Dopajul tehnologic: Cât de mult influențează dezvoltarea științei performanțele din sport

Autor: Romulus Deac

O vreme îndelungată s-au dopat doar oamenii. Apoi au apărut noile tehnologii. Iar granițele dintre alb și negru au înce­put să se șteargă.  

 Acest articol a apărut în numărul 43 (25 iunie – 8 iulie) al revistei NewMoney

Eritropoietină, nitroglicerină, stricnină, cloroform, cocaină, amfetamine, vasodilatatoare, steroizi, opioide, transfuzii cu propriul sânge, clenbuterol, inhalatoare pentru astm, medicamente pentru inimă, hor­moni de creștere sau modulatori metabolici – când lumea sportului credea că le-a văzut și auzit pe toate, high-tech-ul și-a vârât și el coada.

Bicicletele participanților la ediția de anul acesta a Turului Franței vor fi scanate, aleatoriu, cu o tehnologie cu raze X pentru depistarea unor eventuale mini-motoare ascunse în cadre, a anunțat David Lappartient, președintele Uniunii Cicliste Interna­ționale (UCI). În paralel, comisarii de cursă vor continua scanările magnetice și termice folosite în ultimii doi-trei ani, metode a căror eficiență a fost însă contestată în repetate rânduri. Bicicletele dopate mecanic ale plutonului au fost multă vreme un fel de monstru din Loch Ness al ciclismu­lui profesionist – mulți puteau jura că există, și mai mulți auziseră și vorbeau despre ele, dar prea puțini le văzuseră și puteau do­vedi că ar fi ceva mai mult decât o fantezie.

Dar a venit și ediția din 2016 a Mondia­lelor de Ciclocros, când oficialii UCI au des­coperit un motor electric ascuns în cadrul bicicletei campioanei Belgiei, Femke Van den Driessche. Era primul – și până acum singurul – caz demonstrat de „doping mecanic“ din ciclismul profesionist, iar scandalul pe care l-a declanșat, cred unii observatori, ar putea fi întrecut în amploare și implicații doar de retragerea celor șapte tricouri galbene câștigate de infamul Lance Armstrong în Marea Buclă.

Citiți și: Cum încearcă Amazon să înlocuiască prietenii reali ai copilului dumneavoastră cu inteligența artificială

Răul cel mai mare. Despre motorașe ascunse în cadre a început să se vorbească de prin 2010, când elvețianul Fabian Cancellara a fost acuzat de un fost rutier ita­li­an, acum comentator sportiv, că ar fi folo­sit o bicicletă „dopată“ în Infernul Nordului, clasica-monument Paris-Roubaix, pe care a câștigat-o de trei ori, în 2006, 2010 și 2013.  O înregistrare video a unui presupus moment în care Cancellara ar fi apăsat un buton mascat în ghidon pentru a se ajuta de motor în timpul unui atac devastator pe o porțiune de drum cu pavaj a fost pos­tat pe YouTube și a strâns de atunci peste 5,2 mi­l­­i­­oane de vizualizări. Nu a convins însă prea multă lume, chiar dacă era în­soțită și de o prezentare detaliată a modului de asamblare a unui astfel de meca­nism. „E o acuzație atât de stupidă încât nu am cu­vinte. Altfel, este destul de amuzant, numai că întreaga discuție a căpătat prea multă amploare. Este o poveste tristă și într-ade­văr scandaloasă. Credeți-mă, per­forman­țele mele sunt rezultatele unei munci grele“, mărturisea ciclistul elvețian, dublu campion olimpic și de patru ori cam­pion mondial la contratimp, retras între timp din activitate.

Vânătoarea de vrăjitoare pe biciclete electromotorizate nu s-a oprit însă aici. Următorii pe listă au fost canadianul Ryder Hesjedal, câștigător al Turului Italiei în 2012, și spaniolul Alberto Contador, învin­gător de două ori în Turul Franței, de două ori în cel al Italiei și de trei ori în cel al Spa­niei. „Este cel mai cretin lucru pe care l-am auzit vreodată“, a fost comentariul lui Hesjedal. „E ridicol!“, a replicat și Contador. De altfel, bicicletele celor doi au fost verificate de comisarii UCI după cursele incriminate, fără a se descoperi însă ceva.

„Fraudele tehnologice sunt inacceptabile. Cei care se gândesc să trișeze să știe că nu va exista niciun loc unde să se as­cundă și că mai devreme sau mai târziu vor plăti pentru răul pe care îl fac acestui sport“, spunea, după anunțarea cazului Van den Driessche, președintele de atunci al UCI, Brian Cookson. „Pentru mine, e mai rău decât dopajul (farmaceutic, n.r.). E cel mai mare rău pe care îl pot face. Ar trebui suspendați pe viață“, comenta și belgianul Eddy Merckx, probabil cel mai mare ciclist din toate timpurile. „Cerem controale siste­matice și suspendarea pe viață a tuturor celor direct implicați în aceste fraude. Nu cred că își imaginează cineva că cicliștii ar face asta pe cont propriu. Viitorul ciclismu­lui depinde de asta. E inacceptabil și intole­rabil“, era și reacția lui Marc Madiot, șeful Ligii Naționale de Ciclism a Franței.

Comisia disciplinară a Uniunii a cerut sus­pendarea pe viață a lui Van den Dries­sche și plata unei amenzi de 50.000 de euro, dar până la urmă s-a decis pentru o pe­ri­oadă de șase ani și o amendă de 18.000 de euro. Belgianca a repetat compulsiv că nu a știut nimic despre motorul ascuns în bici­cleta verificată de UCI – despre care a spus chiar că nici măcar nu i-ar aparține și că ar fi ajuns la ea dintr-o confuzie a mecanicilor echipei sale. Van den Driessche a fo­losit un motor electric Vivax-Assist, capabil să dezvolte o putere de 200 de wați. Cu un preț de producător de 2.700 de euro, se ins­talează în tubul care susține tija de șa, este alimentat de un acumulator Lithi­um Ion de 6 Ah, cântărește doar 850 de grame și nu produce niciun zgomot per­cep­tibil. Conectat la un dispozitiv me­canic care acționează peda­lele, motorul are o autonomie de o oră. E adevărat, nu face toată munca ciclistului, dar îi poate oferi un avantaj net asupra con­curenților săi, în special în momente-cheie ale cursei, cum ar fi urcările lungi sau sprin­turile de final.

Multele nuanțe de gri. Scandalul a explodat, dar motoarele electrice au devenit desuete chiar mai repede decât a aflat lumea despre ele, fiind (re)considerate ra­pid drept „dopajul săracului“. Următorul mare pas în materie de doping tehnologic în ciclism se pare că ar fi roțile electromagnetice, capabile să producă o putere supli­men­tară de 20-60 de wați, o pu­tere despre care specialiștii spun că este suficientă pentru a transforma într-un fenomen un ciclist mediu de pluton.

„Poți face mai multe miracole cu electricitatea decât cu chimia, și e și mai puțin nociv pentru orga­nismul tău“, scria în Gaz­zetta dello Sport jurnalistul italian Claudio Ghisalberti, citând un producător de sisteme de do­ping tehnologic, pe care îl prezintă drept un guru în domeniu.

„Un motor ascuns în cadru ține deja de o altă epocă, ce a fost depășită de ceva vreme. Este dopingul mecanic pe care îl folosesc cicliștii săraci. Noua frontieră teh­no­­logică este mult mai avansată și de zece ori mai scumpă. Se află în roata din spate, costă 200.000 de euro, iar perioada de aș­tep­tare după comandă este de șase luni. Vechiul sistem folosea un motor pentru a roti angrenajul, în timp ce acesta este electromagnetic“, explica sursa lui Ghisalberti, care a furnizat și un grafic nu foarte deta­liat al modului în care acestea ar funcționa.

Dopajul tehnologic nu se limitează însă doar la ciclism, eternul suspect de serviciu crucificat pe zidul infamiei, și poate lua for­me mult mai subtile, de multe ori la vedere și în zona gri dintre „îmbunătățirea performanțelor“ și „progresul tehnologic inevitabil“. Un exemplu la-ndemână e combinezonul de înot din poliuretan LZR Racer, produs de Speedo într-o colaborare cu NASA și conceput să reducă la minimum freca­rea cu apa. În doar 17 luni, îno­tă­torii care au concurat în LZR Racer sau alte modele bazate pe aceeași tehnologie au doborât nu mai puțin de 130 de recorduri mondiale – cu 43 dintre ele doar la Mon­dia­lele de la Roma din 2009. L-a folosit și Michael Phelps la Olimpiada de la Beijing din 2008, unde a câștigat opt medalii de aur și a stabilit șapte noi recorduri mon­diale. Statistic, 94% din medaliile cuce­rite la Beijing le-au revenit înotătorilor care au purtat cos­tume din poliuretan. Surprinși sub această avalanșă de rezultate fără pre­cedent, oficialii Fede­ra­ției Interna­ționale de Natație au decis din 2010 interzicerea lor.

Fracțiuni de secundă. Atletismul e un alt sport în care dife­rența dintre o medalie de aur și întoarce­rea cu mâna goală acasă se măsoară în frac­țiuni de secundă. Iar teh­nologia e acum capabilă să acopere această distanță. La Olimpiada de la Rio, Nike a lansat Aero­Blades, o bandă adezivă cu vârfuri de sili­ciu, pe care aler­gă­torii o lipesc pe diferite părți ale corpului, în funcție de proba la care participă, pentru a reduce fre­carea cu aerul și a ob­ține astfel o performanță ma­xi­­mă.

Tot de la Nike vine și mode­lul de ghete de fotbal Mercurial Superfly, reali­zate dintr-o ţesă­tură specială în trei stra­turi, gân­dită astfel încât să pună mai puţin ma­terial între minge şi laba pi­cio­rului, pentru un control mai bun al balonului. În interior, un suport asemă­nător unui tendon, numit Brio Cable, acţio­nează ca o praştie pentru a ajuta jucă­torul să înainteze mai repede. Totodată, o nouă talpă mai flexi­bilă, realizată integral din carbon, ajută jucătorii să transmită mai eficient forţa la nivelul gazonului, efici­enţă tradusă şi tran­spusă într-o extra­trac­ţiune. În plus, crampoanele suplimentare oferă stabilitate mai mare şi o aderenţă cu 10% mai bună.

Un alt pantof de sport revoluționar vine de la Athalonz: G-Force e un model destinat jucătorilor de baseball și se spune despre el că îmbună­tățește postura în așa fel încât să asigure un transfer maxim de putere în momentul în care mingea este aruncată. „Habar n-am cum funcționează, dar știu că am un control mai bun și arunc cu 14 km/h mai ra­pid“, mărturisea, după o serie prelungită de teste, un jucător profesionist de baseball citat de sporttechie.com.

Talent & echipament. O altă tehnologie mai la-ndemână, la propriu de data asta, vine din Liga Națio­nală de Fotbal American (NFL), unde mă­nușile folosite de unii dintre jucători ar putea să devină obiectul unor noi regle­mentări. Concret, mo­de­lele revoluționare sunt atât de lipicioase încât un oficial NFL spunea despre ele că vor schimba fundamental jocul de fotbal până la punctul în care vor ajunge să prindă mingea chiar și fără o mână. „Ade­vărata problemă este că ju­că­torii nu mai trebuie să se bazeze pe ta­lentul lor, care ajunge să fie surclasat de genul ăsta de echipament“, explica Troy Vincent, vice­pre­ședinte NFL.

De altfel, e o întrebare care se aude tot mai des în lumea sportului: am ajuns în punctul în care noile tehnologii pot lua lo­cul talentului și al abilităților naturale? Greu de răspuns. Iar realitatea virtuală (VR) și companii precum Neuro Trainer complică și mai mult răspunsul. Ideea că ne putem antrena creierul pentru a do­bândi sau a ne îmbunătăți anumite capa­cități nu e tocmai nouă. Numai că Neuro Trainer a adus în ecuație sportul și realita­tea virtuală, dezvoltând o așa-numită „gim­nastică a creieru­lui“. „E ca și cum Matrix s-ar contopi cu o sală de sport cu antrenor personal“, spune dr Jeff Nyquist, fondato­rul Neuro Trainer.

Exercițiul inițial propus de Neuro Trainer constă în urmărirea a două bile albe care se deplasează pe un ecran negru, în timp ce se mișcă printre alte bile. Pe măsură ce progresezi, numărul bilelor și viteza de deplasare cresc. „E un exercițiu care îmbună­tă­țește concentrarea, atenția generală și vederea periferică, astfel încât să fii capabil să vezi mai multe lucruri simultan“, explică Nyquist. Pentru sporturile de echipă, mai ales „gimnastica“ lui Nyquist ar putea aduce schimbări covârșitoare, e părerea una­­nimă a specialiștilor. „Toți cei din echipa mea ar fi încântați la nebunie să aibă acces la așa ceva“, spunea Kurt Burmeister, un jucător al echipei de fotbal a Universității Dayton din Ohio, după ce a testat Neuro Trainer.

Va veni, așadar, o zi în care sportivii vor fi construiți și mental, nu doar fizic? Dezvoltatorii de tehnologie sportivă insistă că nu și spun că echipamentele și dotările mo­derne pot face într-adevăr diferența dintre o medalie olimpică de aur și una de argint, dar nu pot fi considerate o formă de do­ping sau un avantaj incorect. Dr Emily Ryall,

de la Universitatea Gloucester, spe­cializată în etica și filosofia sportului, îi contrazice: „Olimpiadele nu vor mai fi niciodată o competiție echilibrată. Sportul de perfor­manță este dependent de tehno­lo­gie și nu e surprinzător că țările mai pu­țin dezvoltate nu obțin rezultate în discipline care implică tehnologii de vârf. Valoa­rea inves­tițiilor actuale în sportivii de per­formanță este fenomenală“.

Regulile pentru restricționarea avanta­jelor tehnologice, spune ea, sunt elaborate doar atunci când există un scandal și sunt direct influențate de percepția opiniei pu­blice. „De multe ori, genul acesta de decizii nu sunt luate pe criterii etice, ci pe judecăți populare“. În 2008, fostul atlet paralimpic Oscar Pistorius și-a cerut în instanță dreptul de a alerga cu picioarele sale prostetice și în competițiile normale. Cererea i-a fost respinsă de Curtea de Arbitraj Sportiv, care a argumentat că protezele sale din fibră de carbon îi conferă „avantaj clar şi major şi îi sporesc viteza cu 15-30%“. Supranumit Blade Runner, Pistorius a concurat în cele din urmă la Olimpiada de la Londra din 2012, la proba de 400 de metri. A fost elimi­nat în semifinale, după un loc opt din opt în runda sa.

Inovația tehnologică e acum parte inte­grantă a sportului la cel mai înalt nivel, iar competițiile de top nu mai sunt doar despre cine este cel mai rapid, ci și despre ce echipament este mai performant, spune un raport al Institute of Mechanical Engineers, Marea Britanie. Dar, până la urmă, răs­punsul la întrebarea cât de mult influen­țează tehnologia performanța spor­tivă ține tot de sportivi. Și de cât de departe sunt ei dispuși să meargă pentru o victorie.

Marginal gains

De la analiza de date în timp real la materiale care te fac mai rapid sau întârzie apariția oboselii, tehnologia le poate face pe toate.

• Nike Zoom Vaporfly 4%. Dotați cu o talpă realizată dintr-o spumă specială, sunt pantofi de alergare ce ajută sportivul să-și conserve o medie de 4% din energie în timpul efortului. E un procent promovat de marketingul companiei americane, dar care a fost confirmat în laborator de un studiu al Universității din Colorado, cu o rată de succes de 100%.
• Vortex. Este un material dezvoltat de producătorul italian de echipament de ciclism Castelli, folosit de echipa Sky în contratimpul de deschidere al Turului Franței 2017. Plasat pe brațe și umeri, reduce frecarea cu aerul, specialiștii estimând că cicliștii britanici ar fi câștigat astfel între 18 și 25 de secunde în proba desfășurată pe o distanță de 14 kilometri. Ce înseamnă secundele în ciclism? La ediția din 1989 a Turului Franței, diferența dintre locul 1 – Greg LeMond – și locul 2 – Laurent Fignon – a fost de opt secunde.
• MiCoach Elite System. Dezvoltat de adidas, este un tricou inteligent dotat cu un sistem de senzori şi trackere GPS care oferă informaţii despre performanţele-cheie ale jucătorilor, cum ar fi ritmul cardiac, distanţa alergată, viteza, puterea dezvoltată etc. Toate aceste date sunt trimise wireless către o unitate centrală, de unde pot fi accesate pentru a fi analizate de antrenori.
• MiCoach Smart Ball. Vine tot de la adidas și este o minge inteligentă pentru antrenamente, dotată cu senzori care se conectează la smartphone/tabletă și care ajută jucătorii să își urmărească și să își perfecționeze calitatea paselor și a șuturilor. Senzorii oferă date despre traiectoria şi forța șutului, permițând aplicației să înregistreze inclusiv numărul de rotaţii făcute în aer. Aplicaţia include şi o funcţie „Challenge yourself“, care permite setarea unor provocări de genul șuturilor la o anumită viteză, executarea unor penalty-uri, lovituri libere, cornere etc.

FOTO: Guliver / Getty Images