În următorii ani vom importa sute de mii de asiatici care să muncească în locul milioanelor de români plecați la salarii mai bune, în Vest

La 25 de ani, Kavindu Umayanga sau Kavi, cum se re­comandă cu un zâmbet larg, e bucureștean de patru ani. Srilankezul lucrează la un restaurant sushi situat nu departe de garsoniera unde locuiește, pe Calea Plevnei, la numai doi pași de statuia lui Mihail Kogălniceanu.

Kavindu e fericit în România. A învățat să mă­nânce și sarmale, dar nu sunt neapărat felul lui pre­fe­rat. Găsește că mâncarea de aici nu e, în general, suficient de condimentată. A învățat limba română, pe care o consideră mai ușoară decât engleza. Din salariul de aproximativ 1.000 de euro îi rămâne destul să trimită acasă, unde nu ar fi luat decât 300 de euro pentru aceeași muncă, și să o ducă bine.

Anul acesta, în vară, a făcut și nuntă, acasă, pe in­sula din Oceanul Indian. S-a căsătorit cu Mashala, care a venit și ea aici, la sfârșitul verii, și lucrează la același local sushi. A urmat fratele Mashalei, iar la anul s-ar putea să vină și una dintre surorile lui Kavi.

Bucureșteni exotici

România e destinația de vis pentru cetățenii din Sri Lanka dornici să câștige mai bine decât acasă. Nu se dau la o parte de la muncă cinstită, chiar dacă destul de grea. La fel se în­tâmplă și cu cetățenii din multe alte state situate în Asia de Sud-Est.

De ce e România atractivă? Nu doar salariile sunt bune. „Viza de România se obține mai ușor decât cea pentru o țară occidentală, precum Germania“, spune Kavindu. Angajatorii oferă cazare, cel puțin în primii ani. Există asigurare obligatorie de sănă­tate. „Iar românii sunt primitori și drăguți, cel puțin majoritatea“, mărturisește srilankezul.

Kavindu are unul dintre sutele de mii de joburi ce altfel ar risca să rămână neocupate, fapt care ar face ca economia să crească mai lent. În România, deficitul de forță de muncă e o problemă veche și tot mai acută. Pe fondul plecării la muncă a proprii­lor ce­tățeni, în vestul Europei, numărul joburilor va­cante din țară a crescut de la un an la altul.

Statistica oficială menționa pentru 2022 aproape 150.000 de locuri de muncă neocupate în economie. Iar o analiză realizată în această toamnă de PricewaterhouseCoopers (PwC) România pentru AmCham arată că până în 2026 deficitul poate ajunge la peste 220.000 de angajați. Neoficial, ar mai fi nevoie de cel puțin încă aproximativ 500.000 de oameni, potrivit raportărilor făcute de oamenii de afaceri.

Efectele în economie sunt devastatoare. Pier­derile estimate de experții PwC, companie de con­sultanță care face parte din Big Four, se ridică, doar pentru anul trecut, la 4,4 miliarde de euro. Suma riscă să crească de peste două ori, până la 9,5 miliarde de euro, dacă statul român și firmele nu găsesc soluții să angajeze. Atât de importanți sunt muncitorii străini, că în construcții, HoReCa, pro­ducție agricolă și curierat afacerile își riscă viitorul fără forța de muncă de import.

Lingua franca

De altfel, dacă vrei să comanzi o pizza în București sau o ciorbă la restaurant, s-ar putea să vrei să-ți reîmprospătezi puțin cunoștințele de limbă engleză. La fel ca în alte capitale europene, joburile de curier pe bicicletă, de ospătar, chelner sau om care taie zarzavatul într-o bucătărie de restaurant nu mai sunt suficient de atractive pentru localnici. În multe hoteluri din Capitală, limba ro­mână e vorbită minoritar. Pe schelele construcțiilor din București se aude mai des turcă, hindi sau sin­ghaleză decât chemarea „meșterului“ de acum câ­teva decenii.

Principalele țări furnizoare de forță de muncă pen­tru România sunt Sri Lanka, Nepal, India și Turcia, spune Romulus Badea, vicepreședinte al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM). Cum numărul de cereri de angajare din Asia de Sud-Est s-a mărit exponențial în ultimii câțiva ani, iar numărul de funcționari din consulatele României a rămas același, perioadele de acordare a vizei au crescut enorm.

Statistici relevante

Platforma cu anunțuri de locuri de muncă eJobs arată că, din 350.000 de joburi anunțate de la începutul lui ianuarie și până la sfârșitul lunii noiembrie, 86.000 au fost de la angaja­torii din retail, 51.000, de la companiile din servicii, 40.000, de la cele din industria alimentară, 37.000, de la cele din turism, 32.000, de la angajatorii din tran­sport sau logistică și 28.000, de la cei din con­strucții. Oamenii de afaceri au nevoie de forță de muncă mâine și puțini își pot permite să aștepte.

Realitatea e însă că firmele se pot aștepta să-i pri­mească abia la un an de la demararea proceduri­lor pe muncitorii străini recrutați. „Cetățeanul străin care vrea să se angajeze în România trebuie în pri­mul rând să trimită cazierul în țară. Actele trebuie traduse și apostilate, înainte ca dosarele pentru avi­zul de muncă să poată fi depuse“, explică demersul vicepreședintele PIFM. „Avizul de muncă du­rează un­deva la două luni, două luni jumătate. Plus opt luni viza. Până ce muncitorul își ia și biletul de avion, s-a făcut un an numai din ce v-am zis“, face cal­culul Romulus Badea.

Socoteli complicate

O perioadă atât de lungă pune, desigur, probleme mari oamenilor de afaceri. „În industria automotive, de pildă, care primește comenzi în funcție de cum se vând mașinile, predic­tibilitatea privind necesarul de forță de muncă e de câteva luni. Comenzile vin cu câteva luni înainte, nu cu câteva zile. Problema e că nu vin cu un an îna­inte“, spune Romulus Badea.

În aceste condiții, antreprenorii din România au învățat (că vor sau nu) mersul pe sârmă. „Angajatorii trebuie să-și facă un sistem acoperitor pentru o situație de criză, în care să aibă cu cine să lucreze o comandă mai mare, dar nici să se dezvolte prea mult nu pot. Și tot timpul ei sunt cumva în corzi, așa, într-o insuficiență de forță de muncă“, spune vicepreședintele PIFM. În opinia sa, nevoia e mai acută în construcții și în HoReCa, dar se manifestă în mai toate sectoarele economice.

Ocazii ratate

Prudența la care sunt obligați oamenii de afaceri are și ea costurile sale. „Când își vor da seama că fluxurile de business sunt în para­metri normali, decenți, ceea ce presupune o aștep­tare de șase luni, vor fi pierdut deja perioada de vârf de productivitate, care începe din aprilie-mai și ține de-a lungul verii“, constată Romulus Badea.

O altă problemă ține de contingentul anual de lu­­crători pe care statul român vrea să-i accepte. 2024 va fi primul an în care România va fi de acord să primească 140.000 de lucrători străini. O creștere cu 40% față de 2023. „Anul trecut au fost înregistrate peste 96.000 de contracte de muncă pentru an­gajați veniți din afara Uniunii Europene“, preci­zează Ana Călugăru, head of communication al platformei eJobs. Dublu față de 2021, când „contingentul de lucrători străini nou-admiși pe piața muncii a fost de 50.000, de asemenea dublu față de anul pre­cedent“.

„Cei mai mulți se angajează în comerțul cu amă­nuntul, HoReCa, servicii, construcții, transport/lo­gis­tică sau turism, pe poziții din segmentul entry level, care necesită maximum doi ani de expe­ri­ență“, spune Ana Călugăru. Salariile pe care le câș­tigă sunt comparabile, dacă nu chiar identice, cu cele ale românilor angajați pe poziții similare: între 2.600 și 3.600 de lei. Cele mai ridicate sunt în con­strucții, în jur de 3.600 de lei/lună; 3.000 de lei pentru cei care lucrează în retail, industria alimentară și HoReCa, 3.100 de lei în transporturi sau distri­buție și 2.600 de lei în turism.

Profit colateral

Cum angajatorii sunt obligați prin lege să le asigure o cazare decentă muncitorilor veniți de peste mări și țări, importul de forță de muncă a creat afaceri colaterale, precum Komitat, care oferă „servicii de cazare pe termen lung echipelor de muncitori relocate în București“.

Valeriu Nicolae, care conduce afacerea cu o mână fermă, e mândru de cele două centre construite în București, în cartierele Militari și Berceni. „Sunt clă­diri moderne, autorizate ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență, n.r.), cu tot ce înseamnă echipamente specifice, inclusiv grupurile electrogene. Avem servicii de pază umană 24 de ore din 24, plus monitorizare video. Servicii de check-in, check-out, cu personal dedicat“, spune Valeriu Nicolae.

Omul de afaceri e discret în privința nivelului investițiilor făcute, dar spune că e vorba de multe milioane de euro, fonduri proprii și împrumuturi bancare.

Hotelul meseriașilor

În cele cinci clădiri din vestul și sudul Bucureștiului sunt 2.000 de locuri de cazare, ocupate, în prezent, în proporție de 93%. Camerele au câte trei sau patru paturi, mobilier mo­dern, cu spații de depozitare decente, băi atașate, televizoare și internet gratuit, pentru convorbirile lungi cu familia de acasă. Pe fiecare nivel există o bucătărie complet echipată. În fiecare clădire există o spălătorie, cu mașini de spălat și de uscat rufe, cu­rățenia e asigurată cu personal specializat, iar lenjeriile de pat sunt schimbate regulat. „Ca la hotel“, spune Valeriu Nicolae.

De altfel, din personalul de la Marriott, 60 de persoane locuiesc la Komitat. La fel, 140 de angajați ai grupului City Grill. Toți angajații asiatici de la Radisson Blu. „De la Sphera Group, tot ce înseamnă KFC, Pizza Hut, Moulin d’Or, sunt în jur de 150 de persoane“, precizează Nicolae. Până și lanțul de magazine Mega Image a fost nevoit să importe mână de lucru, aproape 400 de oameni. Stau și ei, cu toții, în căminele construite de antreprenorul bucureștean.

Unele firme îi iau și-i aduc înapoi de la muncă, cu microbuzele. În alte cazuri, angajații nepalezi, indo­nezieni sau indieni ai firmelor din România au în­vățat să navigheze prin sistemul de transport în co­mun bucureștean. Cine merge cu metroul sau cu au­tobuzul prin Capitală sigur s-a întâlnit cu unul dintre aceste personaje exotice, cufundat, de multe ori, în convorbiri într-o limbă greu de deslușit.

Viitor multicultural

Potrivit Registrului Ge­ne­ral de Evidență a Salariaților, la mijlocul acestui an erau peste 104.000 de cetățeni non-UE cu contract de muncă în România. Evoluția din ultimii ani este spectaculoasă. Potrivit Ministerului de Interne, România a ajuns să acorde anual 100.000 de permise de ședere, față de numai 5.000 în 2016.

În același timp, documentat, în afara granițelor țării, trăiesc 5,7 milioane de români. România e obli­gată, practic, ca și celelalte țări din regiune, să-și des­chidă porțile pentru muncitori veniți din alte col­țuri ale lumii. Iar atitudinea față de nou-veniți e mult mai bună decât în alte state.

În Ungaria, Viktor Orbán s-a menținut la putere cu un discurs antiimigrație insistent. Pus în fața unui deficit de 500.000 de angajați, la o populație de nici 10 milioane, Orbán are însă numai vorbe bune pentru muncitorii asiatici, mai ales chinezi, care-i ridică o fabrică de baterii pentru automobile electrice, lângă Debrețin. Investiția valorează opt miliarde de euro, dar asta tot nu-i face misiunea mai ușoară primarului László Papp, de la același partid naționalist, xenofob și antiimigrație Fidesz, ca premierul Orbán.

Edilul din Debrețin a fost nevoit să le explice concetățenilor săi de ce au apărut peste noapte atât de mulți străini în al doilea cel mai mare oraș din Ungaria. Primarul susține, într-un interviu pentru India Times, că e o mare diferență între mi­grația căreia țara s-a opus și problema „oaspeților străini“, terminologia preferată de Viktor Orbán pen­tru muncitorii străini. „Diferența este controlul“, spune primarul Papp, potrivit căruia asta face feno­menul acceptabil.

Discurs respins de alegători

Discursul si­mi­lar antiimigrație al fostului partid de guvernă­mânt din Polonia, PiS (Lege și Ordine, n.r.), a fost res­pins clar, prin vot, la alegerile generale din toamnă, câștigate de tabăra proeuropeană condusă de Donald Tusk. Mai ales că ipocrizia politicienilor a fost scoasă în evidență de construirea unui veritabil oraș muncitoresc, din containere, pentru miile de muncitori asiatici aduși să ridice o nouă rafinărie pentru gigantul petrolier polonez Orlen, care a avut, de altfel, legături strânse cu fostul partid de guver­nământ. 6.000 de asiatici, din India, Turcia, Pakis­tan, Coreea de Sud și Filipine, sunt deja acolo.

Asta, ca să nu mai amintim de celebrul scandal de corupție al vânzării de vize de către funcționari ai guvernului prin consulatele din întreaga lume, dar mai ales în Africa și în Asia. Scandalul a transformat, de altfel, tema migrației în principala temă a campaniei electorale pierdute de partidul lui Ja­rosław Kaczyn´ski, care se mândrea cu pozițiile sale dure antiimigrație.

Atât Ungaria, cât și Polonia și-au arogat, după criza refugiaților din 2015, rolul de protectori ai moș­te­nirii creștine a Europei, mai ales că Germania a luat atunci decizia de a-și deschide granițele. Atât Ungaria, cât și Polonia sunt membre ale spațiului Schengen.

Îngrijorare locală

În acest tablou, România iese în evidență drept țara care măcar nu i-a alungat, în discursuri, pe oamenii veniți de departe în cău­tarea unui trai mai bun. E drept că până de cu­rând nici nu putea oferi salarii competitive. Iar un studiu anual realizat de PwC arată că directorii ge­ne­rali din România sunt mult mai preocupați decât omologii lor din alte state europene privind obți­nerea de forță de muncă adecvată și suficientă.

Mai mult de două treimi dintre directorii chestionați, adică 69%, consideră că deficitul de forță de muncă și de competențe va afecta într-o măsură mare sau foarte mare rentabilitatea industriei lor în următorii zece ani.

Acest articol a apărut în numărul 178 al revistei NewMoney

FOTO: Getty