RAD ART FAIR 2024: S-au pus în vânzare biletele pentru cel mai important eveniment dedicat pieței de artă din România (P)

NewMoney 16/04/2024 | 13:56 Timp Liber
RAD ART FAIR 2024: S-au pus în vânzare biletele pentru cel mai important eveniment dedicat pieței de artă din România (P)

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, pune în vânzare biletele pentru ediția din acest an. Evenimentul va avea loc între 16 și 19 mai la Hotel CARO din București, reunind 26 dintre cele mai relevante galerii și spații expoziționale ale momentului, cu o creștere de 25% față de anul precedent. Biletele pot fi achiziționate pe platforma Entertix la prețuri promoționale până pe 1 mai, inclusiv..

 

RAD ART FAIR își propune să consolideze și să promoveze scena artistică locală, aducând împreună galerii de renume din România, alături de artiști, curatori și colecționari activi, atât din țară, cât și din străinătate. Această a doua ediție va aduce în fața publicului peste 90 dintre cei mai relevanți artiști români contemporani, explorând un spectru larg de exprimări artistice, de la figuri emergente care își asumă riscuri și experimentează cu diferite forme, până la artiștii care au contribuit decisiv la conturarea scenei artistice românești începând cu anii ’70.

Am adaptat și anul acesta biletele pentru a se potrivi disponibilității publicului, așadar avem biletele clasice de o zi, abonamentele de 3 zile sau abonamentele cu participarea la vernisajul târgului. Așteptăm atât publicul iubitor de artă, cât și publicul larg curios și interesat să descopere vibrația artei contemporane românești la o serie de evenimente educaționale (așa cum sunt RAD Talks) și îi invităm să descopere și evenimentele satelit precum Sculpture Park despre care vom reveni, cât de curând, cu detalii. Echipa RAD

Pentru ediția din acest an, RAD ART FAIR introduce un sistem simplificat de bilete, menit să ofere o experiență mai accesibilă și mai flexibilă:

  • Bilet pentru o zi (vineri, sâmbătă sau duminică) la prețul de 70 lei
  • Bilet pentru 3 zile (vineri, sâmbătă și duminică) la prețul de 150 lei
  • Bilet pentru 3 zile + Vernisaj (joi, 6 – 9 pm) la prețul de 200 lei

În plus, această ediție oferă posibilitatea achiziționării biletelor Early Bird până pe 21 aprilie, la prețuri avantajoase:

  • O zi – 45 lei
  • 3 zile – 90 lei
  • 3 zile + Vernisaj (joi 6 – 9 pm) – 140 lei

Copii sub 10 ani au intrare gratuită și vor putea participa la ateliere de artă oferite de artiști vizuali.

De neratat vor fi anul acesta și sesiunile de discuții – RAD TALKS – găzduite de RAD FAIR cu nume importante din arta contemporană locală:

Vineri, 17 mai, ora 18:00 – TALK: ART PATRONAGE

În cadrul acestui dialog, galerista Catinca Tabacaru îl invită pe colecționarul Tudor Grecu să împărtășească din experiența acumulată în ultimii 20 de ani alături de artiștii și galeriile pe care el, alături de Geanina Grecu, le susține, dar și din filosofia sa despre ce înseamnă să fii colecționar, în România, astăzi. Tudor Grecu va vorbi și despre proiectul expozițional Invitro și despre cum el și Geanina au devenit printre cei mai activi colecționari din România.

Sâmbătă, 18 mai, ora 13:00 – TALK: COLLECTING 2.0

După succesul discuției publice „Collecting 101” de anul trecut, care a abordat modalitățile prin care se poate începe o colecție de artă, Tevz Logar, curatorul bienalei Art Encounters 2025, va fi moderatorul unei noi dezbateri. Această discuție va aduce împreună colecționari renumiți precum Ovidiu Șandor, Veronica Kirchner, Alexandru Rus și Avi Cicirean. În cadrul discuției Collecting 2.0, aceștia vor explora procesul de dezvoltare a unei colecții, felul în care aceasta își găsește scopul și evoluează în concordanță cu schimbările și fluctuațiile pieței de artă.

Sâmbătă, 18 mai, ora 17:00 – TALK: PAVILIONUL ROMÂNIEI LA BIENALA DE LA VENEȚIA

La fiecare doi ani, România participă la Bienala de Artă de la Veneția, iar în ultimii 30 de ani Pavilionul României a fost în mod constant printre cele mai apreciate pavilioane naționale. Această discuție reunește figuri-cheie din istoria recentă a bienalei: Mihai Pop (comisar al Pavilionului în 2007, curator în 2017, manager de producție în 2019), Mihnea Mircan (curator în 2007), Ciprian Mureșan (curator în 2024) și Magda Radu (curator în 2017).

Galeriile participante la RAD Fair 2024 sunt 2/3 galeria, Atelier 35, Biju, Borderline, Cazul 101, Diptych, G15 Design, IOMO, Ivan, Jecza, Laborna, Lutnița, NEW NOW, Plan B, Gregor Podnar, Galeria Posibilă, Anca Poterașu, Relicvar, Galeria Romană, Sabot, /SAC, Sandwich, Sector 1, Suprainfinit, Catinca Tabacaru, și Zina.

Peste 6.000 de vizitatori au participat la ediția din 2023.

Bilete pentru RAD FAIR 2024 sunt disponibile spre achiziție aici: https://www.entertix.ro/evenimente/21829/rad-art-fair-16-19-mai-2024-caro-bucuresti.html


RAD ART FAIR invită pasionații de artă să descopere și să se inspire din diversitatea și creativitatea scenei contemporane, într-un spațiu dedicat întâlnirilor culturale și dialogului artistic.

Mai multe informații pot fi regăsite pe website-ul oficial https://radartfair.com/ .