Ce investiții sunt considerate sigure în vremurile nostre de analiștii economici americani

Companiile și investitorii sunt tot mai preocupați de standardele de mediu, aproape independent de schimbările „în valuri“ ale legislației specifice, în spe­­cial în Uniunea Europeană. Dincolo de firmele care investesc în atingerea unor obiective de mediu, există deja instrumente financiare prin care micii investitori își pot orienta economiile către „active ecologice“.

Recent, un economist care nu mai are ne­voie de nicio prezentare, profesorul ameri­can Nouriel Roubini, și Reza Bundy, pre­șe­dinte-director gene­ral al companiei Atlas Capital Team, au semnat o analiză pe platforma Project Syndicate. Ideea de la care pleacă autorii este că transformarea economiei în di­rec­ția protecției mediului are nevoie de finan­țare, astfel că resursele pot fi atrase de la investitorii individuali, de la fondurile de pensii administrate pri­vat, de la companiile de asigurări sau de la fondurile suverane.

Pentru a-și diversifica portofoliul și a-și reduce riscul, investitorii mici, de re­tail, pot să se orienteze către instrumentele deja cunoscute, tranzacționate la burse, și anume exchange-traded funds – ETF-uri.

Strategia investitorului ar trebui să fie aceea prin care își construiește un portofoliu diversi­ficat de active care să finan­țeze direct sau indirect companiile sau sta­tele care au preocupări concrete legate de reduce­rea efectelor schimbărilor climatice și a în­căl­zirii globale.

Trei idei

Roubini și Bundy scriu despre câteva va­­riante de active pe care investitorii de re­tail le au la dispoziție.

În primul rând, se face o legătură între investițiile în active imobiliare și infrastruc­tură și geografie. Ideea este de a găsi active care să reziste unor posibile intemperii cauzate de schimbările climatice. De­si­gur, in­ves­tițiile pot fi realizate prin in­ter­­me­­diul ETF-urilor. Ca să nu mai punem la socoteală, scriu autorii analizei, că inves­tițiile în active de acest tip aduc beneficii economice și so­ciale, în sensul construirii de locuințe sociale sau înființării de noi lo­curi de muncă.

O a doua clasă de active este formată din așa-numitele „mărfuri verzi“. Este vorba de­spre metale și materiale care se vor folosi în producția de energie regenerabilă sau de mașini electrice. Pe listă sunt, de exemplu, soia, grâu, cupru, minerale rare, cobalt, litiu și altele.

O a treia categorie de active recoman­dată de cei doi economiști este cea care acoperă inflația și riscurile geopolitice. Este vorba despre obligațiuni ale statelor pe termen scurt. Acest plasament oferă și un bonus, în sensul că investițiile în active suve­rane permit guvernelor să finanțeze tranziția ecologică.

Desigur, toate acestea par destul de com­­plicate pentru investitorii de retail din Ro­mânia. Dar ideea nu trebuie neglijată: în esență, investitorii mari sau mici încep să fie atenți și la alți indicatori, dincolo de cei clasici, precum cifra de afaceri, rata profi­tu­lui sau return on equity (ROE, randamentul capitalului propriu). Orientarea produc­ției către protejarea mediului este un criteriu de care începe să se țină seama tot mai mult, iar ETF-urile îi pot ajuta pe investitorii de retail să aibă acces la companii și să-și micșoreze riscul plasamentului.

Acțiuni și panouri

Până la investiții pe piața de capital, românii fac o altă investi­ție profitabilă care are legătură cu protec­ția me­diului – cumpără panouri fotovoltaice pentru a le monta în gospodărie.

Apetitul pentru independență energe­tică este atât de mare pentru familiile de ro­mâni, încât, fie prin programele speciali­zate care subvenționează cumpărarea de echipamente energetice, fie fără susținere din bani publici, achizițiile de panouri foto­voltaice sunt în creștere.

Cifrele sunt bune: anul acesta se va încheia cu aproximativ 100.000 de prosumatori (producători de energie pe care o folo­sesc atât pentru consumul propriu, cât și pentru a o injecta în sistemul energetic na­­țional). Un vicepreședinte al Autorității Na­țio­nale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache, a declarat că viteza de instalare este atât de mare, încât este posibil ca anul viitor să existe un po­ten­­țial al prosumatorilor egal cu pro­duc­ția a trei reactoare nucleare de la Cer­na­vodă.

Un potențial imens

Doar că statul ro­mân este departe de a-l utiliza, pentru că pro­­sumatorii au de depășit obstacole tot mai dificile. Pe de o parte, este foarte complicat ca panourile fotovoltaice instalate într-o gospodărie să fie legate la rețeaua fur­ni­zorului pentru ca energia electrică să poată fi transmisă în rețea. Sunt o serie de pie­dici birocratice și tehnice care fac ca foarte puțini prosumatori să poată transmite în sistem surplusul de energie pe care îl produc.

Pe de altă parte, autoritățile au anunțat prin vocea președintelui ANRE, George Ni­cu­lescu, că intenționează să promoveze un act normativ care să oblige persoanele fi­zice să-și instaleze panouri energetice de pro­ducere a energiei doar în limita consumului casnic și fără să poată să transmită în rețea. Se pot înțelege argumentele tehnice care sunt legate de o „destabilizare“ a re­țelei ener­­getice naționale. Se poate ajunge ca energia să fie vândută pe piețele externe la prețuri extrem de mici sau chiar zero.

Și totuși, dincolo de argumentele teh­nice, este absurd să vedem cum un poten­țial de producere a energiei este ignorat sau inhibat. Să blochezi preluarea în sistemul energetic național și vânzarea produc­ției reali­zată de prosumatori este ilogic. Ar trebui ca în fața unui potențial productiv atât de mare să se găsească soluțiile teh­nice pentru a-l folosi. Vorbim despre inves­ti­ții în re­țeaua de transport și distribuție, precum și despre o încurajare a investi­țiilor în insta­lații de stocare.

În pofida statului

Deocamdată însă, este eficient ca micii investitori să-și cumpere instalații fotovoltaice doar pentru a-și reduce factura la energie. Nu este puțin lu­cru. Statul îi va bloca probabil, prin legis­la­ție, pe prosumatori să mai vândă ceea ce pro­duc. Investiția nu va mai fi neapărat o afacere, ci doar un beneficiu în reducerea facturii la energie electrică.

Desigur, este greu de estimat în cât timp se poate amortiza o investiție în panouri fotovoltaice într-o gospodărie. Sunt mulți parametri care intră în joc, precum gradul de eficiență energetică pe care îl are lo­cu­ința, consumul zilnic, numărul de echipamente electrice aflate în dotarea gospo­dă­riei, numărul de ore de iluminat solar și intensitatea luminii. În funcție de condițiile din gospodărie (care uneori pot fi aproape unice din punctul de vedere al consumului și al nevoii de producție), investiția nece­sară poate să fie între 5.000 și 30.000 de euro, iar durata de amortizare poate fi între un an și trei ani.

În general, nevoia unei investiții în echipamente care produc energie regenerabilă ar trebui calculată de un expert. Indiferent însă de sfatul expertului, obținerea inde­pen­­denței energetice este necesară și utilă, chiar dacă statul va face tot ce îi stă în pu­teri pentru a încetini ritmul de creș­tere al prosumatorilor.

Reguli împotriva informațiilor înșelătoare

Parlamentul European și Con­siliul Uniunii Europene au ajuns recent la un acord asupra unui set de regle­men­tări care să combată infor­­mațiile înșelătoare pentru așa-nu­mitele produse ecologice („greenwashing“) și, totodată, să ofere informații mai pre­cise consumatorilor.

• SCHIMBĂRI. Irina Oprea Șalaru, avocat asociat la Filip & Company, arată într-un articol principalele schimbări pe care le va aduce legislația europeană în materie de „green­washing“. Astfel, companiile care utilizează în campaniile de promovare termeni precum „ecologic“, „eco“, „na­tural“ sau „biodegradabil“ vor fi obligate să pună la dispo­zi­ția publicului și a instituțiilor specia­lizate dovezi clare pri­vind per­for­­manța de mediu.
• CERTIFICĂRI. Declarațiile care arată că un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului vor fi supuse unei analize speciale. Afirmațiile de pe etichete care indică faptul că produsul este sustenabil vor trebui să fie dovedite de sisteme de certificare recunoscute sau stabilite de autoritățile pu­blice. Promovarea duratei de viață sau eficienței pentru un produs trebuie să fie justi­fi­cată. Reclamele care încura­jează înlocuirea produselor consumabile mai de­vreme decât este necesar vor fi interzise.

Acest articol a apărut în numărul 173 al revistei NewMoney

FOTO: Getty