PODCAST. De ce s-a mutat în Germania Cristian Onețiu, unul dintre investitorii de la „Imperiul Leilor”?

PODCAST. De ce s-a mutat în Germania Cristian Onețiu, unul dintre investitorii de la „Imperiul Leilor”?

Cristian Onețiu (42 de ani), cofondatorul companiilor LifeCare și Biologistics, este un câștigător al pandemiei. Afacerile sale au crescut cu peste 20% de la începutul anului. În următorii doi ani, se va axa pe dezvoltarea altor piețe.

Acest podcast a fost înregistrat pe 4 septembrie și durează 33 de minute.

Câteva din observațiile lui Cristian Onețiu la Podcast de criză:

„În general, mai bine de jumătate din deal-urile care se antamează la televizor, în programe precum „Imperiul Leilor”, nu se pot închide din diverse motive.”

„Existau modele de business care păreau foarte OK la începutul anului și acum nu prea mai există clienți pentru ele sau canalul de distribuție, pur și simplu, s-a închis.”

„Am investit în afacerile prezentate în emisiunile care au fost difuzate peste 250.000 de euro, însă o parte dintre ele nu se vor face.”

„Cred că LifeCare (companie de vânzări directe, n.r.) o să aibă o creștere spre 30%, anul acesta.”

„Nu ne putem servisa bine clienții din Germania, Austria și Elveția, chiar dacă avem o agenție internațională de digital marketing. Așa că am venit aici (în Germania, n.r.) să identificăm niște parteneri de servicii digitale. Până la finele anului sperăm să avem birou funcțional aici pentru a începe în forță din 2021. Eu am venit cu tot cu familia. Ne-am planificat să stăm doi ani de zile.”

„O creștere (în pandemie, n.r.) de 25% nu a fost un lucru ușor de gestionat. Am mai făcut angajări. Nu am concediat pe nimeni.”

„Chiar cu cinci minute înainte de a intra în acest call mi-a trimis un coleg un comentariu la o posatre de a mea: Măi băiete, prietene, dar tu ai făcut ceva serios în viața ta sau doar vinzi iluzii?”

„E atât de mare nevoie de a educa financiar și antreprenorial România. Dar e o nevoie neconștientizată. Nu există piață, nu se fac bani din treaba asta. Nimeni nu se îmbogățeste din asta.”

„Suntem într-o etapă în care ne e frică unul de altul. Și asta e foarte periculos, pentru că poate crea premisa unei separări umane.”

Cristian Onețiu, carte de vizită

Cristian Onețiu a devenit foarte cunoscut datorită apariției în calitate de investitor în cadrul emisiunii „Imperiul Leilor”, difuzată de PRO TV până in momentul în care a izbucnit pandemia.  În viața de zi cu zi, adminsitrează alături de fratele său două afaceri – Lifecare, companie de vânzari directe și distribuitorul Biologistics. Ambele businessuri activează în domeniul produselor bio. Veniturile cumulate ale celor două afaceri se ridică la 13-14 milioane de euro pe an. Companiile au avut o creștere de 20% în primele luni ale acestui an. În timpul liber, Onețiu ține cursuri de educație antreprenorială și îi place să spună că școala sa au fost cele patru falimente prin care a trecut.

Acest podcast folosește un fragment muzical din Personal Jesus (Depeche Mode) și genericul emisiunii „Imperiul Leilor”.  

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.