Recomandare de film: „The Disaster Artist“, o oglindă pentru toți aceia care se încăpățânează să-și urmeze visurile

Actorul și regizorul James Franco scoate la lumină o poveste năucitoare a Hollywood-ului. Amuzant și straniu, halucinant și tragic, „The Disaster Artist“ este oglindă pentru toți aceia care se încăpățânează să–și urmeze visurile.

Acest articol a apărut în numărul 32 (22 ianuarie – 4 februarie) al revistei NewMoney

Am avut cu toții, la un moment dat, prin preajmă, un om ale cărui visuri păreau cu mult prea mari față de putința lui de a le da viață. L-am privit uimiți cum se duelează, asemenea lui Don Quijote, cu imposibilul, eșuând sau, dimpotrivă, reușind în mod mira­culos.

Un astfel de om este miezul poveștii pe care actorul și regizorul James Franco a transpus-o în „The Disaster Artist“, o comedie biografică care i-a adus acestuia premiul pentru cel mai bun actor, la cea de-a 75-a gală a Globurilor de Aur, care a avut loc chiar zilele trecute la Los Angeles.

Despre Tommy Wiseau, cel care a realizat cândva un film ce îmbină toate elementele lui dezastruoase într-un întreg fascinant; despre felul în care a fost realizat acest dezastru cinematografic, cu dialoguri bizare și necon­ven­ționale, defecte tehnice și inter­pretări fără sens, povestește James Franco în acest film sincer și amuzant, care este „un tribut admirabil al eșuării la Hollywood“, după cum îl numește publicația Empire.

Scenariu. Înaintea filmului a existat cartea „The Disaster Artist: My Life Inside The Room, the Greatest Bad Movie Ever Made“, scrisă de actorul american Greg Sestero și jurnalistul Tom Bissell. Această carte – ce documentează o parte din viața enigmaticului Tommy Wiseau, un actor aspirant care a scris și regizat, ajutat de Greg Sestero, cel mai prost film făcut vreodată, „The Room“ – a stat la baza filmului în care însuși James Franco îl interpretează pe acest bărbat straniu, cu păr negru lung, cu ochi inegali, cu accent și gramatică deformate, despre care nimeni nu știe de unde vine, ce vârstă are și cum câș­tigă banii cu care produce filme.

La sfârșitul anilor 1990, Wiseau se împrietenește, la un curs de actorie, cu Sestero (interpretat de Dave Franco, fratele lui James), un tânăr chipeș care visează, ca și el, să joace în filme. Acesta îl convinge pe puștiul de 19 ani să părăsească San Francisco pentru Los Angeles, în căutare de șanse pentru o carieră de actor. Nimeni nu-i vrea pe cei doi, mai ales pe Wiseau ale cărui înfățișare și comportament sunt luate în derâdere peste tot.

Cu toate astea, trei ani mai târziu, Wiseau scrie un scenariu total incoe­rent pe care-l intitulează „The Room“ și pe care insistă să-l transforme, alături de bunul lui prieten, în film.

Caricatură. El însuși personaj de film înainte de a apărea pe ecran, Tommy Wiseau (despre care se spune că ar fi un imigrant polonez născut în anii 1950) devine, din acel moment, interpretul propriei bizarerii. Închiriază un studio la nord de Hollywood, anga­jează și concediază oameni, întârzie la filmări, jignește, se ceartă cu colaboratorii, repetă și iar repetă.

Nu e nimeni care să vadă penibilul situației? Nimeni care să spună că scenariul acelui film este o glumă proastă? Că interpretările actorilor, aleși de Wiseau în urma unei selecții lipsită de orice logică, nu au nicio legătură cu cea de-a șaptea artă? Ba da, sunt voci care îi spun că direcția nu e deloc bună, dar focul lui Wiseau e mult prea puternic ca să se stingă, iar plăcerea sadică a celorlalți de a ajuta la facerea unui film-dezastru e prea intensă ca să poată fi sufocată.

Așa că imposibilul se întâmplă: „The Room“ (lansat în mod oficial în 2003) se concretizează, aducând în fața lumii un personaj fascinant, care nu seamănă cu nici un altul; o personalitate carica­tu­rală, care se manifestă la fel și pe platourile de filmare, și în afara lor; un măs­­cărici serios și sincer care nu vrea decât să-și îndeplinească un vis pe care să-l dăruiască apoi întregii lumi.

Lumea nu primește acest cadou așa cum a sperat Wiseau, care la premieră este șocat de reacția publicului care râde pe rupte de povestea lui despre un triunghi amoros. Deși inițial este dezamăgit, Wiseau acceptă rapid că „The Room“ are niște „calități“ ale sale intrinsece, independente de viziunea lui regizorală, prin intermediul cărora poate ajunge extrem de ușor la inima spectatorului. Și chiar ajunge, premiera se dovedește a fi un succes incredibil, iar filmul – considerat cel mai bun film-dezastru făcut vreodată – devine un adevărat film cult.

Prietenie. Dar „The Disaster Artist“ nu este doar portretul unui enigmatic  care se luptă cu morile de vânt, ci și al unei prietenii cât se poate de bizare și incredibil de puternice. Amiciția care-i unește pe Wiseau și Sestero este, în fond, unul dintre cele mai puternice mesaje ale filmului, iar frații Franco au o chimie incredibilă pe ecran, realizând „o dinamică sinceră și convingătoare“, cum o numește Screen Rant, care ajută la sedimentarea diferitelor straturi ale relației dintre Tommy și Greg.

Amintind de musicalul „La La Land“ în ceea ce privește tema majoră a peliculei – aceea de a nu renunța niciodată la visurile tale –, filmul lui James Franco este, până la urmă, o odă adusă visă­to­rilor, acei oameni conduși de pasiuni puternice care caută și tot caută căi de a-și împlini visurile până când reușesc.

Este cazul lui Wiseau, emigrantul fără vârstă și fără trecut care-și finanțează toate eforturile din surse la fel de enigmatice ca el, care sudează echipe de oameni și creează prietenii durabile. Acest visător ciudat, pe care Franco îl tratează, nu ca pe o ființă complicată demnă de empatie, ci ca pe un singuratic lipsit de conștiință care face să se întâmple ceva miraculos, acest excentric care nu renunță niciodată demons­trează lumii întregi că oricine, dar absolut oricine poate să-și împlinească un vis dacă-și dorește cu tărie.

Inimaginabil și ilar, „The Disaster Artist“ este un cadou neașteptat pentru visători și sceptici deopotrivă, cărora le confirmă faptul că pasiunea și dedica­rea pot sparge barierele logicii și ale concretului dezvăluind o lume ce ca­pătă consistență doar dacă îndrăznești să visezi până la capăt.

FOTO: Cinemagia