Ce urmează după ce banca elvețiană Credit Suisse a fost înghițită în martie de rivala UBS

Creșterea băncii elvețiene Credit Suisse, înființată în urmă cu 167 de ani, este asociată cu însăși dezvoltarea eco­nomică a țării cantoanelor. După ce Credit Suisse a fost înghițită în martie de rivala UBS, există deja un plan pentru fiecare dintre diviziile preluate.

Credit Suisse a fost simbolul puterii financiare, stabi­li­tății și prestigiului Elveției. Pierderea acestui statut de grație a scos la iveală fragilitatea reputației sale, afec­tată în ultimii ani de o serie de scandaluri pe care le-a provocat.

„Este șocant să pierzi în 72 de ore o bancă de 167 de ani“, spune Oswald Grübel, fost chief executive officer (CEO) atât la Credit Suisse, cât și la UBS, adăugând că declinul a început de fapt imediat după criza financiară din 2008, punct din care banca „a mers numai și numai în jos“.

John Mack, un alt fost CEO al Credit Suisse, care a condus apoi Morgan Stanley, a făcut o evaluare și mai directă a căderii ei: „Performanța lor spune totul“.

Începutul & ascensiunea Credit Suisse

Credite Suisse a luat naș­tere din dorința puternică a lui Alfred Escher, indus­triaș și politician, de a deschide o țară despre care se plân­gea că este „mlaștina uitată a Europei“. Cum? A finanțat dezvoltarea unei rețele feroviare care să lege Elveția de toate porturile europene importante și, implicit, Europa de Nord cu sudul continentului.

Pentru a construi așa ceva, avea evident nevoie de un capital imens. Nu a vrut să se bazeze pe bănci stră­ine, care voiau să primească, la schimb, influență asupra proiectelor de infrastructură pe care le finanțau. Așa că, în 1856, a pus bazele Schweizerische Kreditanstalt, devenită ulterior cunoscuta Credit Suisse. Abrevierea inițială a băncii – SKA – tronează și azi în sediul său aristocratic care domină Paradeplatz, în Zürich.

Povestea de succes a Elveției în secolul al XIX-lea este strâns legată de Credit Suisse. „Iar formula magică este calea ferată“, explică Joseph Jung, fostul istoric oficial al băncii și autorul cărții despre Alfred Escher, intitulată „Rise, Power, Tragedy“, titlu care s-a potrivit perfect și băncii pe care a fondat-o.

În secolul următor, Credit Suisse s-a aflat în centrul dezvoltării economice a Elveției, de la moneda națio­nală la rețeaua electrică, comentează ziarul britanic Financial Times (FT). A devenit principala bancă a clasei de mijloc, tot mai puternică. Au urmat extinderea în Europa și, în 1940, deschiderea primei filiale la New York.

Al Doilea Război Mondial a oferit băncii oportunități, dar și contextul de a comite prima ticăloșie internațio­nală. A jucat un rol important în eforturile de recon­strucție a Europei, dar a fost acuzată de supraviețuitorii Holocaustului că a blocat accesul la conturile rudelor lor decedate în război (în 1998, banca și alți creditori el­vețieni au soluționat un proces colectiv pe această chestiune pentru suma de 1,25 miliarde de dolari).

În anii ’60, politicienii britanici au consacrat sintagma „gnomii din Zürich“ pentru a-i descrie pe bancherii elvețieni „care depozitează în secret vase pline cu aur în caverne“. Decenii întregi însă, bancherii elvețieni s-au mândrit cu această etichetă și au făcut din secretul ban­car o particularitate a sistemului elvețian. De altfel, Credit Suisse chiar a construit un buncăr cu panouri aurite la peste cinci metri sub nivelul Lacului Zürich, din apropiere, unde sunt depozitate averile clienților în nu mai puțin de 3.500 de seifuri.

Abia în 1978, când a încheiat parteneriatul cu banca americană de investiții First Boston, Credit Suisse a intrat cu adevărat pe scena globală. Printr-o serie de achi­ziții tot mai agresive, și-a stabilit prezența și la Londra, devenind un jucător important în rândul băncilor globale de investiții.

Cultura riscului

A fost practic punctul de inflexiune, când a început rătăcirea, potrivit lui Vincent Kauf­mann, CEO al Fundației Ethos, care caută pe firul pro­blemelor de management al riscului până la momentul în care Credit Suisse a devenit bancă de investiții. „Din momentul în care a intrat în zona piețelor de ca­pital și a tranzacționării, a început să-și piardă ADN-ul, iar mo­dul de gândire s-a schimbat“, observă Kaufmann.

First Boston avea o abordare mult mai riscantă față de banking, cu bonusuri direct corelate cu riscul asumat. Numeroși bancheri și investitori s-au format aici, de la Bruce Wasserstein sau Joseph Perella, care și-au fondat ulterior propriile firme-butic, până la Richard Handler, care conduce acum Jefferies Group din poziția de CEO, sau Larry Fink, președinte și CEO al corporației BlackRock.

„A existat mereu un clivaj cultural între partea elve­țiană și cea anglo-americană. Uneori credeam că e productiv“, mărturisește un veteran de la First Boston. Apoi, în anii ’80, la Londra, Credit Suisse a jucat un rol extrem de important în dezvoltarea centrului financiar Canary Wharf ca alternativă la Square Mile. Ideea unui nou centru financiar a venit chiar de la președintele Credit Suisse First Boston, Michael von Clemm, iar prin­tre primele clădiri care au apărut în zona Docklands a fost sediul central al băncii One Cabot Square.

Până în 1990, Credit Suisse a cumpărat pachetul de control în First Boston. Banca americană ajunsese să piardă milioane de dolari după colapsul pieței obliga­țiu­nilor junk. Cultura centrată pe risc a celor de la First Boston a fost mai puternică și a contagiat și banca de investiții a Credit Suisse pentru următoarele trei decenii.

Chiar și așa, Credit Suisse a reușit să se descurce mai bine decât majoritatea băncilor în criza financiară din 2008. Spre deosebire de UBS, a evitat un plan de salvare (bailout) al statului și a avut pierderi mult mai mici din primele subprime comparativ cu rivalii americani.

Cu toate acestea, banca s-a bazat mult pe marii investitori din Orientul Mijlociu – familia Olayan (Arabia Saudită) și Autoritatea de Investiții din Qatar, care se nu­mără și azi printre cei mai mari acționari.

Fraudă, scandaluri, declin

Din discuțiile jurna­liștilor de la FT cu mai mulți actuali sau foști directori ai Credit Suisse a reieșit o idee surprinzătoare: faptul că banca a supraviețuit relativ nevătămată crizei financiare din 2008 a semănat semințele viitorului eșec. „Ma­na­gementul a gândit că trecerea cu bine a crizei financiare este o validare a modelului de business. Prin urmare, nu avea de ce să schimbe ceva“, comentează un fost director.

Așa că, în timp ce alte bănci au fost nevoite, postcriză, să-și curețe contabilitatea și să-și pună la punct bilanțurile, Credit Suisse a amânat toți acești pași și a accelerat în direcția deciziilor de risc. Așa se face că ultimii ani au fost marcați de o serie de scandaluri și de pierderi tot mai mari. În toată această peri­oadă tumultuoasă au fost vehiculate mai multe nume, dar cei mai învinuiți sunt de departe Urs Rohner, fost avocat care a ajuns să conducă banca între 2011 și 2021, timp în care acțiunile acesteia și-au pierdut 75% din valoare, și Romeo Cerutti, consilierul general al băncii timp de 13 ani, până în 2022.

„A existat o singură persoană în această organizație în tot acest răstimp al declinului și aceea este preșe­din­tele Urs Rohner“, a declarat David Herro, director de in­vestiții al companiei Harris Associates, un investitor cu vechime al băncii, dar care și-a vândut întreaga par­ticipație luna aceasta. „Dar boardul nu a fost independent și nici suficient de puternic pentru a-i contesta de­ciziile“, a adăugat Herro. Nici Rohner și nici Cerutti nu au dorit să dialogheze cu jurnaliștii de la FT.

În deceniul care a urmat crizei financiare pornite din SUA, numele Credit Suisse a fost asociat cu mai multe scandaluri – litigii pe piața americană privind ipotecile subprime, rolul minor în scandalul din Malaysia sau ajutorarea unor cetățeni americani să depună declarații fiscale false (unde Credit Suisse a pledat vinovată).

Un alt scandal a fost legat de împrumuturi de 1,3 mi­liarde de dolari către Mozambic – una dintre cele mai sărace țări ale lumii, cu scopul de a susține dezvoltarea unei industrii locale a pescuitului de ton. Doar că o mare parte din bani au fost înghițiți de comisioanele pentru oficialii locali și pentru bancherii implicați în tranzacție.

Un alt scandal a fost în jurul bancherului privat Patrice Lescaudron, care timp de zece ani i-a înșelat pe unii dintre cei mai bogați și mai sensibili clienți ai băncii Credit Suisse (printre ei, și un fost premier al Georgiei, Bidzina Ivanishvili).

Numărătoarea inversă

În martie 2021, Credit Suisse a fost forțată să lichideze fonduri de investiții în valoare de 10 miliarde de dolari cu legături cu firma specializată în finanțare Greensill Capital – 1.000 dintre cei mai bogați clienți ai săi au fost convinși să inves­tească cu promisiunea unor randamente atractive cu riscuri minime.

La doar câteva săptămâni, Credit Suisse avea să fie lovită de o nouă pierdere – 5,5 miliarde de dolari de data aceasta, din cauza prăbușirii unui family office, Archegos Capital. A fost cea mai mare pierdere din istoria băncii, iar cauzele pot fi ușor deduse – „mana­gement și controale interne defectuoase“, du­blate de ignorarea riscurilor din partea băncii Credit Suisse.

La scurt timp după cele două crize, António Horta-Osório l-a înlocuit pe Rohner în funcția de președinte al băncii. Fost director executiv la Lloyds Banking Group, António Horta-Osório a promis că va renunța la abordarea centrată pe risc a băncii, va rezolva deficien­țele culturale și va restrânge businessurile diviziei de investiții. A rezistat nouă luni, până când a fost dat jos de board. Nimic din planul său nu s-a materializat.

A fost înlocuit de Axel Lehmann, fost CEO la UBS, care avea de gestionat o criză de imagine majoră – Credit Suisse, prima bancă din istoria Elveției acuzată penal pentru rolul jucat în operațiunea de spălare a ba­nilor de către un grup de foști luptători bulgari impli­cați în trafic cu cocaină (o afacere veche de zece ani).

A urmat scandalul iscat de scurgerea în presă a do­cu­mentelor care detaliau conturile a 30.000 de clienți ai băncii, printre aceștia aflându-se membri ai fami­liei fostului președinte egiptean Hosni Mubarak, ai fami­liei președintelui Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaev, dar și Ronald Li Fook, fostul președinte al bursei din Hong Kong, judecat și închis pentru luare de mită.

În vara lui 2022, în echipa Credit Suisse a venit un alt fost director al UBS, Ulrich Körner. Lehmann, Körner și restul consiliului de administrație aveau să pună la punct un plan menit să blocheze ieșirea capitalului din bancă. Conform planului, o mare parte din banca de in­vestiții urma să fie vândută printr-o înțelegere contro­versată cu fostul director Michael Klein, după ce acesta ar fi strâns 4 miliarde de dolari de la investitori, în principal din Orientul Mijlociu, pentru a finanța o restructurare uriașă (implicit tăierea a 9.000 de locuri de muncă).

Planul a fost anunțat la final de octombrie, dar Credit Suisse era deja lovită în spațiul public de o nouă criză – pe rețelele sociale se vorbea masiv despre să­nă­tatea financiară a băncii, ceea ce a determinat clienții să retragă mai mult de 111 miliarde de franci elvețieni (monedă aflată aproape la paritate cu euro) de active din conturile lor de la Credit Suisse (cam 8% din acti­vele gestionate).

La începutul anului, Finma, autoritatea de reglementare financiară elvețiană, a investigat acuratețea comentariilor făcute de Lehmann cu privire la amploarea ieșirilor de capital. Totodată, banca a fost nevoită să în­târzie publicarea raportului anual după ce auditorii de la PwC au observat „deficiențe semnificative“. La fel, controalele interne și Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA au cerut mai multe informații.

Lovitura fatală a venit de la comentariul deschis al lui Ammar Al Khudairy, președintele Băncii Naționale Saudite, cel mai mare acționar al băncii Credit Suisse, despre refuzul de a mai investi în grup. Acest comenta­riu, combinat cu nervo­zi­tatea piețelor cauzată de co­lapsul celor trei bănci ame­ricane, a fost suficient pentru a prăbuși Credit Suisse.

Salvare in extremis

La două zile după ce UBS a agreat să plătească 3,25 miliarde de dolari pentru a-și salva rivala, cumpărând-o, executivii băncii caută so­luții pentru a depăși riscurile și de a-i convinge pe investitori de beneficiile acestui mariaj forțat. CEO-ul băncii UBS, Ralph Hamers, a declarat pentru Financial Times că tran­­zacția nu este doar „despre fuziunea a două companii, ci despre cum poate fi construit o UBS mai mare“.

În urma achiziției, UBS Group va deveni, după active, a patra bancă a lumii – cu 5.000 de miliarde de dolari active sub management și cu 120.000 de angajați. La aceste dimensiuni, salvarea băncii Credit Suisse (cu o ca­pitalizare de 7,5 miliarde de dolari la momentul anun­țului) este considerată de unii drept o posibilă și ne­do­rită pierdere a focusului pentru executivii UBS. Aceștia insistă că nu a fost nicio presiune pentru a face tran­zacția și că aceasta va da roade până în 2027 cel târziu.

Datorită diviziei de wealth management, de 3.400 de miliarde de dolari, UBS va deveni a doua cea mai mare bancă din lume pe acest segment, după Morgan Stanley. Divizia de wealth management a UBS va deveni cel mai mare jucător în Asia de Sud-Est și în Orientul Mijlociu, dar și unul dintre cei mai mari din America Latină, cu susținerea diviziei braziliene a defunctei Credit Suisse.

Cu toate acestea, înghițirea Credit Suisse are beneficii relativ mici pentru ambițiile UBS de a crește în SUA, dat fiind că prima ieșise de pe piața americană încă din 2015. De asemenea, UBS ar putea pierde o parte din acei clienți care erau anterior ai ambelor bănci și care vor dori să-și diversifice relația cu băncile. În ultimele luni, UBS a devenit oricum un refugiu natural pentru clienții Credit Suisse care au vrut să renunțe la serviciile băncii considerate deja fragilă. „Faptul că a venit spre noi un val de clienți dovedește că UBS este perceput un refugiu sigur“, le-a mai spus Hamers analiștilor.

Pentru că UBS nu va mai fi văzută ca o alternativă la Credit Suisse după tranzacție, există riscul ca o parte din clienții diviziei de wealth management să se uite la alte bănci. De pildă, Julius Baer, tot bancă elvețiană, care are o divizie puternică de wealth management în Asia, ar putea beneficia de acest nou context (de altfel, cotația acțiunilor a crescut cu 13% în această perioadă), remarcă FT.

Analiștii băncii americane J.P. Morgan anticipează că, după contopirea diviziilor de wealth management ale celor două bănci, vor surveni cel mai probabil retrageri din partea clienților foarte bogați – care au o pondere de 55% în portofoliile ambelor bănci – și o suprapunere în cazul clienților din Asia și din Elveția.

Spin-off de miliarde

Cel mai valoros activ al Cre­dit Suisse rămâne banca din Elveția, botezată în grup chiar „Perla coroanei“ și care prin vânzare ar putea aduce venituri de aproape 16 miliarde de dolari. Planu­rile din 2017 aveau în vedere listarea unui pachet de 25% din acțiunile băncii, care este separată de grup.

Analiștii estimează că spin-offul băncii este una dintre con­dițiile fuziunii UBS cu Credit Suisse, dat fiind că aceste două bănci au o cotă de aproape 30% pe piața elvețiană. Doar că, deocamdată, UBS nu este foarte dis­pusă să renunțe la bancă, fiind în particular extrem de interesată de divizia de corporate banking. O sursă apro­piată negocierilor pentru salvarea Credit Suisse spune că nu a anticipat nicio problemă de antitrust în Elveția.

„Guvernul a adoptat pe repede înainte legislația pentru a le bloca acționarilor dreptul de a vota pentru această tranzacție. Prin urmare, crede cineva că auto­ri­­tăților le mai pasă de vreo reglementare anticoncu­ren­țială?!“, a detaliat sursa pentru FT.

Divizia UBS de asset management are un portofoliu în valoare de 1.100 de miliarde de dolari. Combinată cu cea similară a Credit Suisse, în valoare de 400 de miliarde de dolari, transformă fuziunea în al treilea cel mai mare manager de active din Europa.

La acest moment, sistemul bancar internațional este zguduit de colapsul băncii americane de investiții Silicon Valley Bank (SVB) și al băncii Signature Bank, precum și de salvarea in extremis a băncii Credit Suisse.

O piatră de moară

Chiar dacă divizia de investiții, mai puternică, susține core businessul UBS de a vâna averile clienților bogați, fuziunea celor două bănci nu este lipsită de riscuri. Brațul de investiții al Credit Suisse a fost sursa unuia dintre cele mai mari scandaluri din ultimii ani. Litigiile nu s-au tranșat, iar pierderile clien­ților vor curge și în anii următori, se așteaptă ana­liștii. Dintre toate, divizia de investiții a Credit Suisse este cea mai precară, iar diminuarea ei începuse chiar înainte de tranzacția cu UBS. Pentru managerii UBS, este o adevărată piatră de moară în strategia lor actuală.

De altfel, UBS intenționează să desființeze cea mai mare parte a diviziei preluate, iar guvernul elvețian se oferă să contribuie cu 9 miliarde de franci elvețieni pentru a o pro­teja împotriva pierderilor cauzate de acest fapt. De altfel, cam tot ce managementul UBS consideră că este prea riscant și nu are sens pentru businessul de in­vestiții va fi lichidat.

În condițiile preluării, divizia de investiții nu va avea o pondere mai mare de un sfert în activele grupului. Mai mult, o parte din cei 17.000 de angajați ai diviziei ar putea fi dați afară, spun surse apropiate conducerii UBS. Cel mai probabil însă, UBS va căuta să vândă anumite bucăți din business și nu să le restrângă din start.

Managerii UBS văd avantaje în aria bancherilor spe­cia­lizați în industrii cu potențial de creștere – farmaceu­tică, IT, media și telecomunicații, proprietarii afacerilor din aceste industrii fiind potențiali clienți ai băncii de investiții (wealth management).

Orice rută ar fi aleasă, este aproape sigur că salvarea băncii Credit Suisse nu poate avea ca efect păstrarea tuturor angajaților, iar disponibilizările vor fi de ordinul zecilor de mii.

„Preluarea Credit Suisse va duce la un val uriaș de dis­ponibilizări pe care sectorul bancar elvețian nu-l poate absorbi“, au comentat și reprezentanții Asociației Angajaților Sectorului Bancar din Elveția.

Banca și divizia de investiții a Credit Suisse, care la un loc au peste 30.000 de angajați, vor suferi cele mai severe reduceri de personal. Potrivit surselor apropiate planurilor UBS, o primă estimare este că vor dispărea cam 40.000 din cele peste 120.000 de locuri de muncă ale întregului grup (UBS și Credit Suisse).

Preluarea ar trebui să fie finalizată spre sfârșitul anului. Fundația Ethos, care reprezintă investitorii institu­țio­nali elvețieni – la un loc dețin între 3 și 5% din ambele bănci –, a anunțat că va face presiuni la nivelul autorită­ților și al UBS să vândă divizia de investiții, unde lucrează aproape 17.000 de angajați. „O astfel de decizie ar păs­tra locurile de muncă și ar menține și o concurență să­nătoasă, ceea ce mai departe ar asigura o bună func­ționare a economiei noastre“, spun cei de la Ethos.

Tăieri de costuri

UBS și Credit Suisse aveau împreună peste 120.000 de angajați. Mulți dintre aceștia vor fi nevoiți să-și caute alte joburi.

• FĂRĂ SUPRAPUNERI. Credit Suisse avea aproximativ 50.000 de angajați la final de 2022, iar până la acest moment au fost deja restructu­rate 4.000 de poziții. UBS, care are la nivel global 74.000 de angajați, va căuta să elimine pozițiile și entitățile redundante în Elveția – va închide filiale și va reduce personalul administrativ.
• RECALIBRARE. Divizia de investiții, care este și cea mai precară compo­nentă, nu va avea o pondere mai mare de un sfert în activele grupului.
• REDUCERI. Potrivit CEO-ului băncii UBS, Ralph Hamers, planul este de a reduce costu­rile cu opt miliarde de do­lari anul acesta, din care șase miliarde de dolari din reducerea de personal și alte două miliarde de dolari din cheltuielile departa­mentului IT.

Acest articol a apărut în numărul 161 al revistei NewMoney

FOTO: Getty