România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE. Ce țară am depășit în ultimul an

Sebastian Popescu 18/05/2018 | 14:54 Ştiri
România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE. Ce țară am depășit în ultimul an

România este cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană în topul celor mai mici salarii minime. Doar de Bulgaria şi Lituania ne depășesc în această privință, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă KPMG, citată de Agerpres.

Salariul minim de 416 euro lunar pe care îl primesc românii este doar cu 16 euro mai mare decât cel din Lituania (400) și cu mai bine de 150 de euro mai mare față de cel câștigat de bulgari (261 de euro). Astfel, țara noastră oferă al treilea cel mai mic salariu minim dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei care au un salariu minim stabilit la nivel naţional.

Citește și: George Soros îl ajută pe Elon Musk. Cât a investit miliardarul în compania Tesla care are mari probleme de producție

La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) şi Germania (1.818 euro).

Anul trecut, românii primeau un salariu brut de doar 323 de euro, care ne plasa pe locul al doilea în acest top, după Bulgaria. Această schimbare de poziţie se datorează însă creşterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, din punctul de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 euro), după vecina sa Bulgaria (202 euro), mai informează Agerpres.

În ceea ce privește cota de impozitare, România (44%) are a şaptea cea mai mare cotă de impozitare efectivă dintre cotele înregistrate în cele 20 de state incluse în raport. Extremele sunt reprezentate de Irlanda, cu o cotă efectivă de impozitare de 15%, şi de Franţa, cu o cotă efectivă de 87%.

Citește și: Director de companie: România a pierdut mai mulți cetățeni în ultimele valuri de migrație decât în toate războaiele moderne în care a fost implicată

În mod surprinzător, însă, ţările care au un nivel scăzut al salariului minim, precum România, au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când ţările cu un nivel ridicat al salariului minim, precum Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie, au cote efective de impozitare sub 30%.


Foto: Gulliver/Getty

← Close