Pe muchie de cuțit: cât de fragile au ajuns să fie relațiile dintre Ankara și Berlin

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Acest articol apare în numărul 22 (28 august-10 septembrie) al revistei NewMoney

Aflate la cel mai scăzut nivel al rela­țiilor bilaterale de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Germania și Turcia vor avea enorm de pierdut dacă merg pe calea războiului diplomatic și economic. Deocamdată, liderul de la Ankara încă testează limi­tele. O mai poate face două luni maxi­mum, până la con­­sumarea ale­ge­rilor fede­rale din Germania, care o obligă pe An­gela Merkel la o echili­bristică delicată.

Legăturile dintre Germania și Turcia sunt strânse. Milioane de etnici turci trăiesc azi în Germania, milioane de nemți invadează an de an plajele și lo­curile istorice turcești, iar aproape 7.000 de companii germane de la giganți precum Deutsche Bank, Siemens sau Volkswagen până la mici importatori de textile și alimente fac afaceri în țara care se întinde pe două continente. Puse la un loc, schimburile comerciale dintre cele două țări ajung anual la peste 36 de miliarde de do­lari.

După un an și jumătate de tensiuni, relația dintre cei doi aliați NATO a atins, se pare, un punct terminus în iulie, după ce Turcia a reținut un grup de activiști pentru drepturile omului, iar printre ei s-a aflat și germanul Peter Steudtner. Cancelarul german, Angela Merkel, a avut o reacție neobiș­nuit de dură pentru ea, denunțând gestul Turciei ca fiind „absolut nejustificat“. Cu acordul Cancelarului, ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a anunțat reorientarea relațiilor dintre cele două state, avertizând companiile germane care fac afaceri în Turcia și atenționându-i pe turiștii germani în privința alegerii Turciei drept destinație de vacanță. În replică, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a etichetat acțiu­nile Germaniei „de neiertat“ și a sugerat că va găsi o formă de răzbunare.

Pe fondul acestui schimb dur de replici, a apărut informația că poliția fe­derală germană ar fi primit o listă cu 678 de companii germane despre care Turcia bănuiește că ar sprijini terorismul, speculație respinsă prompt de oficialii nemți.

DISCORDII. Aflate la cel mai scăzut nivel al rela­țiilor bilaterale de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, ambele state au enorm de pierdut dacă permit continuarea acestei deteriorări. Merkel are nevoie de Erdogan pentru a controla valul de refugiați care vizează Europa și mai ales Germania, iar preșe­din­tele turc se bazează pe Germania – este cel mai mare partener comercial al țării sale –, pentru turism, dar și ca piață pentru exporturile turcești.

Relațiile au început să scâr­țâie în momentul în care Merkel a pus umărul la încheierea unei înțelegeri între Turcia și Uniunea Europeană în martie anul trecut. Acordul era menit să con­troleze fluxul de imigranți din Orientul Mijlociu spre Germania într-un moment în care criza migranților atinsese apogeul. A fost totodată un acord aproape unanim susținut în Germania, și odată cu el, și partidul lui Merkel, Uniunea Creștin Democrată (CDU).

Din acel moment, Merkel s-a văzut nevoită să adopte o poziție conciliantă față de Erdogan, chiar și atunci când pre­ședintele de la Ankara a luat măsuri represive împotriva disidenților și a băgat peste 10.000 de persoane în închisori după puciul eșuat din iulie, anul trecut.

Cu doar două luni înainte de alegerile federale din Germania, CDU – are un avans de 18 procente în fața rivalilor social-democrați –, nu-și poate permite ruperea acordului cu Turcia. Merkel a avut parte de reacții adverse dure anul trecut, când a permis punerea sub acuzare a unui satirist german pentru pu­blicarea unui poem licențios despre pre­ședintele turc – a fost posibil dat fiind că în Germania este încă în vigoare o lege veche care îi protejează pe șefii de stat de calomnie.

„Este un exercițiu de echilibristică fină pentru Cancelarul Merkel care până acum i-a reușit“, crede Judy Dempsey, membru al Carnegie Europe, parte a Carnegie Endowment for International Peace.

„Pe de altă parte, președintele Erdogan a primit mai mult sau mai puțin un cec în alb să facă ce îi trece prin cap. Și liderul turc poate capitaliza politic consistent lovind Germania la nivel retoric la el acasă, doar că ambele părți vor plăti un preț mare pentru tot ceea ce fac acum“, mai adaugă aceasta.

ACUZAȚII RECIPROCE. Pentru că găz­duiește refugiați, Turcia va primi 6 miliarde de euro până în 2018 din partea UE, sumă la care este greu de crezut că ar putea renunța. De anul trecut, au venit cu 10 milioane de turiști străini mai puțin, iar în primele cinci luni ale acestui an, numărul turiștilor germani, care în mod tradițional sunt cei mai nume­roși în Turcia, a scăzut cu 25%.

Pe de altă parte, turcii reprezintă cea mai mare minoritate etnică în Germania, iar din cele 3,5 milioane naturalizați cu dublă cetățenie, 1,3 milioane votează în scrutinurile din Turcia.

După ce, în aprilie, Germania a blocat câțiva oficiali turci care voiau să facă o campanie de susținere a referendumului prin care pre­ședintele turc câștiga și mai multe prerogative, Erdogan a acuzat partea ger­mană că recurge la „practici naziste“.

În iunie, Parlamentul german a votat recunoașterea genocidului împotriva armenilor de acum mai bine de un secol. În replică, Turcia nu le-a permis avo­caților germani să ia legătura cu soldații germani cazați la baza NATO din Turcia și care sunt implicați în forța multinațională care luptă împotriva ISIS. Ulterior însă, Merkel a minimalizat importanța votului legislativ privind genocidul.

Totuși, sunt și semne că cele două țări fac eforturi pentru aplanarea crizei diplomatice. În condițiile în care mii de turci muncesc în companii germane, autoritățile turce și-au retras pe 24 iulie lista presupuselor companii care ar sprijini terorismul, scuzându-se că a fost o „problemă de comunicare“. Pur­tătorul de cuvânt al Ministerului german de Interne a admis clarificarea părții turce, dar deocamdată nu a ridicat avertismentele de călătorie pentru cetățenii germani în Turcia.

„Există o opinie publică critică în Germania vizavi de politicile față de Turcia, față de ce se întâmplă acolo și mai ales față de reacția Germaniei“, este de pă­rere Gülistan Gürbey, politolog în cadrul Free University (Berlin), specializată pe relațiile turco-germane. Până acum, Erdogan și-a testat limitele în relația cu Germania și este posibil să fi atins li­mi­ta de sus”, crede aceasta.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Tensiuni ” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Cu doar două luni înainte de alegerile fe-derale din Germania, Angela Merkel nu-și poate permite ruperea acordului cu Turcia privind criza refugiaților din Orientul Mijlociu.[/vc_column_text][vc_column_text]

• UE. În ultimele luni, incertitudinea privind includerea Turciei în blocul european a devenit cel mai spinos dosar în relațiile dintre cele două state.
• TERORISM. Turcia lansează recurent acuzația că Germania ar sprijini Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), gruparea separatistă care organizează acte teroriste în Turcia.
• SPIONAJ. La rândul lor, serviciile de informații germane au acuzat Turcia că îi spionează pe etnicii turci care trăiesc în Germania.
• PRIZONIERI. Pe 19 august, liderul turc a anunțat că germanii aflaţi în închisori, printre care şi jurnalistul de la Die Welt, Deniz Yucel, nu vor fi eliberaţi. Erdogan l-a numit pe Yucel „agent german și membru PKK“.
• ALEGERI. Erdogan le cere cetăţenilor de origine turcă din Germania să nu voteze principalele trei partide la scrutinul de luna viitoare, numindu-le duşmanii statului.
• DIPLOMAȚIE. Tot pe 19 august, Germania a cerut Spaniei să nu-l extrădeze pe scriitorul german de origine turcă, Dogan Akhanli, arestat în Spania la cererea Turciei.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Articol preluat din Bloomberg Businessweek

de Chad Thomas și Rainer Buergin; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images