­blice care par uneori destul de haotice, Ro­­mânia nu are cum să se arunce de una singură într-o nouă cri­­ză.

Citiți și: Cum evităm o criză majoră de foamete: experiment pe Africa

„Niciodată o recesiune sau o criză nu a pornit pe baze proprii din România. S-a întâmplat ceva afară și noi am fost, bineînțeles, afectați“, clarifică pentru NewMoney, Lucian Cro­­itoru, consilier al guvernatorului Băncii Națio­­na­­le a României (BNR), Mugur Isărescu. Prin urmare, po­vestea următoarei crize ar putea începe, ca de mul­­te ori, peste un ocean, și ne-ar putea prinde, ca de fiecare dată, pe picior greșit.

UNDE CRAPĂ? Lucian Cro­­i­­to­­ru crede că următoarea criză va lovi anul acesta sau, cel târ­­ziu, în 2019. Unda de șoc va porni din Statele Unite. Eco­­­­nomia americană nu a avut în ultimii 160 de ani pe­­ri­­oade de creștere mai lungi de un deceniu – este primul său argument. Al doilea are legă­­tu­­ră cu lecțiile învățate din crizele anterioare. „Dacă te uiți la modul în care se finan­­țea­­ză compa­nii­le în Statele Unite constați că în cash-flow-urile lor, în medie, nu mai con­­­­tează atât de mult re­sur­­se­­­­le proprii, adică ceea ce se poate reține din pro­fituri în scopul dezvoltării. Pon­de­­rea covârșitoare o au din nou datoriile“, avertizează el.

Chiar mai fragil de atât se pre­­zintă mediul de afa­­ceri din România. Jumătate dintre companiile active în acest moment nu existau în 2008, spune Ian­­cu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), convins că fir­­mele sunt în prezent mai vulnerabile decât erau în urmă cu un deceniu.

Mediul de afaceri este mai slab capitalizat (mai în­­datorat), mai polarizat (veniturile și profiturile sunt concentrate în bilanțurile câtorva companii), mai expus în fața riscului de contagiune (o insol­­ven­­ță atrage după sine mai multe insolvențe), iar ca­pacitatea sa de finanțare este mai redusă. „Nu văd cum un asemenea mediu de afaceri poate gestiona mai bine o eventuală criză internațională, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în anul 2008“, averti­­zea­­ză el.

SUB SEMNUL CRIZEI. Teorii legate de iminența unei crize sunt oferite și de marile bănci din SUA. Analiștii de pe Wall Street spun că nu mai văd nicio corelație între evoluția acțiunilor, a bondurilor și a mărfurilor, dar și că investitorii par să ignore orice regulă de evaluare a activelor, tipar remarcat și înaintea crizei din 2007. „Aceste corelații macro și micro foarte slabe confirmă ideea că ne aflăm la sfârșitul unui ciclu economic și nu este o întâmplare faptul că ultima dată când am văzut astfel de cifre a fost în 2005-2007“, explică Andrew Sheets, de la Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de in­­vestiții din lume.

Așadar, nu ducem lipsă de posibile cauze care să declanșeze o viitoare criză. Mediul de afaceri s-a obiș­­nuit, chiar și în România, să le aștepte ca pe ce­­va firesc și inevitabil, ba chiar să le vadă acolo unde nu sunt. „Experiența cri­­zei din 2007, cu par­­ti­­cu­­­­la­­ri­­tă­­­­ți­­le ei, nu creează vreun confort. Nu vom fi mai bine pre­­gă­­tiți în contextul unei alte cri­­ze de altă natură“, co­men­­tea­­ză Rudolf Vizental, CEO CIT Resources, parte a CITR Group.

Sursele și efectele viitoarei crize trebuie însă judecate prin prisma consecințelor ce­­lei mai recente.

SURSELE RĂULUI. La sfâr­­și­­tul verii, „stăpânii finanțelor“ s-au întâlnit într-un orășel resort din mijlocul Parcului Na­­țio­­nal Yellowstone din Statele Unite pentru a discuta cele mai presante probleme ale momentului. La reuniunea de la Jackson Hole, Wyoming, au participat șefii celor mai mari bănci centrale din lume – oamenii care, simplu spus, contro­­lea­­ză banii din economia globală. Investitorii aștep­­tau să afle ce soluții au acești bancheri pentru a gestiona miliardele de do­­lari, de euro și de yeni care au fost tipăriți în urma cri­­zei, cu sco­pul de a salva marile economii ale lumii.

Marea întrebare este dacă piețele pot funcționa fără programele masive de relaxare cantitativă demarate de băncile centrale, considerate de mulți o formă de subvenționare continuă a economiei. Re­­zer­­va Federală (Fed) din SUA, Banca Centrală Eu­­ro­­pea­­nă (BCE) și Banca Japoniei au în bilanțuri active de aproape 11.000 de miliarde de euro, potrivit Financial Times. Ca ordin de mărime, suma depă­șește economia zonei euro.

Cu acești bani au sperat „stăpânii finanțelor“ să creeze inflație și creștere economică, însă rezultatele au fost departe de ambiții și au creat resentimente. „Criza globală ne-a arătat că nimic nu va muri, dacă elitele nu vor“, spune pentru NewMoney, John Hardy, director de strategie valu­tară la banca daneză de investiții Saxo Bank, referin­du-se la acest răspuns pe care l-au avut marile puteri la criza anterioară – de a tipări suficienți bani pentru a „cârpi“ sistemul și a salva de la faliment bănci, sta­­te și companii.

Ieftinirea banilor a permis firmelor slabe să se „tâ­­rască“ în continuare, pentru că și-au putut refi­­nan­­ța datoriile la costuri foarte mici, argumentează el. La fel au procedat și statele. Costurile mici de finanțare a datoriilor nu au antrenat o disciplină mai mare, iar acest lucru omoară productivitatea și încurajează tot felul de comportamente de nedorit, crede Hardy.

Lucian Croitoru nuanțează puțin problema și spu­­ne că, dacă s-ar fi procedat invers, respectiv dacă cei slabi ar fi fost lăsați să se restructureze, ceea ce ar fi însemnat faliment pentru multe entități, „s-ar fi produs recesiuni mult mai profunde, cu costuri interne de ocupare mult mai mari (creșterea șo­­ma­­ju­­­lui, n.r.) și probabil cu dezordine mare, inclusiv so­­cială“.

Hardy crede însă că aceste politici vor duce la o no­­uă criză, una mai profundă și mai greu de gestionat. „Cât timp putem să continuăm să răspundem vii­­toa­­re­­lor încetiniri ale economiei sau chiar crizelor în această manieră înainte de a avea de-a face cu o revoltă populară împotriva injustiției acestor mă­­suri?“, se întreabă el. Primele semne de „revoltă“ ar pu­­­­tea fi considerate evenimente precum ieșirea Ma­­rii Britanii din UE, avansul populismului în Euro­­pa, dar și alegerea președintelui Donald Trump în SUA.

Problema este că, dacă o criză va lovi în curând, multe țări, inclusiv România, vor fi nepregătite, iar avan­­sul populismului explică în parte de ce am ajuns în această situație.

PE PICIOR GREȘIT. Politicile monetare practicate de „stăpânii finanțelor“ în ultimul deceniu fac destul de greu de aplicat lecțiile crizelor anterioare. Odată cu dezlănțuirea tiparniței de bani, dobânzile au coborât la niveluri minime istorice aproape peste tot în lume, în unele locuri acestea fiind chiar negative.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.