Specialiștii în economie spun că promisiunile populiste ar putea avea efecte neplăcute în ceea ce privește deficitul bugetar

O eventuală reglementare a prețurilor la alimentele de bază nu e văzută cu ochi buni de specialiștii în economie. Profesorul de economie Christian Nă­su­lea (39 de ani) atrage aten­ția că efectele din eco­nomia reală sunt rareori cele vizate de politicieni.

NewMoney: Mai multă mâncare româ­nească în magazine, o schemă de reducere a adaosurilor comerciale la alimentele de bază, reducerea inflației – așa cum Banca Națională a României a prognozat de altfel din primăvară. Ce vă sugerează lista de „pri­­o­rități urgente“ anunțată de Guvernul Ciolacu?

Christian Năsulea: Multe dintre lucrurile puse în programul de guvernare sunt, mai degrabă, niște promisiuni populiste, menite să satisfacă un electorat. Nu sunt formulate în așa fel încât să ne ajute să avem o idee clară cum să fie puse în practică. Din­colo de asta, cred că discuția foarte im­portantă pe care premierul a și avut-o cu guvernatorul Băncii Naționale (Mugur Isă­rescu, n.r.) este legată, de fapt, de modul în care putem să reducem inflația.

Pe de-o parte, Banca Națională încearcă să ducă o politică monetară prin care să reducă masa monetară aflată în circulație, sunt înăs­prite condițiile de creditare, iar BNR trebuie să ia în continuare măsuri. De par­tea cealaltă, ca să poată realiza măcar o parte din toate lucrurile pe care le-a promis, Guvernul trebuie să facă exact inversul. Trebuie să pună mai mulți bani în circulație, să facă în așa fel încât să existe bani pentru acele investiții.

Lucru care, în mod automat, va avea efectul de a extinde, de fapt, cantitatea de bani de pe piață și de a cauza, practic, presiune inflaționistă.

– Reducerea adaosurilor comerciale prin lege nu ar putea crea efecte adverse, așa cum am văzut în Ungaria în ultimii ani?

– Dacă varianta aleasă va presupune doar plafonarea prețului pentru anumite produse, atunci efectele pe care le putem aș­tepta vor fi doar negative. Plafonarea pre­țu­rilor nu funcționează așa cum cred oamenii, nu duce la scăderea prețurilor. Pla­fo­narea duce, de fapt, la dispariția produselor de pe raft.

Dacă însă Guvernul se gândește la o schemă în care să facă un fel de parteneriat cu retailerii, încât aceștia să-și poată asuma meritul pentru ajutorul pe care îl dau românilor cu venituri mici, putem să sperăm la efecte care măcar să nu fie negative. Putem să sperăm să existe poate chiar și o schimbare în bine. Acum, totul depinde de ceea ce consideră acest executiv că ar trebui făcut.

Când e buna specula

– Noul ministru de finanțe, Marcel Boloș, evocă posibilitatea impunerii de măsuri fiscale „pentru a combate specula“. Cât de opo­r­tună ar fi apariția unor așa-numite „noi mă­suri fiscale“?

– Este întotdeauna dificil să înțelegem ce în­seamnă „specula“. Pentru că, din economie, avem numeroase cercetări desfășu­rate în ultima jumătate de secol, care ne duc de fiecare dată la aceeași concluzie. Că, în momentul în care încercăm să combatem specula, nu facem altceva decât să introducem niște distorsiuni în piață, care ne duc la probleme mai mari pe termen mediu și lung.

„Specula“ nu reprezintă de­cât o oportunitate identificată de niște an­treprenori care văd posibilitatea de a face niște stocuri mai mari cu banii lor, în așa fel încât să poată să vândă la un preț mai mare decât cel care exista anterior pe piață. Însă mecanismul după care se des­fă­șoară lucrurile pe piață, în absența inter­venției statului, este unul care face ca acești antreprenori, în ultimă instanță, să piardă bani.

Pentru că o să vină până la urmă cineva care o să ofere produsele res­pective la un preț mai mic. Așa-zișii „spe­culanți“ nu fac altceva decât să eficienti­zeze sistemul economic în perioade de lip­suri, când producătorii și furnizorii nu reu­șesc să pună pe piață o cantitate sufi­cientă de mărfuri.

– Ministrul economiei, Radu Oprea, vor­bește de un salariu minim net de 500 de euro până în 2025. Este o țintă realizabilă într-un an și jumătate?

– Iarăși, problema pe care o avem aici este legată de modul în care autoritățile doresc să facă acest lucru. Dacă vorbim de un sa­lariu minim care să fie impus prin lege, orice creștere a salariului minim provoacă perturbări în economie care nu sunt de do­rit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la mo­dul în care au evoluat veniturile anga­ja­ților din zona privată în ultimul an, există creș­teri ale mediei veniturilor care sunt aproxi­mativ în același punct cu rata inflației.

Așa­dar, salariile în sectorul privat oricum cresc, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne aș­teptăm, având în vedere ritmul inflației preconizat pentru acest an, la o creștere a salariului mediu brut independent de ac­țiu­nile Guvernului.

Și atunci e probabil ca salariile mici să crească și ele până în 2025, destul de mult, în așa fel încât să țină pasul cu creșterea prețurilor. Așa că s-ar putea să fie vorba mai degrabă de un artificiu pe care îl face Guvernul: promite ceva ce se va întâmpla în mod natural pe piață, pur și simplu prin acțiunea forțelor care guvernează costul forței de muncă la noi în țară.

Atenție la cheltuieli!

– Cum apreciați ținta de deficit de 4,4% despre care a vorbit premierul Ciolacu după o în­tâlnire cu guvernatorul BNR?

– Ținta de deficit este esențială dacă vrem să ne păstrăm accesul la resursele care ne sunt puse la dispoziție în mod normal de către Uniunea Europeană, dacă vrem să participăm corect la mecanismele Uniunii. Cât de fezabilă este această țintă? Dacă ne uităm pur și simplu la setul de promisiuni și la performanțele statului român de până acum, în acest an, ea nu pare să fie reali­za­bilă.

Pare că va fi un an în care ne vom în­cadra cu foarte mare dificultate în această țintă de deficit. Pe de altă parte, din per­for­manțele anterioare ale guvernelor Ro­mâ­niei, indiferent de culoarea lor politică, am învățat că ar trebui să ne așteptăm la cheltuieli pentru investiții mult mai mici decât cele bugetate, indiferent ce se pro­mite. Cu excepția anului 2020, cheltuielile pentru in­­vestiții au fost întotdeauna semni­ficativ mai mici față de ceea ce s-a promis.

Marea problemă, lipsa reformelor

– Este cea mai mare problemă supraestima­rea încasărilor bugetare?

– Cea mai mare problemă este de fapt lip­sa unor reforme fundamentale, acele re­forme mari și dificile care să ducă de fapt la scăderea masivă a cheltuielilor statului în zone unde aceste cheltuieli nu sunt nea­părat necesare, nu sunt eficiente.

– Ministrul economiei a sugerat că mai multe materiale de construcții produse în Ro­mâ­nia ar contribui la reducerea deficitului ba­lanței comerciale. Cât de realiste sunt astfel de calcule, dacă ne amintim că în ultimul an importurile au depășit exporturile cu 34 de miliarde de euro?

– Dacă vorbim despre deficit comercial care este făcut de către stat, avem într-ade­văr o problemă. Dacă deficitul comercial despre care vorbim este un deficit care apare în zona privată, înseamnă că o companie privată își permite să cheltuie bani mai mulți decât încasează pentru a aduce produse din afara țării, dar înseamnă și că are o soluție în acest sens.

Înseamnă că există cineva care face investiții străine sau înseamnă că e de vină iarăși vreo poli­tică de subvenții a țării sau a Uniunii Europene pentru deficitul de balanță comer­cială care apare.

Problema pe care o avem, de fapt, e le­gată de deficitul comercial produs tot de către stat. În momentul în care statul se îm­prumută pentru diverse investiții, banii aceia ajung într-o mai mică sau mai mare măsură la furnizori din afara țării pentru a achiziționa materialele necesare. Un exemplu simplu: proiectele din transporturi, pre­cum construcția de autostrăzi. Sunt pro­iecte care au nevoie de cantități mari de ma­teriale, care se poate să nu se găsească pe teritoriul României.

Și atunci ar fi o gre­șeală, în momentul în care vedem deficit comercial mare pentru anumite categorii de produse, să consi­derăm că trebuie nea­părat să facem ceva pentru a opri deficitul din acea zonă.

Da, poate că România ar putea să devină un producător și un furnizor mai important de materiale de construcții, însă tot ce ar trebui să facă statul este să creeze un mediu de afaceri cât mai bun și să lase antreprenorii, să lase companiile să determine dacă e mai bine să producă acele materiale în România, să le cumpere de aici sau din altă parte.

Ar fi ridicol să ne apucăm să facem niște scheme de sprijin prin care să cheltuim bani din bugetul public, să cheltuim banii contribuabilului român doar din încă­pă­țânarea de a face niște fabrici aici în Ro­mânia care poate vor produce materiale de construcții la același standard de calitate ca alte fabrici, din altă țară, dar mai scump. Dacă materialele respective se pot produce mai ieftin și cel puțin la fel de bune la noi în țară, cu siguranță constructorii vor alege să cumpere de la companiile respective.

Faptul că nu avem deja aceste capacități de producție la noi și că e mai ieftin să aducem materiale din alte țări, ceea ce ar însemna apariția unui deficit comercial, mie îmi spune că probabil aceasta este soluția mai eficientă. Nu ar trebui să cheltuim din banii contribuabilului român ca să sprijinim dezvoltarea unor afaceri private, doar așa, ca să știm noi că autostrada românească este făcută cu nisip românesc.

– Reducerea inflației până la 8% la sfârșitul anului e o țintă suficient de ambițioasă?

– Ar fi fost bine dacă am fi putut să vedem o reducere mai mare a inflației, însă mi se pare că echilibrul pe care a încercat Banca Națională să-l păstreze prin măsurile anti­in­flație și viteza cu care au fost luate măsu­rile acestea au sens. Practic, ritmul în care a fost crescută dobânda de referință a fost suficient de lent pentru a nu induce șocuri. Piețele internaționale par de asemenea să reacționeze bine la modul în care a fost tra­tată problema la noi. Avem estimări de creștere economică mai bune decât în aproape toate țările europene.

Ținta pe care o avem reprezintă o îmbunătățire și sunt șanse să putem să o atingem fără să existe perturbări majore ale economiei ro­mânești.