Planuri de redresare în alb și roșu: Runda de finanțare pe care Dinamo o desfășoară pe SeedBlink e o premieră pentru o companie non-tech

Runda de finanțare pe care clubul de fotbal Dinamo 1948 o desfășoară pe platforma de crowdfunding SeedBlink e o premieră pentru o companie non-tech. La fel de inedită este și intenția de listare a clubului într-un orizont de cinci ani.
Din capul locului trebuie spus că Dinamo 1948 nu se află în cea mai bună formă din punct de vedere financiar. După o istorie și așa zbuciumată, a intrat în insolvență în 2021, iar în perioada următoare prioritară este aprobarea noului plan de reorganizare. În aceste condiții, preluarea unui pachet de 80% din acționariatul clubului în februarie anul acesta trebuie să fi fost o decizie destul de grea pentru Red & White Management – vehicul controlat de Eugen Voicu, fondatorul Certinvest, primul administrator independent de fonduri de investiții de la noi, și Andrei Nicolescu, avocat pasionat de fotbal.
În ceea ce îl privește pe Eugen Voicu, un veteran al industriei financiare, puțini și l-ar fi imaginat în noua ipostază. Însă o privire mai atentă în backgroundul său ne arată un specialist în investiții preocupat de proiecte exotice: în urmă cu peste un deceniu a creat primul fond de investiții în artă, iar anul trecut a listat pe bursă Meta Estate Trust, un fel de platformă de crowdfunding pentru imobiliare.
Andrei Nicolescu, în schimb, vine cu experiența managementului sportiv – el a fost vicepreședinte al clubului Rapid, controlat în prezent de Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, și a contribuit decisiv la promovarea clubului din Giulești din liga a patra în prima ligă a campionatului intern.
Nu e destul
Cele aproape două milioane de euro pe care Dinamo 1948 își propune să le adune de la investitorii de pe SeedBlink acoperă doar o mică parte din nevoile de finanțare ale clubului, însă succesul său ar reprezenta un semnal pentru evenimente de capital viitoare. Campania de pe SeedBlink, care se va derula până la jumătatea lunii iulie, vizează o nișă cu totul aparte, după formularea lui Voicu: „investitori cu profil de IT pasionați de sport“.
Injecția de capital necesară pentru punerea pe picioare a clubului de fotbal se ridică la 13 milioane de euro. Alți bani ar urma să fie atrași prin majorări de capital (inclusiv prin cooptarea unor investitori-ancoră) de patru milioane de euro și o emisiune de obligațiuni corporative, în valoare tot de patru milioane de euro, până la jumătatea lui 2024. „Vrem să dăm acces și celor care au apetit pentru acest instrument de investiții (obligațiuni, n.r.)“, spune Eugen Voicu, președintele Red & White Management.
Marele hop pe care îl are de trecut Dinamo 1948 este aprobarea noului plan de reorganizare propus de administratorul judiciar RTZ & Partners. O decizie este așteptată tot la jumătatea lui iulie. Acesta le propune creditorilor o reducere a datoriilor de la peste 8 milioane de euro, cât sunt în momentul de față, la circa 1,5 milioane de euro. În cazul în care nu va fi aprobat, acționarii au și un plan B – sunt pregătiți să propună ei o modificare a planului de reorganizare, într-un termen de șase-nouă luni. Acest pas este foarte important pentru atragerea de investitori noi, lasă de înțeles Andrei Nicolescu, președinte clubului Dinamo și membru în boardul Red & White Management.
Raze de speranță
Pe lângă dificultăți, clubul din Ștefan cel Mare – apropo, acum nefuncțional, celebrul stadion urmează să fie reconstruit – este iradiat de câteva raze de speranță. Echipa de fotbal a revenit în prima ligă (Superliga) după un sezon petrecut în liga secundă, retrogradare care a reprezentat o premieră pentru istoria sa de 75 de ani.
Promovarea are mare legătură cu discuția de mai devreme, pentru că poate contribui la creșterea veniturilor. Sursele de venit ale unui club de fotbal sunt arhicunoscute chiar și celor care nu sunt microbiști: drepturile de difuzare, vânzarea de bilete și abonamente la meciuri, sponsorizările, comercializarea produselor inscripționate cu însemnele echipei (merchandising), transferurile de jucători și competițiile internaționale. Prin prisma modelului de business pe care l-a ales pentru Dinamo, Eugen Voicu spune că, pentru moment, primele patru trebuie potențate.
Sursa de inspirație din campionatul intern pentru Dinamo este Farul Constanța, echipa lui Gheorghe Hagi. Clubul își propune să crească jucători, în loc să investească milioane de euro în transferuri. „Dinamo are a doua cea mai scăzută medie de vârstă, după Farul“, întărește președintele Red & White Management. Practic, acest model este mai puțin capital intensive, dar aduce roade într-un orizont mai lung de timp. Dinamo se inspiră și de la cluburi din străinătate, precum Arsenal Londra, Ajax Amsterdam sau Dinamo Zagreb.
Revenind la capitolul venituri, potențialul este destul de ridicat, dată fiind baza de un milion de fani de care dispune clubul. Iar circa 100.000 dintre aceștia sunt stabiliți în diaspora – Statele Unite, Spania sau Italia. În ultimii ani, interacțiunea cu ei a fost restrânsă, ceea ce, evident, a afectat încasările. Probabil că interacțiunea ar putea fi revitalizată cel mai bine prin construirea unei platforme online destinate fanilor – unul dintre proiectele clubului –, care s-ar putea transforma și într-un marketplace pentru diverși comercianți.
În orice caz, până în 2028, când clubul ar trebui să aibă venituri de aproape 100 de milioane de lei (20 de milioane de euro, la cursul de azi), după cum estimează Red & White, mai sunt multe de pus la punct. Iar dacă totul va ieși conform planului, un exit prin listarea pe bursă în 2028 le-ar putea aduce investitorilor un randament anual pentru perioada următoare cuprins între 20% și 30%. Până atunci, stăm cu ochii pe tabela de marcaj.
O echipă de valoare
Dinamo este evaluată intern de Red & White la aproape 14 milioane de euro în acest moment. Valoarea de piață (medie) ar putea crește, conform acelorași calcule interne, la peste 50 de milioane de euro în 2028.
- ECHILIBRU. Dacă acum ponderea veniturilor obținute de Dinamo 1948 este dată de drepturile de difuzare și sponsorizări, Red & White anticipează că, în 2028, structura acestora va fi mult mai echilibrată.
- FINANCIARE. Veniturile ar urma să crească de 15 ori în următorii cinci ani. De asemenea, compania ar urma să intre pe breakeven în 2026, în condițiile în care, în 2022, înregistra pierderi de 1,7 milioane de euro.
Acest articol a apărut în numărul 167 al revistei NewMoney
FOTO: Mediafax