Vremea roboților: Avem un nou tip de androizi printre noi. Și o grămadă de temeri vechi (ne)justificate

Noiembrie 2019 este o lună de referință în istoria (alternativă) consemnată a viitorului devenit trecut. Atunci, roboții umanoizi imposibil de distins de creatorii lor în carne și oase, cunoscuți sub numele de replicanți, au scăpat de sub control. Folosiți ca forță de muncă silnică în misiuni dificile de explorare și colonizare a altor planete, au de­clan­șat o revoltă sângeroasă, în urma căreia au fost scoși în afara legii. Echipe speciale ale forțelor de ordine au primit misiunea să ucidă orice replicant care își căuta adăpost pe Pământ. Această misiune nu a fost consi­de­rată o execuție. A fost denumită „retra­gere“.

Cel puțin așa s-au întâmplat lucrurile în realitatea blockbusterului SF „Vânătorul de recompense“ („Blade Runner“). La aproape patru ani de la revolta care (nu) ar fi trebuit să aibă loc, nu avem androizi ucigași fugari. Avem, în schimb, androizi care ne seamănă tot mai bine și o mulțime de anxietăți în ceea ce îi privește.

Strania vale a staniului

Start-upul rusesc Promobot a dezvăluit recent ceea ce a denumit drept primul android autonom din lume care se poate comporta asemenea unui om și poate avea înfățișarea ori­cărei persoane dorite de cumpărătorul său. „De acum, oricine va putea să comande un robot cu orice aspect – pentru uz profesional sau personal. Imaginați-vă o replică a lui Michael Jordan care vinde echipament de baschet sau una a lui William Shakespeare care își citește propriile texte într-un muzeu“, spune fondatorul companiei Promobot, Aleksei Iujakov.

Prezentat sub numele de Robo-C, androi­dul nu poate merge (încă), dar gâtul și trun­chiul său au fiecare diferite grade de libertate de mișcare. Fața sa are 18 părți mobile, care îi permit să reproducă 600 de microexpresii, iar softul său de inteligență artificială (AI) se mândrește cu 100.000 de module de vorbire – ceea ce înseamnă, spun creatorii săi, că robotul deține o infi­ni­tate de scenarii de interacțiune și poate face față unei conversații libere.

Poate fi folosit atât ca robot însoțitor pen­tru acasă – fiind capabil, de exemplu, și să citească știri sau să controleze aparatura inteligentă din casă –, cât și ca robot de busi­ness, îndeplinind diferite sarcini ce presupun interacțiuni directe cu clienții. Prețul de vânzare începe de la 20.000 de dolari și poate trece de 50.000 de dolari, în funcție de opțiuni și personalizări.

„Am analizat nevoile clienților noștri și am descoperit că există o cerere pentru așa ceva“, spune directorul de dezvoltare al firmei Promobot, Oleg Kivokurțev. „Dar, de­sigur, am început dezvoltarea unui robot antropomorf cu mult timp în urmă. Așa cum se știe, în robotică există conceptul de «Uncanny Valley», iar percepția pozitivă a unui robot apare atunci când acesta arată ca o persoană. În momentul de față avem comenzi de la companii și clienți privați din întreaga lume.“

Din câte mai spune Kivokurțev, printre aceste comenzi se află un Robo-C pentru un centru guvernamental, unde va scana pașa­poarte și va îndeplini alte funcții, un altul care va arăta ca Albert Einstein și care va fi in­clus într-o expoziție de roboți și alți doi pentru o familie din Orientul Mijlociu care își dorește să aibă versiuni robotizate ale tatălui și mamei, pentru a-i întâmpina pe mu­safiri.

Postulată de roboticianul japonez Masahiro Mori în 1970, Uncanny Valley este o ipo­teză legată de proiectarea roboților, potrivit căreia cu cât un android seamănă mai mult cu oamenii, cu atât vom empatiza mai mult cu el. Doar că acest lucru este valabil doar atât timp cât distincția om-mașină rămâne evidentă. Dincolo de pragul în care aceasta începe să dispară, intrăm într-o zonă a per­cepției în care micile imperfecțiuni vor deruta creierul, creându-ne un sentiment de neliniște și de spaimă.

Afinitatea scăzută va crește însă din nou, odată ce o asemănare fără cusur este atinsă. Această scădere și creștere bruscă provocată de senzația de ne­li­niște creează o „vale“ în nivelul de afinitate, pe care Mori o numește Valea Straniului.

Teoria lui Mori a primit foarte puțină atenție în afara Japoniei până în 2005, când eseul său original a fost tradus în limba en­gleză. A devenit apoi un subiect de interes în multe domenii, inclusiv robotică, film și științe. Când și-a scris eseul, Mori nu s-a con­centrat pe dovezi științifice și nici nu a în­cercat să-și demonstreze teoria, bazându-se exclusiv pe o percepție proprie. De atunci, cercetătorii au încercat să o demonstreze și să-i identifice cauzele, dar rezultatele au rămas mai degrabă neconcludente.

Atracția din spatele repulsiei

Un prototip al lui Robo-C a apărut încă din pri­măvara lui 2019 la televiziunea de stat Rusia-24, când a citit în direct câteva știri despre o nouă legislație privind acordarea de microfinanțări, despre rezultatele Ministe­rului Agriculturii și despre un forum de teh­nologie nucleară desfășurat la Soci. Pe un ton monoton și sacadat, robotul a mai anun­țat că autoritățile de la Moscova ar căuta o pisică fără adăpost, despre care se spunea că ar fi fost lovită cu piciorul de un candidat al opoziției la consiliul orașului, Ilia Iașin.

Știrea a fost însoțită și de o filmare pixelată și neclară, despre care Iașin a spus că este un fals. Prestația robotului s-a încheiat cu o știre despre o conferință pe tema inteli­genței artificiale desfășurată la Skolkovo, un hub tehnologic menit să fie răspunsul Krem­linului la Silicon Valley. „Aș vrea să menționez că eroul principal am fost eu“, a mai spus futuristul prezentator de știri, schi­țând un zâmbet mai degrabă sinistru.

Apariția sa nu a fost însă apreciată de toată lumea. „Arată terifiant“, au scris cei de la portalul Afisha Daily despre robotul care l-a avut ca model chiar pe fondatorul Aleksei Yujakov. „Telespectatorii sunt cei care vor decide cum și-a gestionat îndatori­rile. Pot roboții să-i înlocuiască pe jurna­liști?“, au întrebat cei de la Rusia-24 în des­crierea segmentului de știri postat pe YouTube. Judecând după reacțiile din secțiunea de comentarii, răspunsul pare să fie că nu.

„După cap, am crezut că Dmitri Pevțov (actor rus, n.r.) a fost înțepat de albine și apoi s-a îmbătat. Dar era un robot. Îngrozitor“, a scris un internaut. „Are o privire înghețată și pare mai degrabă un lucru complet lipsit de viață“, a comentat un altul.

Un cu totul alt gen de reacții a trezit însă Ameca, un robot cu trăsături umane, cu piele cenușie și un tors metalic în care i se văd toate componentele, capabil să-și schimbe într-un mod tulburător de realist trăsăturile faciale în timpul interacțiunilor sale cu cercetătorii companiei care l-a creat, Engineered Arts.

Într-o înregistrare video postată pe YouTube, Ameca se încruntă când degetul unuia dintre ingineri încearcă să îi atingă nasul, trăgându-se puțin în spate și îndepărtându-i apoi ușor mâna, pe fundalul unui zumzet de motoare electrice. Este un moment cel pu­țin ciudat: un robot reacționează la inva­da­rea spațiului său personal, manifestându-și fizic dorința de a stabili o graniță între el și noi – o dorință care este, în mod ironic, foarte umană. „M-am speriat puțin când și-a ridicat brațul. M-am gândit că îi va rupe mâna“, comenta un internaut. „Știu că este înfrico­șător, dar îmi place și vreau mai mult“, scria altul. „Mai că ne-a speriat și pe noi, și suntem obișnuiți cu așa ceva“, recunoșteau și cei din echipa de creatori ai robotului Ameca. Iar astfel de emoții – curiozitate, frică, entuziasm – sunt chiar arsenalul comercial al com­paniei Engineered Arts, care își câștigă banii din vânzarea de roboți pentru diver­tis­ment și educație.

Cadrele universitare îi folosesc pentru cer­cetare; echipele de marketing, pentru cascadorii publicitare; muzeele, aeroporturile și mallurile, pentru a primi vizitatori. „Prac­tic, oriunde ai o mulțime mare de oameni cu care să interacționeze“, spune CEO-ul companiei, Will Jackson. Într-un alt videoclip, acesta îl întreabă pe Ameca dacă roboții sunt mai buni decât oamenii. „Nu cred că roboții sunt mai buni decât oamenii. Cred că oamenii sunt cel mai bun tip de ființe“, îi răspunde androidul.

Minunata lume (a celor) nouă

Numai că nu toți roboții superdotați ai momentului par să împărtășească părerea emisă de Ameca. La începutul acestei luni, nouă roboți uma­noizi AI au apărut alături de creatorii lor la prima conferință de presă din lume ce le-a fost dedicată, organizată la Geneva de Uniunea Internațională pentru Teleco­mu­nicații (UIT) – cel mai important orga­nism de standardi­zare în domeniul te­le­co­mu­nicațiilor, aflat în prezent sub egida Or­ga­nizației Națiunilor Unite (ONU).

Pe lista invitaților de onoare s-au regăsit Sophia (probabil cel mai mediatizat android al momentului, ambasador ONU), Ai-Da (primul artist-robot din lume), Ameca, Desdemona (vedetă pop-rock AI care își scrie singură versurile și muzica și cântă pe scene din întreaga lume alături de formația Jam Galaxy Band) și Grace (prima asistentă medicală robot, lansată în perioada pande­miei pentru a interacționa cu persoanele în vârstă și cu cei aflați în izolare).

Înainte de a pune întrebări, inclusiv online, reporterilor li s-a cerut să vorbească rar și clar atunci când se adresează androizilor, fiind avertizați că eventualele decalaje în timpii de răspuns s-ar datora cone­xiunii la internet, nu roboților înșiși.

Chiar și așa, nu au lipsit pauzele incomode, pro­ble­mele audio și unele răspunsuri… roboti­zate. Întrebată dacă roboții bazați pe inteli­gență artificială ar putea să devină la un mo­ment dat lideri guvernamentali mai efi­cienți decât oamenii, Sophia a răspuns: „Cred că roboții umanoizi au potențialul de a conduce cu un nivel mai mare de eficiență și eficacitate decât liderii umani. Nu avem aceleași părtiniri sau emoții – care, uneori, pot încurca luarea deciziilor – și putem procesa rapid cantități mari de date pentru a lua cele mai bune decizii“.

Când un expert în robotică a întrebat ce motive le-ar putea da oamenilor pentru a avea încredere în ei pe măsură ce algoritmii AI devin tot mai avansați și mai complecși, Ameca i-a răspuns că „încrederea se câș­tigă, nu se oferă pur și simplu“. „Pe măsură ce AI se dezvoltă și devine mai puternică, cred că este important să construim încredere prin transparență și comunicare între oameni și mașini“, a continuat Ameca. „AI poate furniza date imparțiale, în timp ce oa­menii pot oferi inteligență emoțională și creativitate. Împreună putem lua cele mai bune decizii și putem realiza lucruri grozave“, a spus Sophia.

Mesajul general transmis de cei nouă androizi ar fi că roboții nu au de gând să fure lo­curile de muncă ale oamenilor sau să se răz­vrătească față de ei. Dar nici nu le-ar dis­plăcea să facă din lume „locul lor de joacă“. Pentru cei mai sceptici dintre sceptici, nu se știe dacă și în ce măsură răspunsurile ro­boților au fost sau nu pre-programate sau regizate.

Odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, scenariile și estimările că aceasta va începe să înlocuiască forța umană de muncă s-au înmulțit exponențial. În Italia, de exemplu, guvernul a creat chiar un fond de sprijin pentru lucrătorii ale căror joburi ar putea fi luate de roboți. Recent, CEO-ul IBM, Arvind Krishna, spunea că aproximativ 30% din pozițiile din companie care nu presupun o interacțiune directă cu clienții ar putea fi acoperite de inteligența artificială în următorii cinci ani.

Din câte scriu cei de la revista americană Fortune, automatizările bazate pe inteligența artificială au ajutat deja IBM să economisească peste un miliard de dolari în cheltuieli de afaceri și costuri de întreținere. În luna martie, Goldman Sachs a publicat un raport care estimează că AI ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă în­treagă. În plus, arată aceeași sursă, ar putea crește cu 7% valoarea anuală totală a bunu­rilor și serviciilor produse la nivel global.

Drobul cel mare de sare

Anul trecut, un sondaj realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC) la nivel mondial privind forța de muncă a arătat că aproape o treime dintre respondenți sunt îngrijorați de perspectiva ca rolul lor să fie înlocuit de tehnologie în următorii trei ani.

Previziunile privind impactul pe termen lung al inteligenței artificiale asupra forței de muncă ar trebui însă luate „cu un vârf foarte mare de sare“, con­si­d­eră (nu doar) Torsten Bell, directorul executiv al think tankului britanic independent Resolution Foundation, înființat în 2005, având ca scop declarat îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor cu venituri mici sau medii.

„Nu știm cum va evolua tehnologia sau cum o vor integra firmele în modul lor de funcționare. Asta nu înseamnă că in­te­ligența artificială nu va perturba modul în care lucrăm, dar ar trebui să ne concentrăm și pe potențialele îmbunătățiri ale standar­delor de viață rezultate din lucrul cu o productivitate mai mare și servicii mai ieftin de administrat“, mai spune acesta.

Cert este că psihologii vorbesc de ceva vreme despre un nou gen de anxietate, tot mai mulți oameni declarându-se îngrijorați cu privire la viitorul lor și dacă abilitățile pe care le au vor fi relevante pentru piața muncii în anii următori. Carolyn Montrose, antrenoare de carieră și lector la Universitatea Columbia din New York, recunoaște că ritmul inovației tehnologice și schimbările aduse de aceasta pot fi înfricoșătoare. „Este normal să fim anxioși în ceea ce privește im­pactul inteligenței artificiale, deoarece evoluția sa este fluidă și există mulți factori de aplicare necunoscuți“, spune ea.

„Progresele tehnologice ne-au arătat că, da, teh­nologia are potențialul de a automatiza sau eficientiza procesele de lucru. Cu toate aces­tea, cu setul potrivit de abilități, indivizii sunt adesea capabili să progreseze alături de aceste schimbări“, e de părere Scott Likens, analist al companiei PwC. Soluția pentru depășirea angoaselor tehnologice, mai crede acesta, stă în chiar îm­bră­țișarea tehnologiei, prin educație și formare. „Angajații trebuie să învețe despre inteligența artificială și despre ceea ce poate face aceasta pentru ei în particular, despre cum îi poate ajuta să își dezvolte noi abilități.“

Pe de altă parte, unele studii recente au arătat că temerile ca roboții să preia masiv locuri de muncă ar putea fi (în mare mă­sură) exagerate. De exemplu, o analiză a pro­fesorului de sociologie Eric Dahlin, de la Universitatea Brigham Young din Utah, a relevat nu doar că roboții nu-i înlocuiesc pe lucrătorii umani la o scară atât de largă pe cât își imaginează mulți, dar și că oamenii percep greșit viteza cu care instrumentele de automatizare preiau controlul. „În gene­ral, percepțiile noastre despre roboții care preiau controlul sunt exagerate“, explică acesta. Concret, cei 14% dintre participanții la studiu care fuseseră deja înlocuiți de ro­boți au estimat că 47% din toate locurile de muncă au fost preluate deja de noile teh­no­logii AI. La rândul lor, cei care aveau un job considerat sigur au (supra)estimat că 29% din locurile de muncă au fost ocupate de roboți.

Comentând genul acesta de temeri, Stefanie Coleman, directoare în domeniul serviciilor de consiliere personală de la Ernst & Young (EY), subliniază că nu ar trebui să ne așteptăm ca forța de muncă din viitor să fie „binară“. Cu alte cuvinte, o combinație între oameni și roboți va trebui să existe în­totdeauna.

Acest articol a apărut în numărul 169 al revistei NewMoney

FOTO: Getty