Povestea Sector 7 HUB, un business dedicat creării de conținut pentru canalele online

Florel Manu 10/07/2020 | 10:30 Digital
Povestea Sector 7 HUB, un business dedicat creării de conținut pentru canalele online

Un studiu intern făcut de Facebook arăta în urmă cu trei ani că oamenii se așteptau ca pe viitor să consume cât mai mult conținut video de pe smartphone. Și așa a fost, numărul videoclipurilor postate pe diverse platforme a crescut de patru ori de la an la an. În aceste con­diții, un business dedicat creării de conținut pentru canalele online chiar nu strică.

La jumătatea lunii iunie, canalul de umor online Sector 7 și agenția de publicitate WOPA au lansat divizia de business Sector 7 HUB, o entitate integrată pentru dez­voltarea de conținut video în mediul digital. Povestea de business a pornit de la campania „Fără alcool la volan“, inițiată în urmă cu un an de asociația „Berarii României“. Alex Coteț (foto stânga), de la Sector 7, și Ionuț Datcu, cofondator al agenției WOPA, au colaborat la realizarea clipului, iar după succesul acestuia în mediul digital, cei doi s-au gândit să formeze o companie care să genereze conținut video pentru online.

„Nouă ne-a plăcut cum lucrează și ce vi­ziune are Alex“, spune Ionuț Datcu. Acesta precizează că proiectul de acum un an s-a potrivit perfect pentru agenția sa și echipa Sector 7, iar până la crearea unei entități care să replice acel gen de conți­nut mai era doar un pas. Și asta cu atât mai mult, cu cât au început să apară branduri interesate să susțină proiecte de creare de con­ținut pentru mediul digital.

La rândul lui, Alex Coteț face video pe net din 2006, din postura de freelancer. „Din 2007-2008 a început să se nască o piață de consumatori de content în mediul digital“, spune Alex Coteț, care s-a orientat către producții cu tentă comică.

Sector 7 HUB va dezvolta conținut pentru zona de digital, la care poate apela oricine din industria de comunicare. Filozofia acestui business este inspirată după un model „de afară“, unde „echipe de freelan­ceri sunt puse la masă cu regizori, producă­tori și content creators“, după cum spune Alex Coteț.

Generația video

WOPA, companie care anul trecut a avut venituri totale de circa 3,51 milioane de euro, va veni în noul pro­iect cu experiența pe care o are de zece ani în publicitate și cu un portofoliu de 30 de branduri, printre care Sensiblu, Alexandrion, Lidl, Daikin sau Stella Artois. „80% din contentul care se consumă acum la ni­vel mondial este video, pentru că e mult mai atractiv pentru orice consumator“, de­ta­liază Ionuț Datcu, cu precizarea că a început deja să se schimbe consumul de pu­blicitate. Sector 7 HUB se va axa pe trei zone: branded content (creație și producție video), consultanță pentru dezvoltarea pre­zenței digitale a brandurilor și entertainment pentru platforme digitale, mai spun fondatorii.

Ionuț Datcu spune că se observă deja schimbări în comportamentul consumatorului de conținut video. Practic, acesta nu mai este atras de clasicele clipuri publicitare prin care comunică brandurile cu consumatorii, ci vrea ceva mai mult decât pu­bli­citate. „Consumatorului din online trebuie să-i dai puțin mai mult decât ad­­ver­tising, trebuie să-i dai content“, adaugă Datcu. El spune că mesajul publicitar trebuie să ajungă cât mai plăcut și firesc la con­sumator, astfel încât acesta să revină pe canalul din mediul digital.

Iar Sector 7 HUB nu se va opri aici, inten­ționând să meargă și către zona educațio­nală. „Vrem să facem și content educațional. O educație alternativă“, completează Ionuț Datcu. Acesta dă drept exemplu lecțiile din manualul de istorie care pot fi și povestite cu profesori capabili de a face acest lucru în mod plăcut, conținutul astfel generat fiind apoi postat pe internet.

Scenariul și regia

Prezența lui Alex Coteț în noul proiect comun al Sector 7 și WOPA este susținută și de experiența acestuia în generarea de conținut. Și nu doar în zona de publicitate sau scurtmetraje. Ale­xandru Coteț a semnat scenariul pentru lung­metrajul „Miami Bici“, care a de­venit cel mai vizionat film românesc din ultimii 26 de ani după primul weekend de la lansa­rea în cinematografe și care din 1 aprilie 2020 a intrat și în grila Netflix.

În perioada imediat următoare, Alex Coteț va debuta și ca regizor într-un alt lung­metraj, comedia „Teambuilding“, pentru care semnează și scenariul. Alex Coteț nu are studii de teatru sau de cinematografie, fiind absolvent de Științe Politice. „Am vrut să fac o facultate care-mi place“, spune acesta. Inițial a vrut să se orienteze către studii agricole, pentru că dorea să se implice în cultura eco, însă nici profesorii de la liceu, nici părinții nu doreau ca el să ajungă „țăran cu diplomă“.

Către lumea artistică s-a orientat în 2006, când a participat la un interviu pentru obținerea unui post de producător. În timp ce căuta cafeneaua în care urma să aibă loc interviul, Coteț a fost abordat întâmplător de actorul Dragoș Bucur, care pe acea vreme avea o emisiune de tehnologie la Rea­litatea TV. „Mi-a băgat în față un telefon cu cameră foto și m-a întrebat ce părere am. Bineînțeles, i-am spus că e o prostie“, își aduce aminte Coteț, care a comentat atunci că telefonul este pentru a vorbi, iar camera foto pentru a face poze. Acum, la 14 ani de atunci, zâmbește când își amintește de acea întâmplare și spune că nu se aș­tepta ca în prezent telefoanele să ajungă printre principalele dispozitive pe care să fie distribuit conținutul video produs de el.

În cealaltă parte a parteneriatului, Ionuț Datcu este absolvent de Chimie la Universitatea Politehnică și are un MBA cu specializare în Marketing. Din 2010, când a pus bazele WOPA, a participat la sute de pro­iecte în zona de publicitate. Noua linie de business este printre primele astfel de ini­țiative din România. Modelul s-a dovedit deja funcțional în afara țării, în timp ce la noi apetitul pentru consumul de con­ținut video online a crescut în perioada pandemiei.

În aceste condiții, cei doi speră ca România să recupereze în viitorul imediat decalajul față de țările vestice pe acest segment. Dar, pentru a avea succes, așteaptă ca și marile branduri să fie mai atente la conți­nutul care rulează în mediul digital și să fie interesate să-și gândească bugetele și pentru astfel de producții.

În câteva cifre

Consumul de conținut video a explodat în ultimii patru ani, peste 70% din utilizatorii de internet din România uitându-se la videoclipuri online.

  • Volum. În prezent, aproape cinci miliarde de clipuri video sunt vizualizate pe YouTube în fiecare zi, în timp ce în fiecare minut sunt încărcate pe această plat­formă 300 de ore conținut nou.
  • Obiceiuri. Internauții români vizionează videoclipuri online atât pe calculator, 83%, cât și pe telefonul mobil, 73%. Odată cu în­mul­țirea smart TV-urilor, consumul de conținut video online pe televizor a crescut la 24%.
  • Platforme. YouTube (95%) și Facebook (78%) sunt principalele platforme de conținut video online utilizate de internauții români.
  • Preferințe. Pe YouTube, internauții români preferă să vizioneze clipuri cu durata de 1-5 minute sau de 5-10 minute. Pe Facebook sunt preferate producțiile video de 1-5 minute, în timp ce pe Instagram și pe Twitter sunt urmărite videoclipuri cu durata maximă de până într-un minut.
  • Comoditate. Românii se uită de pe mobil la clipuri muzicale (74%), amuzante (55%) și de divertisment (38%). Printre acestea se re­găsesc și videourile de pre­zentare a unor produse.

Acest articol a apărut în numărul 94 al revistei NewMoney. FOTO: Laszlo Raduly

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.