România de import: Poveștile antreprenorilor din diaspora cărora li s-a făcut dor de casă

Antreprenorii români din diaspora care s-au repatriat sunt, deocamdată, cazuri izolate. De ce (nu) te-ai întoarce acasă?

Acest articol a apărut în numărul 77 (4– 17 noiembrie 2019) al revistei NewMoney

Înalt, masiv, cu plete și barbă, asemenea unui interpret de muzică rock, Vasile Lupșa (31 de ani) le povestește participanților la un summit destinat diasporei, organizat anul acesta la Gura Humorului, despre cât de inspirată a fost mutarea pe care a făcut-o cu un an în urmă. După zece ani de trăit în Spania, în septembrie anul trecut și-a luat toată familia și s-a întors în Bistrița natală. Pentru totdeauna, după toate aparențele.

Lupșa face parte din categoria celor care, după câți­­va ani de muncă, și-au creat propria companie peste graniță. În 2011, a pus bazele unui distribuitor de telefonie mobilă, care în 2018 a avut vânzări de circa trei milioane de euro. Pro Communicationes este și distribuitor exclusiv de cartele preplătite Orange pentru o parte din comunitatea românească din Madrid.

De altfel, antreprenorul a locuit undeva aproape de capitala Spaniei. Distribuitorul merge în continuare foarte bine, sub coordonarea unui asociat, român și el, care a decis să rămână în țara lui Cervantes, iar anul acesta businessul s-ar putea dubla.

La Bistrița, tot pe calea antreprenoriatului a pornit: și-a deschis un magazin GSM – care, spre deosebire de compania din Spania, lucrează direct cu consumatorul final –, precum și o firmă de evenimente. Deo­camdată, trăiește tot din banii generați de compania spaniolă, întrucât cele două startup-uri din România nu au ajuns pe breakeven.

Atunci, de ce e Lupșa atât de radios de fiecare dată când vorbește despre decizia de a se întoarce acasă? Motivele sunt în primul rând de ordin familial. Speră însă ca și afacerile sale de aici să devină profitabile în următorii ani, dorindu-și să facă și businessuri cu impact pentru comunitate. „Împreună cu un prieten ne gândim cum să punem bazele unei universități private în Bistrița, pentru ca studenții noștri să nu mai fie nevoiți să plece de acasă“, mărturisește el. Un proiect ambițios, aflat deocamdată la stadiul de idee.

CÂȚI? Despre importanța și semnificația repatrierii din diaspora a antreprenorilor români asemenea lui Lupșa se vorbește mult în ultimul timp, mai ales în contextul campaniei electorale. Deocamdată, repa­triații antreprenori reprezintă cazuri izolate. Iar dacă e să ne raportăm la numărul total al românilor plecați peste hotare, ponderea lor devine nesem­nificativă.

Numărul exact al românilor emigrați nu a fost cunoscut niciodată cu exactitate, iar autoritățile au pu­blicat de-a lungul timpului cifre care se bat cap în cap.

În vară, Natalia-Elena Intotero, ministrul românilor de pretudindeni de la acel moment, a făcut publică o cifră asupra căreia există un consens. Dacă scoatem din discuție românii din provinciile istorice, diaspora propriu-zisă numără 5,6 milioane de persoane, a afirmat aceasta, citată de Mediafax.

„Peste 5 milioane de români trăiesc în diaspora“, întărește Marius Bostan, antreprenor, fost ministru în cabinetul Cioloș și inițiator al RePatriot, un program al Romanian Business Leaders dedicat repatrierii.

Demarat în februarie 2015, RePatriot desfășoară o campanie asiduă de con­vingere a cât mai multor antreprenori români emigrați să se întoarcă acasă. Evenimentul de la Gura Humo­rului de la început de octombrie, unde Lupșa și-a spus povestea, a fost cea de-a patra ediție a RePatriot Summit, reunind peste 200 de români din diaspora, au­torități și oameni de afaceri din România.

„Îmi plac cei de la RePatriot, pentru că promovează nu doar afaceri tehnologice cu origini românești“, spune George Roth, antreprenor stabilit de 28 de ani în Statele Unite, care a vândut recent o tehnologie către unicornul cu origini ro­­mâ­­nești UiPath. Consul onorific al României la San Francisco, Roth este și unul dintre capetele de pod ale RePatriot pe continentul american.

Teoria sa perso­­nală spune că revenirea fizică acasă e doar una din trei forme de repatriere, transferul de know-how și investițiile financiare în țara de origine fiind celelalte două. În cazul celei dintâi, nu știe să existe exemple concrete de antreprenori importanți de ori­gine română care să-și fi lăsat businessurile începute în SUA și să se întoarcă acasă, însă spune că repatrierea de know-how și cea financiară se petrec deja.

Felix Pătrășcanu, cofondator al companiei FAN Courier și unul dintre promotorii programului RePatriot, spunea cu ocazia aceluiași summit că transferul de know-how este cel mai important în acest moment. Cât despre repatrierea financiară, mărturie stau remiterile românilor din diaspora, care – să ne amintim – în anii de criză au depășit investițiile străine directe. În continuare, cele două tipuri de intrări de capital sunt destul de apropiate valoric.

Pentru primele opt luni ale anului în curs, o estimare a Băncii Naționale a României arată că, în vreme ce remiterile din diaspora s-au ridicat la 2,7 miliarde de euro, investițiile străine directe au fost de aproximativ 3,5 miliarde de euro (vezi pag. 14).

Desigur, o bună parte din banii transferați de români acasă s-au regăsit în consum, însă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, observa în vara lui 2018 că „unii (români din diaspora, n.r.) au trimis bani pentru a începe mici activități de afaceri, ceea ce este un lucru bun“, potrivit ziarului Bursa. „Acelea chiar sunt investiții productive“, conchidea Isărescu.

Pe site-ul oficial al RePatriot sunt publicate puțin peste 50 de povești ale antreprenorilor români care s-au întors definitiv. Printre ele se află și cea a lui Vasile Lupșa. O alta o are în centru pe Nicuța Ena­che, cea care a renunțat la un salariu de 2.500 de euro pe lună pe care îl câștiga în Italia pentru a-și deschide propriul restaurant la București, oraș pe care, îna­­inte, nu-l cunoștea dincolo de aeroport.

Un alt studiu de caz este cel al soților Liviu și Daniela Apolzan, care s-au întors din Franța și au fondat DocProcess, o companie ce vinde so­­lu­­ții de automatizare a proceselor cu ajutorul roboților. Recent, fon­­dul de private equity Morphosis Capital a cumpărat un pachet minoritar din DocProcess.

Atât Nicuța Ena­che, cât și familia Apolzan au fost su­biectul a două articole publicate de NewMoney. Iar povestea întoarcerii din Spania a lui Sorin Barbu, proprie­tarul restaurantelor Alioli, este pre­zentă în numărul curent.

BOCA BROTHERS. La fel de interesante sunt poveș­tile celor care au în plan să revină. Frații Nichifor (38 de ani) și Constantin (36 de ani) Boca au emigrat în Marea Britanie, unde au creat și dezvoltat BOK Construction, companie de construcții cu venituri anuale de zece milioane de lire sterline (aproximativ 11,5 milioane de euro). Printre clienții lor s-au numărat nume mari, precum Barclays, Bank of China, PWC, Aviva, Royal Mail, Rolls-Royce sau Deutsche Bank.

Încă de la începutul „pribegiei“, au investit și în România banii câștigați în Regatul Unit. Au înființat Auto­boca Rent a Car & Leasing Operațional și restaurantul Colieri, în Rădăuțiul natal, în urma unei investiții totale de circa 1,5 milioane de euro. Cele două companii se autosusțin, iar Nichifor Boca spune că ar mai vrea să crească afacerea cu mașini, însă în ultimul timp piața a devenit com­­pe­­titivă.

Anul acesta, frații Boca au deschis încă două companii în România – un „pui“ al BOK Construction, care derulează un prim proiect la Iași, precum și un business cu produse organice, Comoara Carpatică, brand pe care vor să-l impună atât în Marea Britanie, cât și în România.

Cei doi au încă din 2013 un business similar la Londra – Fresh Organic Products, care im­­por­­tă produse organice din România. Până în pri­­mă­­va­­ra acestui an, au fost și importatori exclusivi pentru brandul Aqua Carpatica, însă colaborarea a încetat. În principiu, amândoi vor să se întoarcă acasă, însă nu pot da un termen exact. Motivele, la fel ca în cazul lui Lupșa, sunt de ordin afectiv: copiii lor vorbesc limba română cu accent britanic și asta nu le place.

Apropo de perspectiva întoarcerii, Nichifor Boca crede că el și fratele său sunt cazuri izolate. „Ar fi o minune să facem din întoarcerea acasă un curent“, adaugă antreprenorul. Fratele său, Constantin, po­­ves­­tea la summitul RePatriot că a ajutat de-a lungul anilor circa 1.000 de români să emigreze, iar acum se con­­centrează pe repatrierea lor.

IL COSTRUTTORE. Și Valentin Făgărășian (50 de ani) și-ar dori ca peste ceva timp copilul său cel mic să învețe la un liceu din Brașov. Acum 27 de ani, a emigrat din Codlea, oraș de lângă Brașov, în Italia. Acolo unde a deschis o firmă de construcții, o fabrică de paste și un furnizor de servicii, toate cele trei companii având venituri cumulate de circa zece milioane de euro pe an și peste 100 de angajați.

Concret, în perspectiva întoarcerii pe care o vede în orizontul a trei-cinci ani, a făcut doi pași: în 2019 a înființat o firmă de servicii IT și o clinică de înfrumusețare – Skin Medic –, care urmează să fie deschisă.

Ambele sunt afaceri mici, de ordinul sutelor de mii de euro, însă cu clinica de înfrumusețare are gânduri mari, în sensul că – dacă va funcționa rețeta – vrea să creeze o rețea națională. Când se va întoarce, ia în calcul vânzarea firmelor din Italia, pentru că administrarea de la distanță sau prin delegați i se pare complicată.

În cazul lui Făgărășian se impune o notă de subsol: a intrat în politică în urmă cu 12 ani, ca membru al PDL, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă la PNL. A candidat fără succes în alegerile parlamentare, în 2012 și în 2016. Nu a avut contracte cu statul român.

Făgărășian este și șeful unei asociații patronale pentru diaspora, pers­pec­tivă din care a înțeles că firmele românești din Italia (circa 75.000) generează 2% din PIB-ul acesteia.

SEMNELE BUNE. Teoretic, lipsa infrastructurii rutiere sau viciile sistemelor de educație și sanitar sunt factori care descurajează repatrierea. Lucrul este valabil pentru marea masă a emigranților. Așa se explică și scă­derea semnificativă a ponderii emigranților care vor să se întoarcă acasă.

Dacă, în 2017, 57% din românii plecați peste graniță aveau de gând să revină, anul acesta doar 47% și-au manifestat intenția, arată un studiu realizat de Open-I Research, la inițiativa RePatriot, în perioada iulie-august 2019.

Însă pentru cei care au acumulat capital în străinăta­­te, costurile pe care le implică serviciile medicale și școlile private din România pot reprezenta o oportunitate, crede George Roth, consul onorific al României la San Francisco. În com­parație cu Statele Unite, alternativele private din Româ­nia pot părea un chilipir, în condițiile în care o asigurare privată de sănătate costă peste Ocean 1.500 de dolari pe lună, iar costurile unui an școlar într-o uni­tate de învăță­­mânt privată se ridică la 40.000 de dolari.

Oricum, România e văzută cu ochi mai buni din stră­­i­­nătate decât de acasă, dată fiind creșterea in­­ves­­ti­­țiilor străine directe. Dragoș Roșca, preșe­­din­­te­­le Ro­­ma­­nian Business Leaders (RBL), asociația antre­­pre­­no­­rială în cadrul căreia s-a născut RePatriot, spunea la summitul de la Gura Humorului că România se nu­­mă­­ră printre puținele state europene care au crescut de peste cinci ori în ultimii 20 de ani.

„Cu excepția pe­­rioadei de criză, avem 20 de ani cu creștere ne­­în­­tre­­ruptă“, sublinia Roșca. PIB-ul României l-a depășit pe cel al Ungariei și pe cel al Cehiei, în 2018. „Cred că, în următorii 20 de ani, PIB-ul României va crește de cel puțin trei ori“, a adăugat șeful RBL.

„Faptul că PIB-ul și piața de capital cresc este un semn extraordinar. La asta se adaugă apartenența României la Uniunea Europeană“, spune și George Roth. Tot el e de părere că România se află pe un drum bun, în ciuda unor greșeli tactice cauzate de o gândire politică populistă – o problemă cu care, de altfel, se confruntă mai multe state europene.

În definitiv, numărul angajaților sau al antreprenorilor care se întorc în țară nu este atât de important. Da­­că transferul de know-how și investițiile românilor din diaspora vor continua într-un ritm și mai accele­­rat, România nu va avea decât de câștigat. Pentru că, în cele din urmă, întărește George Roth, „brain drainul a devenit un avantaj“.

PAGINI DE ISTORIE. Migrația româ­­neas­­că are o istorie destul de lungă, iar pri­­me­­le consemnări privind crearea unei comunități de români în afara gra­­ni­­țelor datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

TĂRÂMUL FĂGĂDUINȚEI. Mulți țărani români lipsiți de resurse materiale și perspective au emigrat în Statele Unite, începând cu 1880. Diverse surse istorice arată că în primul deceniu al secolului XX ajun­­se­­se­­ră circa 200.000 de români, valul mi­­gra­­țio­­nist continuând și în perioada in­­ter­­be­­li­­că. Minele din Pennsylvania, Ohio, Michigan, Illinois și Indiana au fost puncte de atracție pentru di­­as­­pora româ­­neas­­că.

UNIUNEA. Aderarea României la Uniunea Euro­­pea­­nă a accelerat mi­­gra­­ția românilor dornici de o viață mai bună. Italia și Spania au atras cei mai mulți muncitori români, însă co­­mu­ni­­tăți importante s-au creat și în Germania, Ma­­rea Britanie și Israel. 47% din românii emi­­grați se gândesc să revină acasă.