Ce businessuri din construcții au avut creștere anul trecut și mizează pe venituri mai mari și în 2024

Florel Manu 13/03/2024 | 10:16 Companii
Ce businessuri din construcții au avut creștere anul trecut și mizează pe venituri mai mari și în 2024

Industria construcțiilor nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, însă anumite nișe ale sale reușesc să se adapteze actu­a­lei situații economice.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică din februarie 2024 arată că piața rezidențială a fost în scădere anul trecut, numărul autorizațiilor de construire fiind cu 20,6% mai mici față de 2022. Potrivit ju­că­torilor din piață, mai multe administrații locale din marile orașe au emis mai puține autorizații pentru sectorul rezidențial în 2023, fapt ce s-a suprapus cu o cerere mai scăzută de apartamente.

Sunt însă și nișe din piață care nu resimt nici problemele economice actuale, nici măsurile administrative. Lucrările mari de infrastructură și cele finanțate prin Planul Na­țional de Redresare și Reziliență (PNRR) nu dau semne de scădere, ba chiar din con­­tră, avansează. Un alt segment al pieței care își menține avansul este cel în care activează companii specializate în rea­me­najări de spații, renovări ori lucrări în zona industrială.

O piață bună

În zona de creștere a pie­ței se află și compania Terano Construct, deținută de antreprenorul Marian Ciupitu (47 de ani). Acesta spune că în 2023 a avut o cifră de afaceri de șapte milioane de euro, în creștere cu 30% față de 2022. Compania sa este specializată pe lucrări de amenajare de spații de retail, spații de birouri sau reconfigurări și renovări pentru jucătorii din HoReCa. Pentru că lucrările din zona amenajării clădirilor de birouri au scăzut, Terano Construct s-a orientat către un nou segment din piață.

Am început să diversificăm portofoliul cu lucrări pentru autorizări ISU. Sunt diverse lucrări specifice pentru a autoriza o clă­dire la incendiu“, spune Marian Ciupitu. Potrivit acestuia, în anii precedenți, lucră­rile de amenajare din spațiile de birouri re­prezentau 40% din cifra de afaceri a com­paniei, iar acum acestea au scăzut la ju­mătate. Aproximativ 50% din contractele Terano Construct vin din amenajări în retail, în timp ce 30% sunt lucrări pentru auto­­rizarea clădirilor la incendiu.

„Au crescut mult cererile de amenajări din zona de retail. Mai împrospătează, mai deschid locații noi“, menționează Marian Ciupitu, care precizează că în perioada ce urmează va pune mai mult accent pe acest segment al pieței. Și asta, în condițiile în care Terano Construct a făcut inclusiv câ­teva lucrări în afara țării pentru un pro­du­cător local de fashion care și-a deschis ma­gazine la Londra, Sofia și Varșovia.

„Compania se numește Made by Society (Vagabond). Au fabrica la Botoșani și am făcut mai multe proiecte pentru ei în țară. Amenajam pentru ei și magazinele din afară țării“, mai spune antrepreno­rul. Însă cele mai multe lucrări vin din țară, Terano Construct punând accent pe mari jucători din toate industriile. Compania colaborează cu Portland Trust, Supernova, Orange, Marriot, Deloitte, Starbucks, Burger King, Mango, Animax, Fryday, Noriel, Ahrend, HA.RO. Marian Ciupitu mai spune că, de anul acesta, se va uita mai atent și către alte lucrări în afara țării, așteptân­du-se ca ele să vină de la companiile mul­ti­­naționale de la nivel local, care au ope­ra­țiuni în Europa.

De la Politehnică la construcții

Marian Ciupitu are o experiență antrepre­no­rială de aproape 16 ani. El a deschis com­pania în 2008, însă nu are pregătire spe­cială în domeniul construcțiilor. Este inginer, însă a studiat Tehnologia Cons­­­­­­­trucțiilor de Mașini (TCM) și spune că a ajuns în construcții din întâmplare. „În anii ’90 nu prea se căutau ingineri poli­teh­niști, iar majoritatea colegilor mei, ca și mine, au ajuns în construcții“, spune el.

Imediat după încheierea studiilor s-a angajat la o companie irlandezo-engleză, care avea operațiuni în România și lucra la cons­­trucția blocurilor Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). A avut șansa să se ocupe de achiziții și logistică, lucrând destul de mult cu distribuitorii de materiale de construcții. Ulterior a trecut prin mai multe companii de profil, în care a ocupat mai multe poziții, lucrând inclusiv pe șantier.

În 2008, la începutul crizei, a decis să-și deschidă propria companie, tot în domeniul construcțiilor. Criza nu lovise încă puternic afacerile din acest domeniu, astfel că a reușit încă din primul an să se im­pună în piață. „În 2008, când mi-am făcut firma, am avut o cifră de afaceri de aproape un milion de euro în mai puțin de un an“, explică Ciupitu. A urmat o etapă de cel puțin patru ani foarte grea, până în 2012-2013 scăzându-i veniturile la 200.000 de euro pe an.

A reușit să țină compania pe linia de plutire din lucrări executate în zona de retail sau în cea industrială, intrând în multe proiecte în subantreprenoriat. Din 2014, piața construcțiilor a înce­put să-și mai revină. Așa s-a îndreptat Marian Ciupitu către segmentul de spații de birouri și a început cu mici amenajări, ajun­gând inclusiv la configurarea interioa­relor pentru clădiri întregi.

De-a lungul timpului, antreprenorul a avut probleme cu forța de muncă și a încercat să finanțeze o clasă cu specializarea în construcții în Brănești (Ilfov). Însă, după ce a finanțat acest proiect mai bine de doi ani, nu a reușit să atragă nici măcar un tânăr care să vrea să lucreze pe șantier. Așa că s-a orientat către muncitori din afara spațiului Uniunii Europene.

Acum colaborează cu o  companie de plasare a forței de muncă din India, care îi va trimite personal calificat în domeniul construcțiilor. Chiar dacă durează între 8 și 12 luni să aducă oameni din afara Uniunii Europene, spune că este singura soluție pentru a acoperi lipsa de personal autohton. Iar de muncitori are nevoie, pentru că segmentul său de piață nu dă semne de oboseală, ci este în continuare în creștere.

Ce, cât, unde

Jucătorii din domeniul imobiliar nu cred într-o revenire spectaculoasă a pieței rezidențiale în 2024, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro, care îi citează pe reprezentanții Asociației In­vestitorilor de Real Estate din România (AREI).

  • SCUMPIRI. Pentru un apartament de două-trei camere, cota de TVA majorată la 9% va atrage un cost suplimentar de 4.800 de euro, plus taxe notariale calculate la valoarea to­tală de achiziție, potrivit AREI.
  • VENITURI. Reintroducerea unor taxe pe salarii în construcții ar urma să ducă la scă­derea câștigurilor nete cu aproximativ 11,1% și să pună presiune pe costurile dezvoltatorilor și constructorilor.

Acest articol a apărut în numărul 183 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.