Miraculosul declin chinez: Deflația și riscul megafalimentelor bântuie în continuare economia Chinei

Deflația și riscul megafalimentelor bântuie economia Chinei. Iar problemele economice ale Chinei afectează întreaga lume, dar nu pe toți la fel. Ceea ce e dureros pentru Elon Musk este o ușurare pentru Jerome Powell, șeful Rezervei Federale a State­lor Unite ale Americii (Fed), scrie revista britanică The Economist.

Cu doar opt luni în urmă, analiștii anticipau că economia Chinei va reveni în forță. Politica zero-COVID fusese abandonată, consumatorii și turiștii aveau li­ber să circule ca în vremurile bune de dinaintea pan­demiei. Și totuși, redresarea s-a lăsat așteptată, iar creșterea a fost slabă. Acum, în China este deflație. Situația nu va afecta doar China, pentru că tot ceea ce se întâmplă în a doua cea mai mare economie a lumii are, inevitabil, impact global.

Dimensiunile Chinei fac ca schimbările economice ale țării să influențeze cifrele globale de creștere. O Chină care descrește afectează direct și perspecti­vele de creștere ale altor țări. Gospodăriile și compa­niile chineze vor cumpăra mai puține bunuri și servicii decât ar fi făcut-o în mod normal, cu consecințe atât pentru producătorii acestor bunuri, cât și pentru alți consumatori ai acestora.

Rezumând, problemele Chinei vor fi dureroase pen­tru unii și o ușurare pentru alții, comentează The Economist într-un dosar special dedicat economiei chineze. Printre cei mai expuși la încetinirea creșterii economice chineze sunt exportatorii de materii prime – China consumă aproape o cincime din pe­trolul mon­dial, jumătate din cuprul, nichelul și zincul rafinate ale lumii și mai mult de trei cincimi din minereul global de fier.

Problemele din sectorul imobiliar al Chinei în­seamnă nevoie scăzută de materiale de con­strucții și alte materii prime. Ceea ce va avea impact direct asupra unor țări precum Zambia, pentru care ex­por­turile de cupru și alte metale către China re­prezintă 20% din produsul intern brut (PIB). Afectată va fi și Australia, un important furnizor de cărbune și fier. Pe 22 august, șeful BHP, cea mai mare compa­nie mi­nieră din lume, a raportat cel mai scăzut profit anual pentru firma australiană în ultimii trei ani și a avertizat că eforturile de stimulare a creșterii economiei Chinei nu produc încă schimbări pe teren.

În Vest, Germania este puternic expusă și ea. Cere­rea în scădere din China este unul dintre motivele pentru care economia germană s-a contractat, chiar a stagnat în ultimele trei trimestre. Sunt și companii vestice expuse din cauza dependenței veniturilor lor de China. În 2021, 200 dintre cele mai mari multina­țio­­nale din Statele Unite ale Americii, Europa și Japo­nia au realizat 13% din vânzările lor pe piața chineză, ceea ce a dus la încasări de 700 de miliarde de dolari. Tesla este printre cele mai expuse, cu aproximativ o cincime din vânzări asigurate de China, iar pro­du­cătorul de ci­puri Qualcomm, cu aproape două treimi.

Scenarii

Dacă încetinirea nu degenerează într-o criză majoră, impactul va rămâne relativ concentrat. Vânzările către China reprezintă doar 4-8% din aface­rile tuturor companiilor listate din SUA, Europa și Ja­ponia. SUA, Marea Britanie, Franța și Spania ex­portă doar 1-2% din producția lor totală către China. Chiar și în cazul Germaniei, care are 4% din exporturi către China, doar un colaps al economiei chineze i-ar putea da o lovitură semnificativă.

Mai mult decât atât, dificultățile Chinei apar într-un moment în care restul lumii stă mai bine decât se an­ticipa. În iulie, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a revizuit în sus prognoza pentru creșterea glo­bală, în comparație cu proiecțiile din aprilie. Cea mai remarcabilă evoluție – ritm de creștere de 6% – a avut-o cel mai mare importator din lume și rivala geo­politică a Chinei, Statele Unite.

Drept urmare, încetinirea creșterii economice a Chinei ar trebui să aducă o ușurare într-o oarecare mă­sură, deoarece va însemna o cerere mai mică pentru materii prime (deci importuri mai ieftine). O si­tuație ce va ușura sarcina Rezervei Federale a Statelor Unite și a altor bănci centrale. Multe dintre acestea au deja rate de politică mo­netară ridicate la cel mai înalt nivel din ultimele decenii și, evident, ar pre­­fera să nu fie nevoite să le mărească și mai mult.

Efecte

Ce se întâmplă dacă lucrurile merg prost în China? În cel mai pesimist scenariu, un colaps al pie­ței imobiliare chineze ar reverbera în piețele financiare internaționale.

Un studiu publicat de Banca Angliei în 2018 constata că o „aterizare dificilă“ a econo­miei Chinei, în care creșterea economică ar scădea de la 7% la -1%, ar atrage după sine scăderea pre­țu­rilor la activele globale și creșterea valutelor econo­miilor dezvoltate, dat fiind că investitorii s-ar îndrepta către active mai sigure. Cumulat, PIB-ul britanic ar scădea cu 1,2%. Cu toate că multe dintre instituțiile financiare occidentale au expunere relativ mică pe China, există excepții, precum băncile brita­nice HSBC și Standard Chartered.

Mai mult, o încetinire de durată ar putea determina China să se orienteze spre piața internă, ceea ce ar reduce investițiile și împrumuturile chineze pe piețele externe.

După ce a devenit cel mai mare creditor bilateral din lume în 2017, China a redus deja investițiile, pe măsură ce situația s-a înrăutățit. Oficialii chinezi ar putea deveni și mai prudenți, dacă problemele de acasă persistă. Observatorii ar putea identifica indicii în acest sens în contextul apropiatelor evenimente menite să sărbătorească un deceniu de la lan­sarea ini­ția­tivei „Belt and Road“, proiectul de țară prin care China a investit în infrastructura unor țări precum Mo­zambic sau Pakistan.

Important este și cum va glisa opinia publică inter­na­țională față de China pe fondul acestor dificultăți. Creșterea rapidă și împrumuturile generoase peste hotare au adus un plus de imagine. Potrivit unui son­daj recent efectuat de Pew în 20 de țări, respondenții din state bogate s-au arătat în general nefavorabili față de China, însă imaginea era alta în mare parte a lumii în curs de dezvoltare – mexicanii, kenyenii, nigerienii și sud-africanii privesc China într-o lumină mai favorabilă și salută investițiile chineze. Întreba­rea este dacă acest lucru va rămâne valabil și peste un an.

Cifre și vești nedorite

Uneori poate fi destul de dificil să în­țelegi a doua mare economie a lumii. Foarte pe scurt, în august au venit câteva vești care in­dicau clar ceva ce piețele nu-și doreau – deflația economiei chineze (exporturile au scăzut cu peste 14% în do­lari, inflația anuală a prețurilor de consum a scăzut, iar Country Garden, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din țară, nu și-a plătit cre­ditorii în luna au­gust și beneficiază de un termen de grație de 30 de zile înainte de a intra în incapacitate de plată).

De când China a impus primul său lockdown brutal (dar eficient) în Wuhan, la începutul anului 2020, economia sa practic s-a desincronizat de restul lumii. Când, la finalul anului trecut, Beijingul a renunțat la po­litica de lockdownuri, mulți economiști au sperat că recuperarea va fi rapidă, chiar și dacă alte mari eco­nomii riscau recesiunea. Exista și o temere – noul apetit al Chinei pentru mărfuri și alte bunuri ar fi pu­tut să pună o presiune și mai mare pe inflația glo­bală, făcându-le viața bancherilor centrali și mai difi­cilă.

Nici speranțele de creștere, nici temerile legate de in­flație nu s-au concretizat. În schimb, China se chi­nuie să atingă modesta țintă de creștere de 5% pentru 2023. Prețurile la consumatori continuă să scadă (în iulie, cu 0,3%). Scad și prețurile la poarta fabricii percepute de producători timp de zece luni consecu­tive, comparativ cu 2022. Exporturile s-au ieftinit cu peste 10% în iulie, potrivit estimărilor făcut de ana­liștii băncii elvețiene UBS.

Și deflatorul PIB, un indicator care acoperă toate bunurile și serviciile produse în țară, a scăzut cu 1,4% în al doilea trimestru față de anul anterior. Este a șasea scădere din acest secol și cea mai abruptă din 2009 încoace.

Scăderea prețurilor la carne și alimente a fost an­ti­cipată de mulți economiști. Dar au presupus însă că va fi compensată de o creștere mai rapidă a costurilor serviciilor, pe măsură ce economia Chinei va prinde viteză. De asemenea, s-au așteptat că piața imo­biliară se va stabiliza, ceea ce evident ar sprijini cererea pentru alte bunuri, atât în amonte (în produse precum oțelul și echipamentele de construcție), cât și în aval (în cele precum mobilierul și aparatele electrocasnice).

Iată însă că, după o revigorare scurtă în primele luni ale anului, vânzările de proprietăți scad din nou – cu 28% în cele mai mari 30 de orașe, în iulie, com­pa­­rativ cu anul precedent. Scăderea chiriilor și a pre­țu­rilor electrocasnicelor a contribuit la virajul negativ al prețurilor la consum în iulie.

Planuri cu multe puncte

Guvernul de la Beijing este acum într-o cursă contra cronometru și caută soluțiile potrivite pentru a îmbunătăți economia. Printre acestea, un plan de 31 de puncte pentru a în­cu­raja antreprenoriatul – guvernul a anunțat că va eli­mina barierele de intrare și va proteja drepturile de proprie­tate intelectuală. La fel, un plan de 20 de puncte pentru a impulsiona consumul (printre altele, bilete mai ieftine pentru diverse destinații pitorești). Nu în ulti­mul rând, un plan de 26 de puncte pentru a crește mo­bilitatea forței de muncă – promisiunea de a facilita stabilirea forței de muncă din zona ru­rală în orașe, la pachet cu ușurarea obținerii vizelor pentru oamenii de afaceri străini.

Dacă piața imobiliară nu se îmbunătățește însă, pre­siunea deflaționistă va persista. Cu cât durează mai mult, cu atât va fi mai dificilă inversarea. Ceea ce înseamnă că va fi nevoie de măsuri mai dure în zona fiscală și monetară.

Potrivit calculelor făcute de UBS, deficitul guvernului, definit în sens larg, a scăzut în prima jumătate a acestui an. În același timp, banca centrală a redus ușor ratele dobânzilor de la 2% la 1,9%, insuficient pentru a ține pasul cu scăderea inflației, ceea ce în­seamnă că va crește costul real al împrumutului. Pentru a învinge deflația, deficitul bugetar va trebui să crească. Iar pentru asta, banca centrală va fi ne­voită să reducă mai mult rata dobânzii de politică mo­ne­tară.

Deziluzia tinerilor

După relaxarea începută în 1985 – când trupa Wham! ajungea pentru prima dată în China –, dar odată cu venirea la putere a lui Xi Jinping în 2012, pentru chinezii născuți între 1990 și 2000, viitorul nu a mai fost atât de promițător. Guvernul a devenit mai represiv, societatea – mai puțin vi­­brantă, cenzura a cuprins și internetul, iar studenții sunt ne­voiți să se confrunte cu propaganda aparatului de stat.

Însă cel mai rău pentru mulți este economia stag­nantă. Rata șomajului pentru cei cu vârste între 16 și 24 de ani din zonele urbane depășește 21%, procentaj atât de descurajator, încât, în august, guvernul a încetat să mai publice datele, în așteptarea unei revizuiri.

Jurnaliști ai revistei The Economist au discutat cu tineri chinezi despre cum se simt în actualul context economic. Mulți încă au încredere în partid și susțin îndemnul președin­te­lui Xi de a face China mai pu­ter­nică. Cu toate acestea, mulți resimt o adâncă anxie­tate. Absolvenții uni­versităților constată că abilitățile cu care ies după anii de studiu nu sunt cele pe care le doresc angajatorii. Joburile se găsesc greu, pre­țu­rile locuințelor sunt ridicate, ceea ce le ruinează spe­ranțele de a-și cum­păra o casă și de a-și întemeia o familie.

China nu este cu siguranță singura țară în care tinerii se arată pesimiști. Aproape jumătate dintre americanii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani mărturisesc că le lipsește încrederea în viitor. Poate că generația Z și milenialii din întreaga lume sunt ceva mai pesimiști decât alte generații. Numai că în China, unde aproximativ 360 de milioane de oameni au între 16 și 35 de ani, problema este serioasă. Pentru o țară pe care președintele Xi promite să o transforme într-o mare putere până la mijlocul secolului, lipsa de interes a unei categorii atât de largi a tineri­lor ridică întrebări profunde.

Întrebările

Una dintre acestea ține de riscurile politice pe care le poartă cu sine această situație. Ne amintim de revoltele pornite în trecut de tinerii frus­trați, în special în 1989, când studenții s-au adunat în Piața Tiananmen pentru a cere mai multă libertate. Anul trecut, nemulțumiți de măsurile dure ale guvernului de combatere a pandemiei de COVID-19, tinerii au ieșit în stradă în mai multe orașe. Unii cereau chiar ca președintele Xi și Partidul Comunist să renunțe la putere.

Și nimeni nu poate exclude posibilitatea ca revoltele să se înmulțească. Protestele de anul trecut au fost la scară mică, tinerii Chinei nu par animați de vreo fervoare revoluționară, mai ales că accesul la știri necenzurate rămâne limitat. Crescuți în propaganda despre realizările partidului, mulți continuă să-l sprijine în mod necondiționat. Chiar și unii tineri de la orașe susțin că guvernul ar trebui să limiteze unele libertăți.

O altă chestiune reală cu care se confruntă parti­dul este ceva mai banală – s-ar putea ca riscul să fie mai mare nu din cauza coagulării unui protest sis­te­mic, ci mai degrabă a respingerii senine a ambițiilor lui Xi. Pentru a-și atinge obiectivul de a restaura mă­reția Chinei, liderul de la Beijing are nevoie ca tinerii să se căsătorească, să aibă copii și să inverseze declinul demografic al țării.

Pentru a reorienta economia către producție de la tehnologie și internet, Xi ar prefera ca mai mulți ti­neri să lucreze în fabrici, in­­clusiv în cele care ar putea produce arme pentru forțele armate în creș­tere ale Chinei. „Răbdați necazurile“ și „mâncați amă­ră­ciu­nea“, le spune Xi tineri­lor. Doar că mulți nu prea văd de ce ar trebui să o facă.

China & Occidentul

Vestea bună e că Partidul Comunist este conștient de dezamăgirea lor. Auto­ri­tățile iau măsuri pentru a descuraja speculațiile imobiliare, spe­rând că astfel vor atrage o scădere a pre­țu­rilor. Com­paniile sunt presate să-și trateze mai bine tinerii an­gajați, iar sub deviza „prosperitate co­mună“, pre­șe­dintele Xi caută să sporească mobili­tatea socială și să reducă inegalitatea.

Doar că multe dintre mă­suri au avut efect invers – prin acțiunile împotriva dez­voltatorilor imobiliari, firmelor tech și industriei de meditații, guvernul a lovit tocmai în angajatorii cei mai siguri pentru noii absolvenți.

Și asta conduce la cea mai importantă întrebare dintre toate. Liderii chinezi defilează adesea cu narativul (fabricat în media) în care pun în antiteză sistemul chinez unipartit cu Occidentul defect și disfunc­țional. Numai că nefericirea tinerilor nu face decât să scoată și mai mult în evidență punctele forte și slă­bi­ciunile fiecărui sistem, iar din această comparație China nu iese deloc în avantaj.

În Statele Unite, dezamăgiții sau cei antisistem au al­ternative. Statele Unite oferă multe opțiuni către o viață împlinită. Cei ambițioși au reușit chiar să-și ca­na­lizeze frustrarea și dezacordul către artă, muzică sau creând companii de miliarde de dolari. Xi Jinping și-ar dori ca tinerii chi­nezi să găsească iluminare în pro­blemele cu care se confruntă, însă progresul se face exclusiv prin in­ter­mediul Partidului Comunist, ar­tiștii chinezi sunt le­gați de mesajul acestuia, iar an­treprenorii au fost eti­chetați drept rivalii partidului și umiliți.

Crește numărul, deocamdată mic, al tinerilor chinezi bine educați, dispuși să-și părăsească țara. Po­li­ticienii din America și din Occident susțin că sunt de partea cetățenilor chinezi obișnuiți. O pot dovedi asi­gurându-se că universitățile și economiile occidentale îi primesc cu brațele deschise.

Importanța visurilor

Cel mai probabil însă, cei mai mulți tineri chinezi vor rămâne acasă. De fiecare dată când președintele Xi le minimizează aspirațiile individuale în favoarea interesului colectiv, nu face decât să le adâncească pesimismul. Totodată, ignoră rolul pe care visurile l-au avut pentru sutele de milioane de chinezi care au contribuit la patru decenii de creștere economică a Chinei. Par­ti­dul trebuie să le ofere tinerilor dezamăgiți alternative către prosperitatea pașnică. Naționalismul țâf­nos și militarist constituie o amenințare pentru China și pentru lume, deopotrivă.

Adio, miracole!

Departe de redre­sarea exuberantă la care se aștepta Wall Street, unii vorbesc chiar de ultimele zvâcniri ale miracolului economic chinezesc.

• PERSPECTIVE. Stanley Druckenmiller, manager de fonduri speculative, cunoscut pentru aprecierile făcute la adresa energiei antreprenoriale din China („New Yorkul pe bază de droguri“), este acum printre cei mai pesimiști. Dacă nu va avea loc o schimbare la vârf în plan politic, economia va fi foarte puțin dinamică, departe de a fi o mare provocare pentru SUA în ceea ce pri­vește puterea și creșterea eco­nomică.
• PLANARE. Multe voci spun că „vechea Chină“ a dispărut – mecanis­mele care au condus „miracolul chinezesc“, o transformare de trei decenii care a prefăcut țara într-o forță internațională, s-au stricat. Bula de pe piața imobiliară chineză a explodat, exporturile au stagnat și ele, iar acestea sunt principalele motoare ale economiei chineze.

Acest articol a apărut în numărul 171 al revistei NewMoney

FOTO: Getty