Președintele american Joseph Biden a cerut Congresului alocarea a 33 de miliarde de dolari pentru asistența Ucrainei. Această solicitare cuprinde în principal 20,4 miliarde de dolari pentru arme și asistență militară, 8,5 miliarde pentru ajutor economic și 3 miliarde pentru asistență alimentară și umanitară. „Avem nevoie de acest proiect de lege pentru a susține Ucraina și lupta ei pentru libertate“, a motivat într-o alocuțiune președintele american.
Cel mai probabil, ajutorul va fi votat, întrucât atât republicanii, cât și democrații sunt aliniați în privința politicii față de Rusia. În martie, Congresul a votat deja alocarea a 13,6 miliarde de dolari, dar jumătate din această sumă era destinată finanțării desfășurării de trupe americane pe flancul de est al NATO.
STRATEGIE PE TERMEN LUNG. Cum să interpretăm aceste știri? În primul rând, acestea ne arată că Statele Unite sunt parte a acestui conflict, chiar dacă nu putem vorbi din punct de vedere tehnic și juridic de cobeligeranță. Totuși, o declarație a secretarului american al apărării, generalul în retragere Lloyd Austin, potrivit căreia „scopul nostru este de a slăbi Rusia într-atât încât aceasta să nu mai fie capabilă să reînceapă ceea ce a făcut în Ucraina“, arată o postură care o depășește pe cea de furnizor de ajutor militar și umanitar. Scopul posturii adoptate de Statele Unite este deci de a slăbi durabil Rusia, iar creditul imens cerut Congresului de către administrația de la Casa Albă ne arată că avem de-a face cu o strategie care se înscrie pe termen lung.
Un alt aspect semnificativ al acestei strategii americane este momentul în care aceasta a început să capete o formă mai consistentă. Asistența militară americană către Ucraina (în baza metodei train-and-equip) a devenit mai robustă începând cu primăvara anului 2021. Prin urmare, ne aflăm într-un conflict
pe termen lung care are trei aspecte majore: este îndreptat împotriva Rusiei, are în vedere redinamizarea alianței nord-atlantice – acest lucru fiind un element esențial al doctrinei Biden – și se adresează și populației americane. Astfel, considerând acest ultim aspect, conflictul se înscrie în calendarul alegerilor de la jumătatea mandatului în Congres, așa-numitele „midterm elections“.
Această prezență intensificată a liderilor americani la Kiev și în regiune – secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Austin la Kiev, prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, la București – are legătură și cu intrarea în linie dreaptă pentru alegerile de la începutul lunii noiembrie.
În acest context electoral, republicanii au fost foarte vocali împotriva Rusiei și în favoarea Ucrainei, având ca mesaj că o administrație republicană puternică ar fi împiedicat războiul. Prin urmare, echipa Biden trebuie să contracareze printr-un mesaj de forță. Un mesaj care să arate o demarcare fără echivoc de Administrația Barack Obama, un președinte perceput ca ezitant față de Rusia (a se vedea cazul Siriei).
În plus, în rândul opiniei publice americane există un foarte larg consens împotriva Rusiei și este și interesul aceleiași administrații de a merge pe acest val care îi permite să pună în surdină discuțiile legate de creșterea galopantă a inflației, scăparea de sub control a imigrației clandestine via Mexic și creșterea prețurilor la carburanți.
FRICA DE CONFLICT DESCHIS. Alte câteva constatări cu privire la știrile privind asistența Statelor Unite către Ucraina. Livrările de armament greu aduc în discuție și problema pregătirii personalului armatei ucrainene. Totodată, anunțurile cu privire la masiva asistență militară americană au și un efect psihologic la adresa Moscovei și a militarilor ruși în teren. În sfârșit, există o opinie, aș spune chiar dominantă, în rândul establishmentului militar de la Washington cu privire la faptul că această asistență robustă nu creează pericolul unei riposte din partea Rusiei și cu atât mai puțin convinsă de credibilitatea amenințării folosirii armamentului nuclear tactic.
Am asistat chiar recent la o conferință a unui general american în retragere care nu înțelegea de unde atâta temere în instituirea unei zone de excludere aeriană în Ucraina de către trupele NATO, fapt care ar fi presupus inclusiv posibilitatea, în caz de necesitate, de lovire a instalațiilor antiaeriene de lângă frontierele ucrainene, pe teritoriul Federației Ruse. Există credința că Rusiei îi este de fapt frică de un conflict deschis cu NATO, de unde tocmai aluziile sale cu privire la folosirea armei nucleare și la riscul unui al treilea război mondial.
În sfârșit, una dintre mizele Administrației Biden este de a căuta să ajungă la o înțelegere în primul rând cu China, pentru a o decupla de Rusia, dar și cu India și Indonezia (aceasta din urmă asigurând și președinția G20 și nedorind să dea curs apelului Statelor Unite de a nu invita Rusia la summitul de la Bali din noiembrie). Războiul din Ucraina ne arată astfel și limitele hegemoniei americane pe mapamond.
