Recomandare de lectură: „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”, romanul care găsește secretul fericirii

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Există locuri și oameni care pot transforma, într-o clipă, o viață de coșmar într-un colț de rai. Nu trebuie decât să crezi în magia vieții și totul devine posibil.

„Nu plânge pentru că ceva s-a sfârșit; zâmbește pentru că a existat“, este unul dintre citatele cu care se deschide romanul „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“, o carte specială, plină de înțe­lesuri și optimism, publicată de curând la Huma­nitas. Scrisă la patru mâini de Care Santos, autoare spaniolă ce are mai multe cărți traduse în română („Aerul pe care îl respiri“, „Încăperi ferecate“, „Poftă de ciocolată“), și Francesc Miralles (al cărui roman „Amor en minuscula“ este în curs de traducere la Humanitas), cartea e un spectacol cu numere de magie în care însuși cititorul e invitat să-și pună jobenul și să învârtă bagheta fer­me­cată. Povești cu suflete rătăcite și îngeri salvatori, drumuri ce par fără ieșire, dar care duc spre lu­mi­nă, întrebări ce nu dau pace și răspunsuri revelatoare străbat paginile acestui roman.

Departe. Ca și în „Poftă de ciocolată“ sau „Încăperi ferecate“, în „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“ scrisul este alert, detaliile incredibile descriu personaje, momentele speciale trezesc pasiuni, instinctele ghidează suflete, sen­zațiile olfactive, vizuale și auditive transformă orice loc banal într-un colț de poveste. Iris este o tânără în vârstă de 30 de ani, rămasă singură după ce părinții ei au murit într-un accident de mașină. Nu are iubit, nu are prieteni, și nici măcar un job care să o motiveze. Să fie telefonistă la o compa­nie de asigurări nu a fost chiar visul ei, dar iat-o acolo petrecându-și cele mai plictisitoare ore din viață. Este la un pas de sinucidere, însă bubuitura unui balon spart de un puști o împiedică să se arunce în fața trenului. Și astfel ajunge să des­copere o cafenea specială numită „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“, în care barmanul este un magician, patronul, un înger, mesele (masa no­ro­cului, masa trecutului, masa despărțirilor etc.) relevă lucruri la care nici nu te gândești, melodiile preferate plutesc în aer, psihanaliștii se ascund în buzunarele hainelor.

Aproape. În această cafenea magică, apărută din senin în calea ei, Iris reînvață să trăiască, să-și dorească lucruri, să ceară de la viață, să înfrunte trecutul și să se îndrăgostească. Își amintește astfel lucruri în care nu mai credea de mult precum forța prezentului, a iubirii și a prieteniei. Renunță la locul de muncă, vinde apartamentul părinților, își face o prietenă pe cinste, își regăsește marea iubire.

Această cafenea, care, când apare învăluită în lumini discrete și mirosuri amețitoare de cafea și ciocolată caldă, când dispare lăsând în urmă un simplu depozit, este un loc de trecere dinspre „aici“ spre „acolo“, un loc de popas pentru suflete rătăcite, unde cel care-i trece pragul se confruntă cu propriul sine. Personaje cu nume speciale (Luca, Angela, Iris), obiecte simbolizând trecerea timpului (ceas, clepsidră), indicii ce duc la noi explicații (cum sunt inimile din ciocolată albă, care o ajută pe Iris să înțeleagă că acolo a fost cândva pizzeria lui Luca, patronul-fantomă, care a murit într-un incediu), cântece cu înțelesuri ascunse („Dacă vrei să înveți arta haikuului/ Stai jos. /Viața e ceea ce se petrece dincolo de tine/Ia o pană și o hârtie albă sau, dacă vrei/Palmele tale/…“) infuzează atmosfera creată în jurul acestui spațiu, din care toți pleacă cu lecția vieții învățată.

Aici. Sub vălul acestei magii cotidiene descoperi drame ce duc la depresie (pierderea părinților o face pe Iris să-și dorească moartea), regrete insuportabile (Luca nu poate scăpa de regretul unei vieți egoiste decât salvând altă viață), singurătate (Angela, prietena lui Iris, suferă că nu are familie). Personajele lui Santos și Miralles sunt oameni simpli care ajung să redescopere frumusețea vieții prin lucruri banale, prin obiceiuri frumoase, mu­zică și miros de ciocolată caldă. Unii își destăinuie triste­țile, alții își ascund suferințele, unii scriu haikuuri, alții fac numere de magie, unii se izolează, alții se expun – cu toții, însă, caută același lucru: fericirea. Iar această cafenea magică îi ajută să o găsească.

Nu ai cum să nu adori aceste personaje care luptă cu disperare să recâștige un „aici“ despre care, jumătate din viață, nu au avut habar.

Bucată cu bucată se construiește un puzzle ce îți este familiar: viața. Și rămâi mut de uimire în fața acestui mister din care izvorăște fericirea. Și atunci îți repeți, aproape hipnotic, că cel mai frumos loc din lume este chiar aici.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Ea și el ” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Care Santos și Francesc Miralles au scris „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici“ la patru mâini.[/vc_column_text][vc_column_text]EA. Care Santos a studiat dreptul și filologia înainte de a se apuca de scris. Volumul de povestiri „Cuentos cítricos“ (1996) a fost prima carte dintr-o serie impresionantă de romane, volume de proză scurtă și poezii, cărți pentru copii. Multe dintre acestea au fost recompensate cu premii literare.

EL. Francesc Miralles s-a dedicat scrisului după ce a studiat literatura la Universitatea din Barcelona. Romane pentru adolescenți, cărți pentru adulți sau volume de psihologie practică – toate descriu experiența literară a unui autor recunoscut la nivel internațional.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

FOTO: Guliver / Getty Images