Riscul stagflației este menționat în tot mai multe rapoarte de analiză. De ce apare acest fenomen atât de periculos

Riscul stagflației este menționat în tot mai multe rapoarte de analiză, specia­liștii fiind de părere că suprapunerea șocului inflaționist peste o serie de vul­ne­­rabilități acumulate de economia mon­dială în ultimul deceniu riscă să ducă la formarea acesteia.

Stagflația a fost considerată multă vreme un fenomen imposibil. Teoriile econo­mice dominante în cercurile academice și politice din trecut spuneau că o peri­oadă caracterizată de creștere a inflației nu se poate produce când economia suferă și oamenii rămân fără locuri de muncă. În urma Marii Depresiuni, econo­miștii au de­venit preocupați de pericolul deflației, argumentând că majoritatea politicilor menite să reducă inflația tind să inhibe piața forței de muncă, în vreme ce măsu­rile menite să sprijine angajările cresc in­flația. Apariția stagflației în lumea dezvol­tată la mijlocul secolului XX a arătat că se înșelaseră.

Din acel moment, apariția inflației în perioadele de creștere economică lentă sau negativă a devenit un lucru obișnuit. În ultimii 50 de ani, fiecare recesiune din SUA a înregistrat o creștere continuă, de la an la an, a nivelului prețurilor de consum. Singura excepție a fost punctul cel mai scăzut al crizei financiare din 2008 – și chiar și atunci scăderea prețurilor a fost limitată la tarifele la energie (imobi­liarele nu intră în calculul indicelui pre­țu­rilor de consum), în vreme ce pre­țurile la alte produse au continuat să crească.

Debutul istoric al stagflației a creat nevoia de ajustare a teoriilor economice, așa încât acestea să explice de ce apare acest fenomen atât de periculos, deoarece este foarte dificil de combătut. Măsurile de temperare a inflației presupun „lovirea economiei“ prin scumpirea banilor, iar asta duce la încetinirea activității și la creșterea șo­majului.

Explicațiile stagflației

Una dintre teoriile avansate pentru explicarea stagflației susține că aceasta apare atunci când o creștere bruscă a costului petrolului reduce capacitatea de producție a unei economii. În octombrie 1973, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a emis un embargou împo­triva statelor occidentale. Acest lucru a fă­cut ca prețul global al țițeiului să crească dramatic, mărind, implicit, costurile mărfu­rilor și contribuind la o creștere a șomajului. Criticii acestei teorii au subliniat că șocuri bruște ale prețului petrolului, precum cele din anii 1970, nu au fost observate de atunci în nicio altă perioadă similară.

O altă teorie este că stagflația este rezultatul unor politici economice proaste, mai exact reglementarea intensă a piețelor, bu­nurilor și forței de muncă într-un mediu preponderent inflaționist – cum a procedat președintele american Richard Nixon în anii 1970. El a impus atunci tarife la importuri și a înghețat salariile și prețurile timp de 90 de zile, pentru a preveni avansul inflației. Șocul economic brusc al penuriei de petrol și accelerarea rapidă a prețurilor odată ce inter­dicțiile au fost ridicate au dus la haos economic. Nici această teorie nu explică însă toate situațiile în care a apărut fenomenul stagflației.

Alți economiști susțin că stagflația ar fi un fenomen monetar, un rezultat al renun­țării la etalonul-aur și al politicilor agresive practicate de marile bănci centrale.

Retragerea globalizării

Economistul american Nouriel Roubini avertizează într-o opinie publicată de Project Syndicate că actualul șoc infla­țio­­nist cu care se con­fruntă economia glo­bală se suprapune unor vulnerabilități sis­temice acumulate în ultimul deceniu. Pus în acest context, acest șoc poate avea efecte de durată. „Există multe motive de îngrijorare că actualele condiții stagflaționiste vor continua să ca­rac­terizeze economia globală, producând o inflație mai mare, o creș­tere mai scăzută și, posibil, recesiuni în multe economii“, scrie el.

O primă cauză structurală ar fi, în opinia sa, o „retragere treptată“ a globalizării și o revenire la diferite forme de protecționism. „Acest lucru reflectă factori geopolitici și motivații politice interne în țările în care co­horte mari de populație se simt lăsate în urmă. Creșterea tensiunilor geopolitice și blocajele de pe lanțurile globale de aprovizionare generate de pandemie pot duce la relocarea producției din China și piețele emergente către economiile avansate – sau cel puțin în state mai apropiate, în grupuri de state aliate politic. Oricum ar fi, pro­duc­ția va fi relocată în țări unde costurile vor fi mai mari“, este de părere Nouriel Roubini.

În plus, argumentează el, fenomenul de îmbătrânire a populației va pune presiune pe forța de muncă în multe state, inclusiv în cele emergente, ceea ce ar putea duce la creșterea salariilor. Totodată, pentru că persoanele în vârstă au tendința de a nu-și chel­tui economiile, creșterea acestei cohorte va reduce potențialul de majorare economică.

Presiuni pe venituri

Un alt factor de na­tură să alimenteze „norii stagflației“ îl reprezintă poziția multor state în legătură cu lucrătorii migranți. Opoziția față de integrarea acestora pe piața muncii s-ar putea dovedi costisitoare, având în vedere că ei con­tribuie la reducerea presiunilor de creș­tere a salariilor.

Relația SUA-China este la rândul său de natură să genereze presiuni stagflaționiste, deoarece poate genera o fragmentare a economiei din rațiuni politice. Schimbările climatice sunt și ele un factor agravant, deo­arece seceta și alte probleme de mediu pot afecta productivitatea și implicit prețu­rile produselor agricole și ale alimentelor.

Sănătatea publică va reprezenta o altă pre­ocupare de natură să genereze stag­flație, pe măsură ce statele se vor întrece să-și asigure proviziile critice. Provocările de securitate cibernetică riscă, de asemenea, să provoace întreruperi ale proceselor de producție, cu efect asupra prețurilor. Acești factori vor adăuga „combustibil“ reacției politice împotriva inegalităților mari de venituri, ceea ce va duce la mai multe cheltuieli fiscale pentru sprijinirea lucrătorilor, a șomerilor și a minorităților vulnerabile, crede economistul. Aceste mă­suri se vor traduce prin majorarea salariilor și creșterea riscului apariției unei spirale salarii-prețuri.

Efectele războiului (inclusiv sancțiunile) și, în cele din urmă, folosirea dolarului ca pe o armă sunt, la rândul lor, factori ce pot alimenta fenomenul stagflaționist. Nu doar că generează fricțiuni severe în comerțul internațional cu bunuri, servicii, mărfuri și capital, dar încurajează rivalii Americii să-și diversifice rezervele valutare către alte monede, punctează economistul. Iar această slăbire a dolarului va duce la scumpirea co­mer­țului internațional. „Optimiștii ar putea argumenta că încă ne putem baza pe ino­vația în tehnologie, care exercită presiuni dezinflaționiste pe termen lung. Acest lucru poate fi adevărat, dar factorul tehnologic este cu mult depășit numeric de cei 11 factori enumerați mai sus“, conchide Roubini.

Inflația crește, iar activitatea economică pare să încetinească. Un factor esențial stag­flației nu există încă – șomajul. Economiile nu pierd locuri de muncă. Din contră, piața este extrem de tensionată, iar penuria de angajați – ridicată. Rata scăzută a șomajului rămâne ultima linie de apărare și motivul care îi determină pe mulți să excludă riscul materializării unei perioade stagflaționiste. Asta și faptul că încă avem dificultăți în a explica de ce și cum exact apare aceasta.

Studiu de caz: România

România și statele din regiune sunt mai expuse fenomenului de creștere a prețurilor, având economii mai puțin solide decât statele din Occident.

• PREȚURI. Rata anuală a inflației a sărit în martie la 10,15%, de la 8,53% cu o lună înainte. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare, cu 11,20%, iar serviciile, cu 6,53%, reiese din cele mai recente date furnizate de Institutul Național de Sta­tistică.
• ȘOMAJ. Piața muncii se menține tensionată, iar rata șomajului este în scă­dere. Aceasta din urmă s-a situat la 5,6% la sfârșitul anului trecut, iar specialiștii se așteaptă să se mențină pe un trend descendent pe termen scurt și mediu.
• CREȘTERE ECONOMICĂ. Prognozele de creștere eco­nomică au suferit ample amen­dări în ultimele săptă­mâni. Până și prognoza ofi­cială a fost ajustată recent cu 1,4 puncte procentuale în minus, la 2,9% din PIB, fiind printre cele mai optimiste. FMI vede un avans de doar 2,2% din PIB.
• REVENIRE. Cam toate prognozele actuale arată că România va ieși în 2023 din situația dificilă cu care se confruntă. Rata inflației ar urma să se stabilizeze anul viitor, iar ritmul de creștere să prindă din nou avânt.

Acest articol a apărut în numărul 139 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty