Ştafeta flăcării olimpice a început la Marsilia (VIDEO)

Elena Marinescu 09/05/2024 | 13:17 Fapt Divers
Ştafeta flăcării olimpice a început la Marsilia (VIDEO)

Ştafeta flăcării olimpice a început joi la Marsilia cu fostul fotbalist Basile Boli, la bazilica „la Bonne Mere”, şi va dura până pe 26 iulie, ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Flacăra va părăsi vineri Marsilia pentru a-şi continua periplul spre Var, iar călătoria va continua până la Paris. Primul vas olimpic a fost aprins miercuri seară în Vechiul Port de către rapperul marseillez Jul, în faţa a 150.000 de persoane.

Dar începând de joi, torţa îşi va începe periplul de-a lungul Franţei, timp de 78 de zile, pentru a ajunge pe 26 iulie la Paris, unde va fi aprins vasul olimpic. Pentru această mare ştafetă a flăcării, tradiţie născută la JO din 1936 de la Berlin, Marsilia va fi singurul oraş, alături de Paris, care va fi traversat o zi întreagă.

Flacăra va fi purtată de 200 de persoane

Pe parcursul periplului său în al doilea oraş ca mărime din Franţa, flacăra va fi purtată de circa 200 de persoane, sportivi, artişti şi anonimi, dar şi de un grup de 28 de sportivi europeni, 9 mai fiind şi Ziua Europei. Între aceştia va fi şi fosta scrimeră română Ana-Maria Brânză, campioană olimpică pe echipe şi dublă vicecampioană olimpică la spadă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Gimnasta ucraineană Maria Vîsoceanska, al cărei tată luptă pe front în conflictul cu Rusia, va fi căpitanul acestui colectiv de sportivi din care vor mai face parte fostul săritor cu prăjina francez Jean Galfione, campion olimpic în 1996 la Atlanta, sau poloneza Anita Wlodarczyk, triplă campioană olimpică en titre la aruncarea ciocanului.

Înaintea lor, Basile Boli, legenda clubului Olympique de Marseille, a deschis simbolic această ştafetă. Fostul fundaş, autorul golului victoriei lui OM în finala Ligii Campionilor din 1993, a purtat flacăra în faţa bazilicii Notre-Dame de la Garde, unul din cele mai celebre simboluri ale oraşului. El a transmis-o apoi lui Colette Cataldo, în vârstă de 83 de ani, suporteră istorică a lui OM de peste 60 de ani.

Printre purtători se vor mai afla fostul baschetbalist Tony Parker, înotătorii Frederick Bousquet şi Fabien Gilot, schiorul Cyprien Sarrazin, iar ziua se va încheia cu sosirea flăcării pe Stade Velodrome, arenă care va găzdui în această vară zece meciuri de la turneele olimpice feminin şi masculin de fotbal.

Ştafetă pe acoperişul Stade Velodrome

La evenimentul de pe Velodrome vor fi prezenţi Jean-Pierre Papin, câştigătorul „Balonului de Aur” din 1991, Louisa Necib, fostă componentă a naţionalei feminine a Franţei, Valentin Rongier, actualul căpitan al lui Olympique Marseille.

Rapperul Soprano va efectua apoi o spectaculoasă ştafetă pe acoperişul stadionului, iar flacăra va fi înmânată lui Eric Di Meco, campion european în 1993 cu OM, care i-o va înmâna la rândul lui Didier Drogba, o altă legendă a clubului marseillez, desemnat să aprindă al doilea vas olimpic al acestor Jocuri, în faţa emblematicului Velodrome.