Vor reuși Statele Unite să mențină dolarul drept valuta preferată a lumii?

Cum vor reuși Statele Unite să mențină dolarul drept moneda preferată a lumii? Trei căi se întrevăd – păstrarea alianțelor diplomatice, un dolar acce­sibil la liber pentru partenerii comerciali și renunțarea la a-l mai folosi drept măciucă împotriva aliaților.

Acest articol a apărut în numărul 51 (22 octombrie – 4 noiembrie) al revistei NewMoney

Avem un paradox în însuși miezul finan­țelor globale. Cota economiei americane ca număr unu mondial scade de decenii, iar acum cu președintele Donald Trump la Casa Albă, Statele Unite se retrag și din rolul tradițional de lider al lumii libere. Chiar și așa însă, dolarul rămâne puternic, ba chiar atotputernic. Excepți­o­na­lismul american nu a fost niciodată atât de bine conturat, aprecia pe 24 septembrie la un simpozion Ruchir Sharma, director pe piețe emergente și strateg-șef global în cadrul Morgan Stanley Investment Management.

După ultimele calcule ale Băncii Centrale Europene (BCE), moneda ameri­ca­nă generează aproape două treimi din datoria internațională și o cotă similară din deținerile de rezerve globale. Țițeiul și aurul sunt evaluate în dolari, nu euro sau yeni. Când pirații somalezi au capturat nave în largul mării, au cerut ca răs­cumpărarea să fie în dolari. Iar teama că vor fi scoși din sistemul global de plăți pe bază de dolari stârnește o adevărată teroare în Iran, Coreea de Nord sau Rusia. Acum, paradoxul pare să se mai des­lușească. Liderii politici care acceptau cândva hegemonia dolarului, cu mor­măieli sau altfel, acum ripostează. Jean-­Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, spunea în septembrie cât de absurd este că avioanele europene sunt cum­părate de companii europene în monedă americană, și nu în euro. Rusia și-a redus și ea rezervele în dolari anul acesta, susți­nând că dolarul „devine tot mai riscant în acordurile internaționale“. Iar ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Maire, le-a spus jurnaliștilor în august că își dorește instrumente financiare complet independente de SUA – „vreau ca Europa să fie un continent suveran, nu vasal“.

JOC RISCANT. Toate aceste turbulențe nu sunt o veste bună pentru SUA, evident. Ro­lul predominant al dolarului în finanțele globale tinde să fie un „privilegiu exorbitant“, în formula din 1965 a unui fost minis­tru de Finanțe, tot francez, Valéry Giscard d’Estaing. Dacă dolarul își pierde acest rol central – dar să ne înțelegem, nu este un risc iminent –, SUA vor fi mai vulnerabile chiar și atunci când investitorii își pierd în­crederea. FED poate recurge la pârghii pe care orice stat le folosește când panica investitorilor globali lovește – crește ratele dobânzilor la un nivel suficient de dureros pentru ca banii speculativi să nu iasă din economie.

Așa cum este situația acum, când pro­blemele se adună și investitorii, iată, iau cu asalt piețele americane pentru a căuta refugiu, paradoxal din nou, dat fiind că SUA sunt chiar sursa turbulențelor, așa cum s-a întâmplat cu criza financiară din 2007.

Un derapaj al dolarului ar putea fi văzut și ca un simptom al izolaționismului ameri­can. În scenariul ipotetic în care SUA se retrag din jocul internațional, „poziția do­la­rului va fi într-atât afectată încât rata do­bânzii ar putea crește cu 0,8 puncte procentuale“, potrivit unui document din decembrie al lui Barry Eichengreen de la Uni­versitatea Berkeley realizat în echipă cu doi analiști din cadrul BCE.

SUA nu ar trebui să creadă că primatul monedei lor naționale este de la sine în­țe­les, crede Eichengreen. Cel mai mare risc imediat pentru dolar este ca SUA să-și supraliciteze forța atunci când aplică sanc­țiuni financiare, în special în cazul Iranului și al țărilor care fac afaceri cu Iranul. În mai, Administrația Trump s-a retras din acordul încheiat în 2015 care îndulcea sancțiunile împotriva statului musulman în schimbul angajamentului de a pune ca­păt activităților sale în domeniul nuclear. SUA vor reimpune sancțiuni începând din 4 noiembrie și fac presiuni mari, și cu succes, asupra companiilor non-americane de a nu mai realiza afaceri cu Iranul. Companiile și băncile europene pot intra la rândul lor sub incidența sancțiunilor americane, dacă încalcă regimul instituit inter­na­țional de americani.

REACȚIA EUROPEANĂ. Ca răspuns la această lovitură dată suveranității europene, liderii de pe bătrânul continent lu­crează la un sistem de plăți care să le per­mită companiilor europene să continue să facă afaceri cu Iranul fără să poată fi sanc­ționate de SUA.

A apărut ideea creării unei entități fi­nan­țate guvernamental, care să fie spre de­loc vulnerabilă în fața unei acțiuni americane. Entitatea ar urma să securi­zeze schimburi de produse europene con­tra țiței iranian din Europa și posibil din Rusia și China.

Oficiali francezi spun că schimburile ar putea fi concepute sub formă de bartere pentru a evita implicarea băncilor. „Ca europeni, nu putem accepta ca alții, fie că sunt ei cei mai apropiați aliați și prieteni, să decidă cu cine putem face afaceri“, a de­cla­rat Federica Mogherini, șefa diplo­mației europene în cadrul unui forum eco­nomic al Bloomberg, organizat pe 26 septembrie.

„Doar că europenii s-au mișcat prea în­cet astfel încât contraatacul lor să poată fi aplicat la momentul în care sancțiunile intră în vigoare, acum în noiembrie“, spu­ne Carsten Brzeski, fost oficial al Co­mi­­siei Europene, în prezent economist-șef al ING-DiBa, subsidiara germană a olande­zilor de la ING Group.

FRUSTRARE GLOBALĂ. Americanii nu ar trebui însă să fie prea ironici. Reacția europenilor trebuie văzută ca parte a unei ne­mul­­țumiri generalizate și crescânde față de hegemonia dolarului. „Recursul exage­rat la sancțiuni de către SUA i-ar putea sub­mina leadership-ul în economia globală și, în definitiv, diminua considerabil însăși eficiența sancțiunilor“, spunea în 2016

Jacob Lew, ministru american al Finanțelor la acel moment.

Statele Unite ale Americii ar trebui așadar să fie pregătite să poată oferi și o ameliorare a sancțiunilor, dacă scopul este să schimbe comportamentul unor țări. Impunerea de sancțiuni Iranului la care Trump recurge împotriva voinței partene­rilor de coaliție fără dovezi clare că Teheranul și-a încăl­cat angajamentele din acor­­dul din 2015 vio­lează ambele principii expuse de Lew.

De altfel, chiar și partizani ai sanc­țiu­nilor, precum Mark Dubowitz, CEO al Fun­dației pentru Apărarea Democrațiilor, spun că fo­lo­si­rea în exces a unui singur instrument este riscantă și este nevoie de „o ac­țiune mixtă și concertată – politic, militar, strategic și informațional“.

Până acum, marele noroc al dolarului a ținut și de faptul că celelalte monede au fost slabe. Euro reprezintă o uniune mo­ne­tară, dar nu există o fiscalitate centrală și o autoritate în domeniul cheltuielilor. China și al ei yuan tânjește la supremație, dar regimul autoritar de la Beijing nu prea este dispus la deschiderea comercială glo­bală și la o circulație a banilor pe care o monedă precum dolarul le cere.

DILEMA. Dar poate cea mai mare provocare pentru primatul dolarului american este ceea ce economiștii numesc dilema Triffin. Prin 1959, economistul belgiano-american, Robert Triffin, observa că SUA puteau aproviziona lumea cu suficientă masă monetară în dolari, ceea ce venea însă la pachet cu acceptarea unor deficite comerciale mari. Motivul? Partenerii comerciali strâng dolarii obținuți din opera­țiunile de export în rezerva lor națională în loc să-i chel­tuiască pe bunuri și servicii americane. În cele din urmă însă, cronicizarea acestor deficite comerciale mari subminează încrederea în dolar și este motivul pentru care președintele Nixon a fost forțat să renunțe la convertibilitatea dolarului în aur în 1971.

Acum unii spun „nu avem o problemă pentru că datoria americană nu mai este dublată de aur“, dar datoria SUA, ca datoria oricărui stat trebuie să fie susținută în definitiv de bunurile și serviciile produse de acel stat.

„În plus, ponderea economiei americane în PIB global continuă să scadă“, observă Carmen Reinhart, economist în cadrul Harvard.

Partea negativă a cererii masive pentru dolari este că implicit cresc dobânzile, ceea ce face ca produsele america­ne să fie mai puțin competitive pe piețele stră­ine. Acumularea de mase uriașe de dolari în afara Statelor Unite echivalează cu un transfer de prosperitate către alte eco­nomii. Dacă celelalte economii s-ar deci­de să-și folo­sească dolarii pentru a cum­păra bunuri și servicii americane, ame­ricanii ar avea brusc mult de lucru, dar ca și consumatori, ar trebui să în­ceapă să trăiască sub posi­bilități și nu peste, cum este acum.

Leadership-ul global al Statelor Unite ale Americii este sus­ținut de dolarul ame­rican care încă se bu­cură de cea mai mare cerere globală, doar că marea provocare este de a-l menține drept moneda preferată a lumii.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Peter Coy, adaptare de Mimi Noel

Cu contribuția lui Nick Wadhams, a lui Gre­gory Viscusi și a lui Jeanna Smialek

FOTO: Guliver / Getty Images