PODCAST: Alexandru Geamănu, cofondator al microberăriei Zăganu: „Ne-am întors cu trei ani în urmă”

PODCAST: Alexandru Geamănu, cofondator al microberăriei Zăganu: „Ne-am întors cu trei ani în urmă”

Afacerile producătorului de bere artizanală Zăganu au fost afectate masiv de actuala pandemie, în cel mai fericit scenariu scăderea pe întreg anul 2020 urmând să fie de 30%. Amânarea plății creditelor și o înțelegere cu proprietarul barului Fabrica de Bere Bună de pe Calea Victoriei au fost gura de oxigen care a ținut businessul pe linia de plutire. Brandul de bere Zăganu este deținut de Alexandru Geamănu și de asociatul său, Laurențiu Bănescu.

Acest podcast a fost înregistrat pe 21 iulie 2020 și durează 25 de minute.

Câteva din observațiile  lui Alexandru Geamănu la Podcast de criză:

„Am scăzut cam cu 60% în această perioadă comparativ cu 2019. Majoritatea clienților noștri  sunt HoReCa, iar lanțurile de magazine nu au generat această diferență.”

„În momentul acesta, nu suntem nici măcar la valorile cantitative ale lui 2018, deci cumva ne-am întors cu trei ani în urmă.”

„Avem 11 angajați la fabrică și încă cinci în București. Nu am făcut concedieri. Fabrica de Bere Bună, adică barul de pe Calea Victoriei e o entitate total diferită.”

„În perioada panedmiei, am reușit să ne mobilizăm și să livrăm comenzi online. Magazinul online există de trei sau patru ani, dar nu a fost niciodată un generator de profit. A fost un nice-to-have care s-a transformat într-un vector semnificativ al businessului nostru. Acum online-ul s-a întors în matca sa de dinaintea pandemiei – reprezintă mult sub 5%  din venituri. ”

„Nu regret că am devenit antreprenor. Am impresia că angajat am fost în altă viață.”

„Atunci când obosești nu renunța și învață să te odihnești. Și cred că în perioada asta am reușit să mă odihnesc un pic.”

„Am avut norocul să fim păsuiți de toți creditorii noștri – leasing-uri, credite bancare.”

„La ultima numărătoare, înainte de pandemie, erau vreo 50 de fabrici mici de bere. Diversitatea e foarte bună pentru consumator în primul rând.”

„La barul Fabrica de Bere Bună, acuma sunt vreo 10 angajați. Acolo din păcate a trebuit să facem reduceri de personal. Sutem și acolo cu vânzările la 40% (din ce era în 2019, n.r.).”

Alexandru Geamănu, carte de vizită:

După o carieră în domeniul publicității, Alexandru Geamănu a pus bazele microberăriei Zăganu, în urmă cu șapte ani. Compania a avut anul trecut venituri de circa 1,2 milioane de euro, pentru 2020 fiind prevăzută o scădere de 30%. Zăganu este numele unei specii de vultur dispărută în urmă cu peste o jumătate de secol care trăia în zona Cheia, acolo unde se află fabrica.

Acest podcast folosește fragmente muzicale din „Austrian & German Beer Hall Songs” și „Austrian & German Beer Hall Songs”.

 

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.