Povestea de film a românului care a fost chelner în Italia, iar acum produce componente Ferrari și construiește castele medievale

Florel Manu 08/01/2018 | 11:59 Special
Povestea de film a românului care a fost chelner în Italia, iar acum produce componente Ferrari și construiește castele medievale

Acest articol apare în numărul 31 (8-21 ianuarie) al revistei NewMoney

Claudiu Lupaș spune despre sine că e un dac din zona Devei. Unul care și-a căutat de timpuriu norocul pe teritoriu roman, dar în cele din urmă s-a întors să facă afaceri în România, urmând chemarea Marelui Lup Alb.

Legenda spune că Marele Lup Alb, conducătorul lupilor, era un fost preot al lui Zalmoxis, pe care zeul l-a transformat în cea mai temută și respectată fiară a Daciei pentru a-i aduna pe toți lupii din codri ori de câte ori dacii vor fi avut nevoie de ajutor. Undeva lângă Deva, la Chimindia, legenda e vie și acum la Castelul Lupilor, bârlogul de suflet al lui Claudiu Lupaș (39 de ani), antreprenor și vice­pre­ședinte al producătorului italian de componente auto Fontana Pietro – un business cu venituri de 120 de milioane de euro.

EXPERIENȚA TURCEASCĂ. Pe Claudiu Lupaș, l-am întâlnit însă departe de Deva natală, la Schitu-Golești, lângă Câmpulung Muscel, la fabrica din România a producătorului de matrițe de caroserie pentru constructori auto precum Ferrari, McLaren, Rolls Royce, BMW ori Audi. Un drum asfaltat, îngust, care la un moment dat pare chiar să se înfunde, duce direct la porțile fabricii construite în urmă cu mai bine de șapte ani.

În spatele porților metalice, liniștea și peisajul te fac să crezi că ai ajuns mai degrabă în curtea unui sanatoriu, nu a unui constructor de componente auto. Nici în zona birourilor nu se aude zgomotul fabricii. Doar în zonele de producție se simt vibra­țiile preselor care dau forma finală a elementelor de caroserie.

„Provin dintr-o familie medie. Tata, președinte de C.A.P, mama, contabilă într-o fermă a partidului“, își începe Claudiu Lupaș povestea, mărturisind încă de la început că a preferat să fie independent, în ciuda stării materiale bune a familiei. O inde­pen­dență pe care și-a manifestat-o încă din pe­rioada liceului, când a început să-și caute norocul în afara țării. Primele drumuri le-a bătut la jumătatea anilor ’90, în Turcia, pe când încă mai avea nevoie de acordul părinților pentru a părăsi țara.

Citiți și: GALERIE FOTO Un pescar din Agigea face peste 8 milioane de lei pe an cu o cherhana și un restaurant la malul mării

Și-a petrecut vacanțele de vară la Istanbul, lucrând pentru a strânge bani și a nu mai depinde de sumele pe care le primea de la părinți – „Am vopsit blugi, am făcut insigne, tălpi pentru pantofi, am muncit în construcții“. Dar cele trei luni de vară petrecute în Turcia erau pentru adolescentul de atunci și o adevărată aventură. Umbla cu atenție pe stradă pentru a nu fi descoperit de turci și trimis în România, iar banii și-i ținea „legați cu scotch pe picior, de frică să nu mă controleze poliția“. Acolo, mărturisește el, a trecut prin primele expe­riențe adevărate de viață, mai ales că locuia într-unul dintre cele mai periculoase cartiere din Istanbul. A văzut lucruri care l-au șocat și nu vrea să vorbească despre ele.

Retrospectiv, e convins că atunci și acolo și-a dezvoltat strategia antreprenorială și recunoaște că acela a fost și momentul în care a început să se maturizeze. „Euforia dorinței de a fi altcineva nu te avertizează asupra pericolelor la care te expui“, adaugă Lupaș.

După terminarea liceului a intrat la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timișoara. A abandonat-o după doar un an, fiind convins că nu-i va plă­cea să facă mecanică pe viitor. Nu a renunțat însă și la studii, reorientându-se spre o facultate parti­cu­lară de Turism. Tot la Timișoara. Cu spiritul ne­gustoresc dobândit în Turcia, a început să facă mici afaceri „studențești“. Vindea în special lucruri mărunte, telefoane mobile, dar și mașini când avea ocazia. Voia bani pentru a se putea îmbrăca frumos, iar atracția pentru afaceri a fost mai puternică decât cea pentru școală.

MUNCITOR ȘI OSPĂTAR. A renunțat și la Turism după primul an și avea deja alte planuri. Voia să plece la muncă, în Italia. Era încă nevoie de viză, iar obținerea uneia pe căile obișnuite părea a fi un demers extrem de complicat. Nerăbdător și dornic să plece cu orice preț și-a găsit și trei tovarăși de drum. „Am primit de la o cunoștință o hartă ca să pu­tem pleca din țară“, povestește tânărul. Primi­seră și sfaturi de la alții mai experimentați, care i-au avertizat că, dacă sunt văzuți de grăniceri, este posibil să se tragă asupra lor.

Puși în fața unui astfel de scenariu extrem, s-au hotărât să-și blindeze cu conserve din tablă partea expusă a rucsacurilor. O altfel de problemă pe care o mai aveau erau și resursele financiare pentru a stră­bate Europa până în Italia. „Unul dintre prietenii care mă însoțea și-a vândut vaca“, își amintește Lupaș. Cu banii obținuți au cumpărat bilete de tren până la Bratislava, pentru a da impresia că sunt turiști. Strategia de acasă nu s-a potrivit însă și cu realitatea din târg. Grupul celor patru a fost prins la granița cehă, iar tinerii au fost trimiși la Brno, unde au stat în arest până la expulzarea în România. După mai bine de un an, regimul vizelor s-a mai relaxat. În 2001, Claudiu Lupaș pleca, în sfârșit, spre Italia. Începea o nouă aventură.

Avea o viză în regulă, dar nu și documente care să-i permită să muncească. S-a angajat la o companie de construcții a unui român, din zona Perugia, în Todi. Lucra 15 ore pe săptămână, era plătit cu trei euro pe oră, iar banii nu i-ar fi ajuns nici măcar de mâncare. Descoperise, în schimb, locul în care erau aruncate produsele expirate ale unui supermarket și își procura de acolo mâncarea. Nu voia să renunțe și să se întoarcă în România. „Îmi era jenă de gândul să mă întorc acasă“, mărturi­sește Lupaș, recunoscând că nu i-a fost rușine să mănânce din gunoaie. Îi era jenă de cei trei prieteni alături de care fusese prins în Cehia, dar și de părinți.

Aflase însă un nou pont. A auzit de la alți prie­teni, de data asta din Franța, că se fac înscrieri în Legiunea Străină. Cu liceul sportiv la bază și fost membru în lotul național de atletism s-a decis să se înscrie la probele concursului de la Lyon pentru admiterea în Legiune. Numai că, din nou, socoteala de acasă i-a fost dată peste cap. O ruptură muscu­lară l-a scos din joc.

Nu i-a rămas decât să-și schimbe din nou planu­rile. „Am luat legătura cu niște prieteni din nordul Italiei să-mi găsească de muncă“. Era anul 2002 și ajungea în Bozio Parini să stivuiască deșeuri de la o manufactură care făcea imprimeuri pe materiale textile. Lucra zece ore pe zi, tot fără acte, pentru 800 de euro pe lună. În scurt timp și-a găsit un al doilea job, ca ospătar în restaurantul unui hotel de patru stele din Erba, aflat la câțiva kilometri de pri­mul loc de muncă. Lucra de noapte pentru aproape 700 de euro și mergea la serviciu cu bicicleta.

„Începusem să-mi fac relații“, își continuă el po­vestea. Câștigase între timp și încrederea proprie­tarului hotelului, care i-a propus să se angajeze cu normă întreagă, tot ca ospătar, pentru 1.300 de euro. I-a acceptat oferta și s-a mutat la Erba. În 2003 pleacă în concediu în România. E însă prins într-o încăierare, se alege cu mai multe vânătăi și e obligat să-și anunțe angajatorul că va ajunge la job după data stabilită. Nu a mai făcut-o, pentru că a fost concediat.

CU VALOARE ADĂUGATĂ. Totuși, norocul nu l-a părăsit complet. Și-a găsit rapid de lucru la un bar dintr-un club exclusivist de golf din Leco. Lucra în ture și câștiga 1.600 de euro lunar. În paralel, mai avea și un alt job de noapte, unde era plătit cu alte 2.000 de euro, deschizându-și și o firmă de pla­sare a forței de muncă.

Din 2004 a început să investească și în țară, într-un mic bar din Chimindia, pe care îl vedea ca o aface­re de familie. „Barul era imaginea a ceea ce văzusem eu în Italia“, dezvăluie antreprenorul, care a decis să ofere clienților mici atenții din partea casei, pe lângă consumația comandată.

La clubul din Leco l-a cunoscut și pe Walter Fontana, proprietarul producătorului italian de compo­nente auto Fontana Pietro. Prin vara lui 2005, omul de afaceri îl ruga pe Lupaș să-i aducă din Ro­mânia, prin intermediul firmei sale de plasare de forță de muncă, 30 de sculeri-matrițeri, pentru a lucra la fa­­brica din Italia. „Nici nu știam cu ce se ocupă un sculer-matrițer“, glumește Lupaș. A căutat oameni în zona Argeșului și a găsit 30 de disponibilizați de la Uzina Aro din Câmpulung Muscel. „În experiența Fontana am intrat într-o lume nouă pentru mine“, mărturisește acum Lupaș.

FOTO: Castelul Lupilor

 

Walter Fontana i-a propus să renunțe la slujba de barman și să vină să coordoneze în fabrica din Italia muncitorii aduși de el din România. Și asta după ce omul de afaceri italian a fost convins că muncitorii de la Câmpulung au capacitatea de a lucra pen­tru clienți ca Ferrari ori McLaren. Odată ajuns la Pietro Fontana, Claudiu Lupaș s-a decis să-și reia stu­diile. Inițial a vrut să se înscrie din nou la Meca­nică, dar, în final, a optat pentru Științe Politice. A absolvit facultatea în 2013.

Mulțumit de performanțele echipei de români, începând din 2009, Walter Fontana s-a hotărât să tatoneze terenul pentru deschiderea unei filiale în România. A făcut-o prin același Claudiu Lupaș, pe care l-a numit ulterior și vicepreședinte al grupului.

Noua filială a fost inaugurată în 2011, la Schitu Golești, lângă Câmpulung Muscel, în urma unei investiții de 15 milioane de euro. „Claudiu este unul dintre exemplele de români care au preferat să aducă valoare adăugată în România“, spune Marius Bostan, inițiatorul proiectului RePatriot, program care urmărește readucerea în țară a româ­nilor care lucrează sau au afaceri în străinătate.

La fabrica de lângă Câmpulung, italienii au angajat în jur de 200 de muncitori, iar pentru a-și asi­gu­ra și pe viitor forța de muncă,  Claudiu Lupaș a în­cheiat o înțelegere cu Ministerul Educației și un liceu din Câmpulung. „Am creat clase speciale de sculeri-matrițeri și frezori“, detaliază Lupaș, preci­zând că fabrica din România va fi extinsă în peri­oada următoare.

La jumătatea anilor 2000, când Lupaș a acceptat să coordoneze echipa de muncitori de la Fontana Pietro, grupul italian avea o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro. În 17 ani, veniturile acesteia s-au triplat.

CASTELANUL LUPILOR. De crescut a crescut și afa­cerea sa de la Chimindia, unde a decis să re­construiască vechiul castel din localitate, ridicat, spune legenda, pe locurile unde Marele Lup Alb ar fi strâns sub chemarea sa la luptă toți lupii Daciei. Fost castel medieval, folosit în secolul al XVIII-lea pe post de cazarmă pentru ofițerii garnizoanei austro-ungare, Castelul Lupilor – numit astfel de bătrânii lo­cului după o urmă de labă de lup înti­pă­rită într-una dintre pietrele de construcție – a fost proprietatea baronilor Kemeny, una dintre cele mai cunoscute familii nobiliare din Ardeal.

Ruinele sale au fost cumpărate de bunicul lui Lupaș – miner de meserie, despre care antrepreno­rul spune că era unul dintre oamenii influenți din zona adiacentă Devei – de la moștenitorii legali, după al Doilea Război Mondial. „De mic am visat la restaurarea acestui castel. M-am gândit la asta încă de când am plecat să muncesc în Turcia“, mărturi­sește antreprenorul.

A început lucrările de renovare în 2007, când a obținut 100.000 de euro din fonduri SAPARD. A investit încă 500.000 de euro din fonduri proprii și un credit bancar. Șase ani mai târziu, castelul a fost introdus în circuitul turistic. Reconstruit în totalitate, are acum 13 camere amenajate în stil medie­val, sală de evenimente, cramă și un restaurant.

După patru ani de funcționare, Castelul Lupilor încasează venituri care să-i asigure acoperirea chel­tuielilor de funcționare și salariile. Lupaș spu­ne că va continua cu mai multe proiecte în tu­rism. Anii trecuți a concesionat de la Primăria din Schitu-Golești un teren pe care au funcționat o ca­zar­mă și un fost depozit de carburant pentru avia­ția militară. Zona administrativă are patru hectare, în timp ce perimetrul camuflat de pădure în care se găseau rezervoarele de kerosen are 23 de hec­tare.

Lupaș a început deja renovarea fostelor clădiri administrative, pe care le va clasifica la trei stele și care vor putea găzdui 60 de persoane. În viitorul apropiat va începe să construiască un nou castel, tot în stil medieval, de patru stele, cu o capacitate de 60 de camere. „Întregul complex turistic se va numi Castelul Lupilor Muntenia“, dezvăluie Claudiu Lupaș, recunoscând că se va folosi de notorietatea castelului din Ardeal, unde vin constant turiști din întreaga țară.

În Argeș, speră să atragă turiștii din zona Capitalei. Întreaga investiție este estimată la circa două milioane de euro și crede că dezvoltarea proiectului se va întinde pe o perioadă de trei ani, pentru că nu vrea să se mai împrumute de la bănci. Și spu­ne asta după ce recunoaște că a început să se maturi­zeze ca om de afaceri. Unul care nu va uita greșelile pe care le-a făcut pe teritoriul „inamic“ al unui dac din zona Devei.

 

În câteva componente

Fabrica Fontana Pietro din România a fost construită între 2009 și 2011, în urma unei investiții de 15 milioane de euro. Producția a început în 2011.

  • Venituri. Fontana Pietro România a realizat anul trecut venituri de 9,59 de milioane de euro și un profit net de 1,17 milioane de euro.
  • Portofoliu. Compania italiană este furnizor unic pentru Ferrari și livrează elemente de caroserie și pentru McLaren, Audi, BMW, Mercedes, pe care le realizează inclusiv la fabrica din Schitu-Golești.
  • Strategie. Fabrica Fontana Pietro a fost ampla-sată la Schitu-Golești pentru că se află în imediata apropiere a producătorului Dacia și la circa 180 de kilometri de Uzina Ford de la Craiova.

 

Articol documentat la Câmpulung Muscel.


FOTO: Laszlo Raduly

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.
← Close