Ozzy Osbourne lansează primul album solo după 10 ani

NewMoney 31/10/2019 | 14:14 Fapt Divers
Ozzy Osbourne lansează primul album solo după 10 ani

Fanii celebrului artist britanic, ce și-a câștigat locul în istoria muzicii rock prin activitatea desfășurată în cadrul trupei Black Sabbath (înființată chiar de el în anul 1968) și prin melodii precum ,,Crazy Train’’(1980), ,,Shot in the Dark’’ (1980), ,,Mama, I’m Coming Home’’ (1991), ,, See You on the Other Side’’ (1995), ,,Dreamer’’ (2001) sau ,,If I Close My Eyes Forever’’ (1988, duet cu Lita Ford), au motive de bucurie la finalul acestui an. 

Ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani, legendarul rocker va lansa în ianuarie 2020 un nou album solo, a anunțat Sharon Osbourne (soția și managerul lui Ozzy) în cadrul unui interviu acordat recent postului de radio american SiriusXM. Va fi cel de-al 11-lea album solo din prolifica sa carieră.

Până atunci însă, pe 29 noiembrie, urmează să fie lansat Box Set-ul ,,See You on the Other Side’’, ce va conține toate cele 10 albume solo ale lui Ozzy Osbourne, dar și alte colecții.

  • Blizzard Of Ozz (1 LP)
  • Crowley live (1 LP)
  • Diary Of A Madman (1 LP)
  • Bark At The Moon (1 LP)
  • The Ultimate Sin (1 LP)
  • Tribute (2 LP)
  • No Rest For The Wicked (1 LP)
  • Just Say Ozzy (1L P)
  • No More Tears (for the first time aș a 2 LP set)
  • Live & Loud (3 LP)
  • Ozzmosis (2 LP)
  • Down To Earth (1 LP)
  • Flippin’ The B Side (newly compiled collection of non-LP tracks)
  • Live At Budokan (2 LP)
  • Black Rain (2 LP)
  • Scream (2 LP)

Pentru veteranul muzicii rock, anul 2019 a fost unul extrem de prost din punct de vedere al sănătății. Problemele medicale au început chiar la începutul anului, când Ozzy Osbourne s-a îmbolnăvit de pneumonie în urma unor complicații cauzate de gripă.

Ca și când nu ar fi fost de ajuns, acesta a suferit și o căzătură în reședința sa din Los Angeles, acolo unde își petrecea convalescența după pneumonie. Destul de serioasă, căzătura i-a agravat acestuia o problemă mai veche, căpătată în urma unui accident cu ATV-ul, ce a avut loc în anul 2003.

Astfel, Osbourne a trebuit să treacă printr-o amplă intervenție chirurgicală la coloană, iar concertele din 2019 au fost reprogramate anul viitor, în luna ianuarie, însă nici acest termen nu poate fi respectat, recuperarea artistului mergând mai lent decât preconizau medicii la început. Ca atare, primele concerte pe care Ozzy le va susține (în America de Nord) vor avea loc în luna mai 2020, potrivit Live Nation, promotorul turneelor.

De-a lungul impresionantei sale cariere, Osbourne a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, un premiu Global Icon Award la gala MTV Europe Music, un premiu Ivor Novello Award pentru munca sa de compozitor și multe alte distincții. Alături de alte trupe legendare, precum Deep Purple, Led Zeppelin, AC/DC, Iron Maiden, Motorhead și multe altele, cei de la Black Sabbath au scris primele pagini ale stilului HeavyMetal Rock.

La începutul anilor 2.000, Ozzy, împreună cu familia sa, au devenit eroii serialului de televiziune (reality show) ,,The Osbournes’’ (2002-2005) – 4 sezoane, 52 de episoade. Nu a fost singurul Reality Show al pionierului muzicii rock, între 2016 și 2018 urmând „Ozzy & Jack’s World Detour” – 3 sezoane, 28 de episoade.

Mai mult decât atât, la finalul lunii noiembrie 2019, urmează să fie lansat chiar și un slot video intitulat Ozzy Osbourne. Produs de compania NetEnt, cea care a mai lansat pe piață, cu mare succes, și alte titluri precum Guns N’Roses, Motorhead sau Jimi Hendrix, slotul Ozzy Osbourne va putea fi jucat, alături de cele 3 menționate, și în România la Vlad Cazino, operator de jocuri de cazino apreciat nu doar pentru oferta de jocuri bogată și specificul sau românesc, ci și pentru informațiile foarte utile din secțiunea Ghiduri Casino – cum funcționează un bonus la casino, care sunt cele mai populare sloturi, ce sunt rotirile gratuite, etc.

La final, să mai amintim că Ozzy Osbourne nu și-a uitat fanii nici de acest Halloween, organizând, potrivit maximumrock.ro, un concurs online, în urma căruia 10 participanți vor primi un os semnat de Ozzy, asemănător cu cel din imaginea setboxului „See You On The Other Side”, ce urmează să fie lansat, așa cum aminteam mai sus, la finalul lui noiembrie.