Recomandare de film: „Elle”, o poveste sfâșietoare despre violența sexuală

Oana Borviz 21/04/2017 | 16:28 Timp Liber
Recomandare de film: „Elle”, o poveste sfâșietoare despre violența sexuală

Elleeste nu atât despre viol și sa­­do­masochism, cât despre suferințe ce duc la comportamente neconven­țio­nale și despre resurse nebănuite ale sufletului.

Poți interpreta în multe feluri filmul germanului Paul Verhoeven, „Elle“: o psi­ho­dramă ce scoate la iveală, prin mij­loa­ce inedite, cele mai înfricoșătoare gânduri ale bolnavului psihic; o po­veste sfâșie­toare despre violența sexu­ală; o comedie absurdă despre rolul femeii în so­cie­tatea contemporană. Oricare ar fi unghiul din care privești, „Elle“, care are puțin dintr-un thriller sofisticat, pu­țin dintr-o comedie nea­gră, te nău­cește total făcându-te să vezi într-un mod di­fe­­rit viața.

Neînfricata. Regizorul Paul Verhoe­ven și-a dorit, inițial, să o aibă ca pro­tagonistă în acest film „conflictual, teri­bil și glorios“, după cum îl descrie Time, pe australianca Nicole Kidman sau pe franțuzoaica Marion Cotillard. Însă ambele actrițe au refuzat din pri­ci­na ambiguității morale a personajului principal și a viziunii halucinante a regizorului asupra traumei, violului și feminității (recognoscibile și în alte filme de-ale lui, gen „Basic Instinct“).

Isabelle Huppert, „cea mai neînfricată prezență a ecranului de cinema“, după cum o numește The Guardian, este singura care a acceptat provocarea de a o interpreta pe complicata Michèle Le­blanc, o femeie de afaceri bogată, care trece prin experiențe de viață traumatizante. „Nu am înțeles-o niciodată cu adevărat, dar acesta este felul în care îmi place să-mi joc rolurile“, spunea Isabelle Huppert despre acest personaj, care i-a dus, anul acesta, o nominalizare la Oscar (cea mai bună actriță într-un rol principal).

Indignare. Michèle, deținătoarea unei companii de jocuri pe calculator cu puternică tentă sexuală, este o femeie divorțată trecută de prima tine­rețe, care ajunge să fie violată în plină zi, în propria casă (într-o suburbie a Parisului). De altfel, așa și începe acest film adaptat după romanul „Oh…“, al lui Philippe Djian: cu o scenă de o brutalitate dezarmantă, ce amintește de „Irréversible“ al lui Gaspar Noé și care te pune, de la bun început, în fața unei rea­­lități de coșmar. Un mascat se nă­pus­tește peste Michèle lovind-o și violând-o până când aceasta leșină.

Femeia strânge, când își revine, obiectele de pe jos (sparte în timpul atacului), își schimbă hainele, face o baie spu­mantă și chiar comandă sushi. Nu varsă o lacrimă, nu raportează cazul la poliție, nu se destăinuie familiei sau prie­tenilor (o va face mai târziu, la o cină, însă cu o placiditate enervantă: „S-a terminat, nu merită o dezbatere“). Atitudinea de gheață cu care trece peste acest incident te indignează, fiind tentat să o condamni și să-ți pui întrebări de genul: Este complicele atacatorului? Este o ne­bună fără șanse de vindecare? Și răs­pun­sul se dezvăluie, puțin câte puțin, ca un secret al personalității lui Michèle, pe care ajungi să o admiri și să o de­tești în același timp.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.