Noua eră a puterii petrodolarului: Pe ce sunt cheltuite miliardele de petrodolari în zilele noastre

Bine ați venit în noua eră a puterii petrodolarului! Întrebarea este pe ce sunt cheltuite miliardele de petrodolari în zilele noastre. Ancheta revistei brita­nice The Economist sugerează că tot mai puțini bani revin pe piețele occidentale, ca odinioară, și o parte tot mai mare din aceștia ajunge să fie folosită pentru a promova și atinge obiective politice pe plan intern și pentru a câștiga influență la nivel di­plo­­matic, făcând astfel finanțele globale un sistem tot mai complicat și obscur.

Acum zece ani era greu să vinzi Doha, capitala Qatarului, ca o destinație de business. S-au găsit însă recrutori de top care au des­cins în centrele financiare europene și, cu perse­ve­rență și apelând la câteva atuuri greu de refuzat – salarii neimpozitate, carduri gold și priveliști care taie respirația – au reușit să-i atragă pe numeroși specia­liști pentru fondurile suve­rane din Golf.

În octombrie anul trecut, recrutorii au pus mâna pe Pascal Blanqué, fost vicepreședinte al companiei fran­ceze Amundi, al doilea cel mai mare manager de fonduri din Europa, pentru a-l însărcina cu zona de inteli­gență artificială în ca­drul Autorității de Investiții din Abu Dhabi (ADIA), care are sub management active de peste 1.000 de mi­liarde de dolari.

Vânătoarea con­ti­nuă, headhunterii căutând manageri de top pentru Autoritatea de In­ves­tiții din Qatar (QIA) și pentru Fondul Public de Inves­tiții al Arabiei Saudite (PIF). Cumulat, QIA și PIF gestio­nează active de încă 1.000 de miliarde de dolari.

Războiul din Ucraina și regimul internațional de sanc­țiuni au urcat prețul hidrocarburilor, ceea ce în­seamnă că exportatorii de țiței se scaldă în bani. În boomurile anterioare, petrodolarii încasați erau par­cați în piețele occidentale, unde aceste fonduri achi­zi­ționau active foarte lichide prin intermediul filialelor offshore ale băncilor. În spatele acestui traseu se afla o înțelegere tacită – Statele Unite ofereau ajutor militar și cumpărau țiței, iar în schimb își acopereau cu pe­trodolari giganticul deficit de cont curent.

Marea schimbare

Vânătoarea de talente din pre­zent sugerează că acea înțelegere tacită se cam eva­poră. Unchiul Sam, acum exportator major de petrol, nu mai este un partener atât de atent. Statele din Golf, atrase de Asia și doritoare să-și îmbunătățească re­la­țiile cu Israelul și, mai recent, cu Iranul, nu se mai simt obligate să curteze Casa Albă.

Pe 2 aprilie, Arabia Sau­dită și aliații săi chiar au înfuriat Statele Unite, scăzând și mai mult producția de țiței (la aproape 4 milioane de barili pe zi), echivalentul a 4% din producția glo­bală, ceea ce a dus la o nouă creștere a prețurilor. De asemenea, se simt liberi să-și folosească munții de cash după bunul-plac, comentează The Economist.

Estimarea este că excedentul de cont curent pentru statele din Golf exportatoare de petrol ar putea ajunge la peste 500 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, dat fiind că băncile centrale externe nu mai atrag o mare parte din acești petrodolari, bogăția regiunii ră­mâne în mare măsură nedetectată.

Pentru a mapa, măcar parțial și aproximativ, unde se duc banii, The Economist a răscolit în conturi guvernamentale, piețe globale de active și în departamentele de investiții ale companiilor care au ca obiec­tiv să investească aceste profituri extraordinare.

El Dorado

Nu doar statele din Golf se lăfăie în pro­fituri fără precedent. Anul trecut, Norvegia, care a mă­rit exporturile de gaz către Europa pe fondul reducerii livrărilor dinspre Rusia, a câștigat fabuloasa sumă de 161 de miliarde de dolari din re­de­vențe, un salt de 150% comparativ cu 2021. Chiar și Rusia, deși sub regimul de sancțiuni, a înregistrat o creș­tere a acestor venituri cu 19%, până la suma de 210 miliarde de do­lari.

Jackpotul aparține însă tot statelor din Golf, care beneficiază de costuri mici de producție, capacitate ex­cedentară și avantaj geografic. Rystad Energy, firmă de consultanță, apreciază că acestea au încasat aproape 600 de miliarde de dolari din exportul de hidrocarburi în 2022.

Nu toată lumea a avut de câștigat totuși. Guvernele din Bahrain și din Irak, deși încasările din țiței cresc, nu reușesc nici să intre pe breakeven, să spunem, par­tea leului revenind celor mai mari patru membri ai Con­siliului de Cooperare al Golfului (GCC) – Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită.

Alex Etra, de la firma de cercetare Exante, estimează că în 2022 excedentul de cont curent cumulat al celor patru a fost de 350 de miliarde de dolari. Prețul barilu­lui a scăzut de anul trecut, când cotația țițeiului Brent a ajuns la o medie de 100 de dolari per baril. Cu toate acestea, dacă, într-un scenariu conservator, rămâne în jurul cifrei de 85 de dolari per baril, cele patru state ar putea ajunge cumulat la un excedent de 300 de mi­liarde de dolari și în 2023. Un total de 650 de miliarde de dolari în doi ani.

În trecut, cea mai mare parte din acești bani ar fi ajuns în rezervele valutare ale băncilor centrale, majo­ritatea statelor din GCC având monedele naționale legate de dolarul american, ceea ce înseamnă că trebuie să investească valuta în perioadele de boom. De data aceasta însă, rezervele băncilor centrale au ră­mas constante. Intervențiile pe piețele valutare au fost rare, ceea ce a confirmat că gardienii bogățiilor na­ționale nu au mai primit în cufere surplusul obținut din petrol.

Întrebarea este însă unde au „dispărut“ miliardele? Din cercetările celor de la The Economist reiese că banii au fost folosiți în trei noi direcții de cei trei actori diferiți (guvernele naționale, băncile centrale, fonduri suverane): plata datoriilor externe, împrumuturi către aliați și achiziția de active externe.

Prima rută

Să începem cu datoria externă. Între 2014 și 2016, un excedent de țiței pe piața internațio­nală, alimentat de boomul gazelor de șist exploatate în SUA, a dus la un picaj al prețului per baril de la 120 de dolari la 30 de dolari, cel mai abrupt din istoria mo­dernă.

În 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, care a închis economiile lumii, prăbușind implicit cererea de țiței, prețurile s-au dus la 18 dolari pe baril (aprilie 2020). Pentru a face față șocului, statele din Golf au lichidat o parte din activele externe deținute, iar băn­cile lor centrale au vândut o parte din rezervele valutare. Nu a fost suficient, așa că au împrumutat masiv valută de pe piețele de capital occidentale.

Acum, unele petrostate profită de avantajul creat de prețul ridicat al țițeiului pentru a-și echilibra bilan­țu­rile contabile. Cel mai bogat emirat din EAU, Abu Dhabi, a plătit 3 miliarde de dolari de la finalul lui 2021 (circa 7% din datoria totală), potrivit lui Alexander Per­jessy, de la agenția de rating Moody’s.

Datoria Qatarului a scăzut cu aproape 4 miliarde de dolari (4%), iar cea a Kuweitului s-a înjumătățit din 2020. Este un fenomen nou această reducere generală a gradului de îndatorare pentru țările din GCC, care la sfârșitul anilor 2000 aveau un grad scăzut de îndatorare.

Ruta a doua și cazul Turciei

A doua direcție în care este dirijat excedentul sunt statele prietene aflate în impas. La începutul anului 2022, banca cen­trală a Egiptului, un mare importator de alimente, pre­sat de creșterea puternică a prețului cerealelor, a pri­mit un ajutor de 13 miliarde de dolari din partea Qata­rului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.

În ul­timii ani, Arabia Saudită a permis Pakistanului să suspende plata datoriilor de miliarde de dolari și în schimb să cumpere țițeiul saudit. Doar că, recent, Ara­bia Saudită condiționează și mai puternic acest ajutor – recent le-a cerut Egiptului și Pakistanului să implementeze reforme economice înainte să continue să le ajute.

Cea mai mare noutate din acest punct de vedere este Turcia. De fiecare dată când avea probleme, Ankara obișnuia să apeleze la Fondul Monetar Inter­na­țional (FMI) sau la băncile europene pentru injecții de cash de urgență.

Recent, pe fondul creșterii puternice a inflației și al cutremurului devastator, când economia este în pragul dezastrului, statele din Golf sunt cele care au seringa în mână. Iar ajutorul a luat diverse forme – pe 6 martie, Arabia Saudită a anunțat că împrumută banca centrală a Turciei cu 5 miliarde de dolari, iar Qatar și EAU au făcut schimburi valutare cu aceeași instituție în valoare de 19 miliarde de do­lari, potrivit datelor think tankului american Council on Foreign Relations.

De asemenea, toate trei au anun­țat că vor participa la apropiata emisiune de bonduri guvernamentale.

Qatar este un aliat vechi al Turciei. Arabia Saudită și EAU, deși până recent au avut o relație rece cu Ankara, acum concurează pentru influență – simt oportunitatea de a-l atrage de partea lor pe președintele Recep Tayyip Erdogan, care în mai are în față un scrutin extrem de dificil.

Doar că Turcia creează un precedent. Pe măsură ce și alte state vecine se vor confrunta cu probleme economice, creditul acesta bilateral va deveni o strategie centrală a statelor GCC, anticipează un fost oficial aI Fondului Monetar Internațional, Douglas Rediker.

Cu toată importanța lor geopolitică, acest gen de îm­prumuturi reprezintă doar o mică parte din marele pot – veniturile din țiței. Așa că rămâne un singur mare canal pentru a le folosi – investițiile străine.

Ruta a treia

În boomurile din trecut, băncile centrale ale celor mai mari două petrostate ale lumii – Rusia și Arabia Saudită – transformau petrodolarii în rezerve valutare. Tot ce își doreau erau randamente sta­­bile și cât mai puține surprize. Pentru asta, cel mai adesea, parcau cash-ul în băncile occidentale sau cum­părau bonduri guvernamentale foarte sigure. Și se pare că tocmai acest mare apetit al lor și al Chinei pentru aceste tipuri de bonduri a creat condițiile de relaxare care au alimentat bula speculativă a obliga­țiu­nilor în anii 2000.

Ca o excepție, Qatar, poreclit și „cowboyul Orientului Mijlociu“, a făcut achiziții ceva mai îndrăznețe – a cumpărat un club de fotbal (Manchester United) sau un zgârie-nori (Shard, cel mai înalt din Londra).

Astăzi, rezervele băncii bentrale a Rusiei sunt în­ghe­țate. Din 2015 încoace, când prințul moștenitor sau­dit Mohammed Bin Salman (MBS) a devenit liderul de facto al țării sale, banca centrală a Arabiei Saudite a primit mai puțini bani decât PIF, unde președinte este chiar MBS. În doar câțiva ani, PIF și sucursalele sale regiune au crescut exponențial. Iar dacă prețul hi­dro­carburilor rămâne sus, o mare parte din profituri ajung în aceste fonduri suverane, care, așadar, vor con­­tinua să crească.

Traiectorii impredictibile

Totul indică acum fap­tul că modul în care este convertită această bo­gă­ție impresionantă obținută din petrol este foarte dife­rit de ceea ce știam (și am expus mai sus).

Acum, rutele alese sunt mai riscante, cu mai mare încărcătură politică și mai puțin centrate pe Occident. Așadar, devine mai greu de anticipat cum vor evolua aceste fonduri suverane din Golf comparativ cu ceea ce se va întâmpla cu fondul suveran al Norvegiei, de pildă. Nu putem anticipa nici pentru că instituțiile statelor din Golf nu-și aduc la zi informațiile privind stra­te­giile, dimensiunile și deținerile pe site-urile oficiale, așa cum face fondul din Oslo.

Sunt însă câteva indicii. Date de la Banca Reglemen­tă­rilor Internaționale (BIS), clubul băncilor centrale, su­gerează că, inițial, mare parte din petrodolari era par­­cată în conturi externe. În cazul saudit, vorbim de de­­pozite de 81 de miliarde de dolari doar în ultimul an, echivalentul a 54% din excedentul de cont curent, potrivit calculelor firmei de consultanță Capital Economics.

Este posibil ca fondurile suverane să fi așteptat creș­­terea ratei dobânzilor înainte să cumpere titluri de stat. Cel mai probabil, este vorba de o strategie de a achiziționa active mai puțin convenționale, ceea ce ne­cesită timp pentru a le identifica. Date ale sistemului Treasury International Capital (TIC), care urmă­rește investițiile în obligațiuni americane, sugerează că statele exportatoare de țiței au cumpărat mai pu­ține titluri decât era de așteptat. Dar au manifestat în schimb un apetit mai mare pentru acțiuni.

E greu de dimensionat acest apetit, dat fiind că fondurile suverane cumpără acțiuni la companii americane cel mai adesea prin intermediul unor fonduri eu­ropene de asset management (mai precis prin fonduri index, care operează cu costuri mai mici și oferă diversificare).

Fondurile suverane merg însă și pe pa­riuri mai riscante – active alternative, precum private equity sau fonduri de hedging – care reprezintă între 23 și 37% din portofoliul total de active în cazul celor mai mari trei fonduri suverane din Golf, spun datele firmei Global SWF.

Deși acest tip de investiții sunt făcute prin fonduri, investițiile directe – tranzacții sau achiziții de pachete de acțiuni în companii listate – câștigă și ele teren des­tul de rapid, spune Max Castelli, de la UBS. În cazul PIF, aceste investiții directe au fost în ultimul an (până în septembrie 2022) de aproape 18 miliarde de dolari, în timp ce portofoliul de investiții clasice a atins 48 de miliarde de dolari. Un alt segment pe care fon­durile suverane au început să intre este și cel de buyout – pe 4 aprilie, PIF anunța că a cum­părat zeci de participații în firme de private equity.

Declarația de independență

Ei bine, fondurile pot face toate acestea deoarece acum au know-how-ul de a gestiona investiții. „Dacă nu e vorba de ceva extraordinar, nu avem voie să le prezentăm oferte de achiziții“, mărturisește un director de investiții din Eu­ropa. ADIA și-a redus numărul de angajați de la 1.700 la 1.300 din 2021 încoace, dar angajează absol­venți de matematică în schimb, conduși acum de un profesor din Ivy League.

Actuala ofensivă în materie de recrutare sugerează că aceste fonduri sunt tot mai independente, iar cola­borarea cu firmele de investiții este mai curând pentru servicii specifice sau informații de piață.

În ultimul an, fondurile de investiții au făcut dum­ping acțiunilor firmelor europene în favoarea celor ame­­ricane. Mai e ceva – fondurile din Golf au creat echipe dedicate care urmăresc companii din China, India și Asia de Sud-Est.

„Sunt zonele unde vor vinde mai mult țiței, așa că vor să investească în industriile care îl vor folosi“, spune directorul unei francize de investment-banking. Cu privire la China, chiar ocupă spațiul lăsat liber de re­tragerea multor investitori, pe fondul escaladării ten­­siunilor americano-chineze.

Toate aceste mutări indică o nouă abordare a fondurilor suverane care să servească promovării obiectivelor strategice ale statelor din Golf. Un astfel de obiectiv a fost să proiecteze ceea ce se numește soft power.

PIF a pierdut o mare parte din cele 45 de miliarde de dolari investite în Vision Fund, giganticul fond de investiții dedicate tehnologiei, destabilizat de pari­uri greșite și de șocurile pieței globale. Avantajul însă a fost imens – acea investiție a crescut profilul Arabiei Saudite de investitor global.

O viziune

La orizont apar noi oportunități de in­ves­tiții în industrii strategice, una fiind cea a energiei regenerabile. În octombrie, Mubadala, fondul suveran de investiții din Emiratele Arabe Unite, a investit 2,5 mi­liarde de dolari în Skyborn Renewables, un dezvoltator german de parcuri eoliene offshore. QIA a cum­părat 10% din gigantul german de utilități RWE, prin care să poată achiziționa ulterior un business solar în SUA. Rațiunea acestor investiții a fost de a reimporta ulterior deopotrivă know-how și capital.

Anul trecut, Lucid Motors, producătorul american de autovehicule electrice, deținut majoritar (61%) de PIF, a anunțat că va construi la Riad prima sa fabrică din afara Statelor Unite. Fondul urmează să inves­tească 38 de miliarde de dolari în gaming, în încerca­rea de a aduce entertainmentul în Arabia Saudită.

Nu toate aceste pariuri vor fi de succes. Banca Na­țio­nală a Arabiei Saudite, deținută de PIF, a pierdut 80% din investiția în banca elvețiană Credit Suisse la achiziția acesteia de către UBS, ceea ce a subminat am­biția de a conduce o bancă globală. PIF și-a asumat și dezvoltarea unui proiect urban futurist în deșert – Neom –, care să devină în viitor un centru industrial, un hub financiar și un refugiu turistic de lux.

Cel mai bun exemplu privind evoluția strategiei de investiții a fondurilor este Abu Dhabi. ADIA, cel mai vechi și mai solid fond, beneficiază mai puțin azi de­cât în trecut de venituri din petrol. Cea mai mare parte a acestora merge către ADQ, un fond de doar patru ani, cu active de 157 de miliarde de dolari, concentrat pe energie, transport, industria farmaceutică și sectorul alimentar, sectoare considerate strategice de EAU.

O altă parte a capitalului ajunge la Mubadala, care de la active de 15 miliarde de dolari în 2008 a ajuns acum la aproape 300 de miliarde de dolari (cu focus pe rege­nerabile și tehnologie). Două treimi din investiții sunt pe piețe externe.

Temeri

Pentru Occident, toate acestea sunt vești proaste. Că beneficiază mai puțin de acest capital este cea mai mică problemă. Sistemul financiar opac permite acestui capital să se miște internațional fără a lăsa urme (se pare că o parte din petrodolarii Rusiei sunt parcați în bănci din Golf, unde, amestecați cu do­larii altor entități/state, devin extrem de greu de re­pe­rat și supus regimului de sancțiuni).

Marea problemă pentru Occident e alta – petrosta­tele cu o tot mai mare influență geopolitică oferă alternative unor state impredictibile precum Turcia să obțină finanțare în afara instituțiilor occidentale, ceea ce le conferă un mai mare grad de libertate.

Acum două decenii, când fondurile suverane începeau să devină populare, au fost voci în Occident care se temeau că aceste fonduri vor fi folosite pentru a pro­mova o agendă politică. La acel moment erau considerate o exagerare. Acum, aceste temeri sunt cât se poate de rezonabile, dar sunt puțini cei care dau atenție.

Geopolitică și risc

Rutele de investiții alese de fondurile suverane din Golf sunt tot mai mult geopolitice și mai riscante.

• INFLUENȚĂ. Fondurile suverane din cele patru state membre ale GCC folosesc petrodolarii și pentru a obține influență regională. De exemplu, astăzi, PIF are sucursale în Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Oman și Sudan, prin care investește 24 de miliarde de dolari în țările arabe.
• MUTAȚII. Se șterge treptat și linia de demarcație dintre averea per­sonală a familiilor dinastice care conduc petrostatele și capitalul național. Fondurile de investiții cu cel mai rapid ritm de creștere sunt cele conduse de familiile regale – în martie, șeicul Tahnoon bin Zayed, consilierul pe securitate națională din Emiratele Arabe Unite, a fost numit președintele ADIA, fiind deja președinte al ADQ. Iar fratele său conduce Mubadala.

FOTO: Getty