Povestea lui Charles Munger, omul despre care Warren Buffett a spus că „are cea mai bună minte de 30 de secunde din lume”

Charles Munger, vicepreședinte al fondului de investiții Berkshire Hathaway, a decedat pe 28 noiembrie, la vârsta de 99 de ani. Împreună cu Warren Buffett (93 de ani) a schimbat fundamental felul de a gândi și de a investi pe piețele financiare. „Charlie are cea mai bună minte de 30 de secunde din lume. El trece de la A la Z într-o singură miș­care. El vede esența înainte ca tu să termini propoziția“, l-a caracterizat Buffett cu ani în urmă.

Charlie Munger a stat timp de 45 de ani alături de Warren Buffett. Nu a fost doar o prezență oarecare, ci a influențat mo­dul în care fondul Berkshire și-a orientat investițiile. Ani în șir, în scrisoarea anu­ală tradițională pe care o trimite către acționari, Buffett a scris de fiecare dată despre colaborarea cu vicepreședintele Charlie Munger. Cei doi erau complementari: Munger era erudit și un pic arogant, Buffett, mai popular și mai modest.

Inițial, Buffett a fost un investitor cu un principiu arhicunoscut: cumperi ac­țiuni ieftine și vinzi când prețul lor crește. Cum îți poți da seama că o acțiune este „ieftină“? Printr-o analiză atentă a bilan­țu­lui companiei. Desigur, pare simplu, dar există adevărate școli și metode care îi învață pe investitori să judece o companie pe baza datelor financiare. În cele din urmă însă, la toate modelele de ana­liză va trebui adăugat și un „feeling“ al investitorului.

Acțiuni „pentru totdeauna“

Mun­ger i-a schimbat gândirea lui Buffett, în sen­sul că filosofia de cumpărare a unor acțiuni sau a unor companii a devenit cău­tarea unor acțiuni cu potențial de creștere care vor fi păstrate „pentru totdeauna“ sau mai precis până când fundamentele econo­mice ale companiei se deteriorează.

Desigur, termenul „pentru totdeauna“ poate să șocheze un investitor la burse. Dar în cazul fondului Berkshire Hathaway a funcționat. De exemplu, participațiile fon­dului de investiții la companii listate, precum Coca-Cola sau American Express, sau la companii necotate, ca GEICO sau See’s Candies, au fost făcute pentru totdeauna, în sensul că nu au fost vândute, ci consolidate de-a lungul mai multor decenii. Pe listă se poate adăuga și Apple, o ac­țiune care, prin încasarea dividendelor, a adus o mulțime de cash în fondul Berkshire.

În anul 1978, Charlie Munger a fost numit vice­președinte al companiei Berkshire Hathaway, iar în anii ’80-’90, filosofia de in­ves­tiții a lui Buffett s-a schimbat: acțiunile „pentru totdeauna“ au prins tot mai mult contur în portofoliul fondului de investiții.

De exemplu, Coca-Cola nu era consi­de­rată o acțiune ieftină în anul 1988, atunci când fondul a cumpărat-o pentru prima oară. De atunci, valoarea acțiunilor Coca-Cola a crescut cu 600%, dar fondul condus de Warren Buffett nu a vândut nici măcar una.

Analiștii arată că Buffett și Munger și-au făcut totdeauna bine temele, în sensul că plecau în deciziile lor de la o analiză seri­oasă a bilanțurilor companiilor și a tendin­țelor socioeconomice. Astfel, companii ca Geico, Gillette sau Wells Fargo au confirmat alegerea lor, iar participațiile la aceste firme sunt păstrate și azi.

Charlie Munger a oferit de-a lungul timpului explicații în care arată că, de fapt, nu este nimic neobișnuit pentru un investitor să păstreze o perioadă lungă acțiuni la o se­­rie de companii. Pe de o parte, pentru că lipsa tranzacțiilor face ca plățile către bro­keri să fie mai mici. Pe de altă parte, fără tranzacții nu se plătesc nici taxe către fisc.

Dobânda compusă

Ambii investitori au fost de-a lungul timpului entuziasmați de felul în care funcționează dobânda com­pusă. Banii pot naște bani – este ceea ce trebuie să înțeleagă investitorii din do­bânzi, creșterea prețurilor acțiunilor sau di­videndele plătite de companii.

Munger avea și un calcul: 1 dolar care aduce un randament anual de 13% va va­lo­ra, peste 30 de ani, 43,50 dolari. Și, pentru ca exemplul să fie și mai interesant, se poate completa cu un element, și anume în fiecare an să fie adăugat la investiție un împrumut de 50 cenți pentru care se plă­tește o dobândă de 8% pe an. Rezultatul va fi că în 30 de ani dolarul inițial va valora 176 de dolari, de aproape patru ori mai mult decât în varianta fără împrumut.

Un exemplu: în anul 1972, Munger l-a con­vins pe Buffett să cumpere produ­că­torul de dulciuri See’s Candies cu 25 de mi­lioane de dolari. Peste 24 de ani, compania valora 500 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă o rentabilitate anuală com­pusă de 13,3% pe an. La care, dacă se adaugă și dividendele reinvestite, se ajunge la un randament de 23% pe an.

În anul 1989, Berkshire Hathaway a cum­pă­rat, cu 72 de milioane de dolari, 4% dintr-o companie specializată în acordarea de împrumuturi. Peste 17 ani, participația valora aproximativ o jumătate de miliard de dolari.

Charlie Munger a explicat, în urmă cu câțiva ani, pentru ediția americană a revistei Forbes că fondul de investiții ar fi putut să facă o ofertă publică prin care și-ar fi transformat acțiunile deținute (sau o parte din ele) în bani lichizi. Dar Munger arată că nu sunt multe companii în SUA care pot să aducă randamente atât de mari și de aceea este bine ca banii să fie plasați într-o companie sigură.

Pandemia, încercare dificilă

Evident, nu lipsește posibilitatea ca economia să traverseze o criză sinonimă cu o cădere brutală pentru unele companii. Dar cifrele arată că după crize piețele financiare s-au întors mai puternice.

Pandemia a fost o încercare dificilă pentru fondul de investiții condus de Buffett și Munger. În primul trimestru din anul 2020, Berkshire a înregistrat o pierdere de 50 de mi­liarde de dolari, din cauza scăderii pie­țe­lor și a economiei. Cei doi investitori au simțit pandemia mai rău decât criza din anul 2008. Reacția lor în fața scăderii piețelor a fost mai mult conservatorism, spre deosebire de marea criză din urmă cu 15 ani, atunci când fondul de investiții a cumpă­rat, poate surprinzător pentru mulți, ac­ți­uni Bank of America și Goldman Sachs.

Warren și Charlie au lucrat mai multe de­cenii împreună, dar nu au fost vecini de birouri. Se întâlneau, fără excepție, la adunarea anuală a acționarilor, se vedeau de-a lungul anului cu diverse ocazii, inclusiv cu prietenul lui Buffett, Bill Gates, și în rest vorbeau mult la telefon. Chiar dacă modul lor de gândire era asemănător, în dialogurile dintre cei doi Charlie Munger era scepticul, avocatul diavolului, omul care trebuia să-i valideze sau nu ideile lui Buffett. Din schimbul de opinii și de experiență se ajungea de cele mai multe ori la un rezultat bun.

Dialogurile lor se purtau în jurul unor dileme de acest fel: este o companie bună? Prețul de cumpărare este suficient de mic? Dacă este ieftin, este un preț mic dintr-un motiv corect sau dintr-unul greșit? Mana­gerii firmei sunt oameni cu care investitorii se pot înțelege? Ce nu am văzut la companie și poate merge prost?

În cele din urmă însă, în caz de egalitate în voturile Consiliului de Administrație, Buffett avea ultimul cuvânt în luarea deciziilor. Chiar și o personalitate puternică pre­cum Munger putea accepta această cutumă.

Forbes scrie că amândoi aveau „sânge rece“. Adică nu-și pierdeau capul nici când prețurile acțiunilor creșteau, nici atunci când scădeau. Pur și simplu, în ambele si­tuații, analizau cât mai multe posibilități de abordare a situației.

Munger a fost și un filantrop. A donat bani și a susținut acțiuni caritabile, școli, spitale, universități sau centre științifice. La fel, Buffett și Bill Gates sunt implicați în bine-cunoscuta fundație a fondatorului Microsoft.

Ce se va întâmpla la Berkshire Hathaway după moartea lui Charles Munger? Deocamdată, toată lumea pare de acord că Munger este de neînlocuit. Cei doi vicepre­șe­dinți, Greg Abel și Ajit Jain, sunt însă pre­gătiți să preia prerogativele deținute de Charles Munger. Într-o scrisoare recentă, Warren Buffett declara că fondul de in­vestiții a fost construit pentru a dura și că va rămâne pe mâini bune. Cu siguranță, Charlie Munger este de neînlocuit, dar se vor găsi oameni care să îi ia locul. Oameni care îi vor confirma sau infirma munca de o viață.

Acest articol a apărut în numărul 178 al revistei NewMoney

FOTO: Getty