Mica Britanie săsească: Cum a devenit Regele Charles al III-lea ambasadorul turismului românesc

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii nu ratează în niciun an vacanța în România, la Viscri, satul cu amprentă nemțească. O bună reclamă pentru turism în România. Însă numărul vizitatorilor străini în țară rămâne relativ mic.

Pe când asfaltul se înmuiase în București, iar aerul era irespirabil la peste 40°C, la două ore de insula în­cinsă de beton, la munte, erau 23°C. Puțin mai departe, în nordul județului Brașov, către Harghita și Covasna, erau 25°. Fără înălțime, dar cu multă na­tură.

Satul Viscri (în germană, Deutsch-Weißkirch, din județul Brașov), de care s-a îndrăgostit și regele Charles al III-lea al Marii Britanii, nu are nici măcar drumuri asfaltate. Are, în schimb, tradiții și natură din belșug. Asta l-a și atras pe Charles la Viscri, acum 20 de ani. Primele vizite în România, din anii ’90, l-au convins că țara încă păstra ceva autentic, de demult. O poveste cu oameni buni care se gândesc la alți oameni și la natură, cum nu mai vezi azi decât în basme.

„Casa, care aparținuse înainte unor frați, a fost cum­părată în 2006“, spune Raluca Grigore, administratoarea proprietății din județul Brașov. Pe rege l-a atras mai ales grădina, care, deși nu fusese îngrijită, promitea mult. Și arhitectura tradițională. „La înce­put a fost gândită ca un centru de pregătire pentru cei interesați, indiferent de unde veneau, România sau Anglia, în tehnicile tradiționale, tot ce avea legă­tură cu construcțiile în mod tradițional“, precizează Raluca Grigore.

Făuritor de țigle

Casa a și fost renovată fix așa. Cu meșteri veniți voluntar din Occident și cu meșteri locali, care mai știau cum s-au făcut casele acum 100-200 de ani. Fostul prinț, actualul rege, stră-stră-strănepotul lui Vlad Țepeș, și-a suflecat mânecile și a muncit alături de meșteri și țărani la fabrica­rea țiglelor.

Una dintre plăcile din argilă pe care le-a făcut cu mâna lui e expusă, de altfel, într-o cameră și-i poartă sem­nătura. E doar un detaliu. Expoziția permanentă de artă conține două acuarele semnate „Charles“. Sunt, ca și celelalte tablouri, ca și obiectele artizanale din magazinul de suvenire, la vânzare.

Pe terasă poți lua un ceai, o cafea, suc și „dulcele zilei“. Uneori e o brioșă, alteori, un simplu chec. Nu în­totdeauna le poți comanda în limba română, dar în­tot­deauna le primești cu un zâmbet. Alicia, franțu­zoa­ică de la munte, din Alpi, și Anastasia, o gre­coaică cu privire poznașă, fac parte din personal. Sunt în­drăgostite de România și fac cu schimbul la vânzare.

Terasa din spate are vedere la iaz, podețul peste pârâu și la grădina de legume. Copiii din sat au grijă de grădină, iar dovleceii nu mai au mult până să se înalțe la cer.

Radioul cu lămpi al regelui

În camera în care Charles a dormit de zeci de ori înainte să reno­veze conacul din Valea Zălanului, nu e, desigur, nici­un televizor. E, în schimb, un radio vechi pe lămpi, mo­delul Modern, fabricat de Electronica București în anii ’50-’60, un pat încadrat de două noptiere, un du­lap și geamul fără tâmplărie de termopan. Perfect pentru regele Angliei. Camera se putea închiria, la un moment dat. De un an, locuința e deschisă vizitatorilor, cu bilete de 10 sau 15 lei de copil/adult.

Tot ce vinde sau ce face „Casa Prințului de Wales“ (titlul lui Charles înainte de a deveni rege) are un scop. Jumătate din fonduri merg către administrarea proprietății. Cealaltă jumătate e destinată ajutorării comunității.

„În iulie am împlinit un an de funcționare. Pe sezo­nul ăsta, 1 aprilie – 30 octombrie, estimăm să avem în jur de 30.000 de vizitatori“, spune Raluca Grigore. Nu e doar administratoarea proprietății regelui. De­ține, împreună cu soțul ei, Mihai, Viscri 125, cotată pe TripAdvisor drept „#1 dintre pensiunile din sat“. Nu sunt puține.

În total, satul cu 450 de locuitori are peste 80 de ca­mere de închiriat, dintre care 11 sunt la proprieta­tea cu numărul 125. Cele mai multe case care câștigă un ban cinstit de pe urma turiștilor pun la dispoziție câte două-trei odăi. La Viscri 32 sunt cinci: două în casa veche a sașilor și încă trei în șura reconfigurată să primească oaspeți. Proprietatea și-a câștigat în ul­timii ani și reputația de loc în care se mănâncă bine, și pe drept cuvânt: supa cremă de roșii cu smân­tână și busuioc e o operă de artă cu gust minu­nat, puiul cu cartofi și prune uscate are și poveste ar­delenească, iar supa clară de pui cu fidea e per­fectă ca proporția de aur pentru copiii care spun tot timpul că nu le e foame.

Poteca secretă

Mesele din livadă sunt pline mai mereu pe timp de vară, iar prin spatele curții trece cărarea făcută de săteni pe banii și pe te­renul lor, care duce în parcarea amenajată, de asemenea, de localnicii din Viscri, cu munca, banii și pe terenul lor. Cum autoritățile locale nu par interesate să o semnalizeze conform legii, parcarea rămâne mai tot timpul neobservată, în timp ce zecile de ma­șini care ajung zilnic la Viscri ridică praful de pe ulițe, se opresc pe unde găsesc loc și împiedică va­ci­le să vină acasă, la asfințit, ori localnicii să-și poată folosi intrarea cum ar dori. Unul dintre vecinii de vi­zavi ai regelui e bucuros că satul a devenit destinație tu­ristică, dar „câteodată nu poți să treci căruța cu fân de mașini“.

Când regele a venit în România, în iunie, la Viscri au fost peste 1.000 de vizitatori pe zi. Raluca Grigore spune direct că oamenii care trăiesc în sat nu își do­resc prea mulți turiști. „Noi, niciunul, nu ne dorim valuri de turiști. Mereu am încercat să facem un tu­rism nu ieftin, nu de masă, ci să punem în valoare ce merită.“

Atracția regală

Regele Charles i-a îndemnat de multe ori pe români să-și descopere țara. „Ne-a ajutat să descoperim o parte a turismului sustena­bil, ecoturism. Înainte de asta, în România se vorbea doar de turism de vacanță, concentrat pe gastro și pe distracție“, spune Călin Ile, președinte de onoare al Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) și președintele Consiliului de Administrație al Aro Pa­lace Brașov. „Rezultatele vin, dar într-un ritm lent. Vom vedea efectele pe o durată mai mare de timp, dacă vom ști să profităm de această nișă a turismu­lui verde“, precizează specialistul.

Implicat direct în nișa turismului în mijlocul naturii, prin afacerea pe care o deține în Delta Dunării, Dragoș Anastasiu spune, la rândul lui, că „ăsta este tu­rismul cu care România poate să exceleze, de care avem nevoie, pe care românii l-au redescoperit, iar străinii îl apreciază“.

Speranța ia avionul

Deschiderea noului aeroport din Brașov ar putea aduce, dincolo de scandalurile din debut, mai mulți turiști în Transilvania și bu­năstare pentru toată lumea. „Importanța lui e evi­dentă și sunt convins că, dacă va fi bine condus, va reuși să-și găsească locul“, spune Călin Ile, de la FIHR. „Deja, din câte am înțeles, în luna iulie este al patrulea aeroport din țară ca trafic. E un semn bun și știu că sunt patru linii care vor să mai intre acolo“, spune optimist hotelierul. Pentru Dragoș Anastasiu, „întotdeauna, unde există un aeroport, există pre­misa ca liniile aeriene să și facă ceva pentru ca avi­oanele lor să zboare“.

Aeroportul Brașov ar putea aduce mai mulți tu­riști în toată regiunea, inclusiv la Viscri. Raluca Grigore remarcă, de altfel, că în general e tare greu pen­tru oricine să ajungă în satul regelui, iar pentru localnicii mai puțin înstăriți să iasă, atunci când au ne­voie să ajungă, de pildă, la medic.

„Acum, ca să ajungi aici, trebuie să zbori în Bucu­rești, de unde, în funcție de trafic, poți face între patru și opt ore cu mașina. Poți să încerci să vii cu trenul până la Brașov sau cu avionul la Târgu Mureș ori Cluj, dar nu există niciun fel de transport în comun între Viscri și nicio altă localitate. Ceea ce spune mult despre lipsa unei strategii de a promova și valorifica corect niște zone“, explică ea.

Dovada era deja acolo, la „Casa Prințului de Wa­les“. Maria Sand și prietenele ei, Monica și Cristina, au venit în vacanță la Viscri, din Târgu Mu­reș, cu ma­șina. Atrase de vorbele bune pe care re­gele le-a avut întotdeauna pentru satul săsesc, au decis să și rămână în zonă o noapte-două. Au fost impresionate de „Casa Albastră“ (proprietatea regelui), de cum a fost păstrat satul tradițional și de cât de frumoasă este natura în această zonă. S-ar mai întoarce? Nu e tocmai sigur.

Rezultate peste așteptări

Cu toate problemele sale, turismul din România va înregistra rezultate-record în acest an. „Dacă ar fi să comparăm cu 2022, cifrele sunt mult mai bune. Prima jumătate de an a rupt, cu aproximativ 40% în plus pentru turism. Sigur, cu creșterea pe zona de turism urban și cu zona de turism montan, și cu dificultăți cu litoralul, care își caută cea mai bună poziționare. Dar 2023 va fi cel mai bun an al turismului românesc de la Revo­luție încoace“, e sigur Călin Ile, de la FIHR. Dragoș Anastasiu e și el dezamăgit de „performanțele“ lito­ra­lului. „Din ce vedem inclusiv pe la televizor, dar și la fața locului, Mamaia nu o duce prea bine. Nici alte sta­țiuni. În Deltă ne chinuim. Dar, per total, stăm mai bine.“

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2019, cel mai bun an până acum, produsul intern brut direct din turism (PIBDT) a fost de 31,5 miliarde de lei (6,44 miliarde de euro) sau 2,98% din produsul intern brut al României.

Comparații regionale

Spre comparație, în ace­lași an, 2019, contribuția călătoriilor și turismului la PIB a fost în Ungaria de 8,5%. În scădere uriașă față de anul 2000, când reprezenta 14,6% din PIB. Nici Bulgaria nu mai e ce a fost. În 2019, turismul re­pre­zenta 3,8% din PIB, față de 5,6% în 2010. Iar în Grecia a fost de peste 20%, cu venituri de aproximativ 40 de mi­liarde de euro. Toate statele din regiune sunt în scă­dere clară ca pondere în PIB și venituri din 2019 încoace, România fiind excepția (fericită) de la re­gulă în 2023.

Evoluția pozitivă de la noi e însă amenințată de pla­nurile guvernamentale de a crește TVA pentru serviciile din turism. Antreprenorul Dragoș Anastasiu e revoltat. „Îmi vine să îmi pun mâinile la ochi, e o industrie care se bate cu Airbnb, cu «cazarea la cheie». Când crești taxele, presiunea e asupra pre­țului, care nu poate decât să crească“, se plânge omul de afaceri. „Oricum, noi nu suntem competitivi. Ris­căm să ne întoarcem în timp opt-zece ani, într-o industrie și mai evazionistă, cu și mai multă negreală“, atrage el atenția.

Anastasiu spune că autoritățile au multe alte so­luții la îndemână. „Putem să optimizăm utilizarea vou­cherelor de vacanță, să le limităm la extrasezon și să dăm doar unor oameni care au venituri mai mici și care nu și-ar permite vacanță dacă n-ar avea voucherele de la stat.“ Omul de afaceri nu e optimist. „Sigur că e ușor să spunem să nu mai risipească ei cât producem noi, dar știm că nu se va întâmpla peste noapte.“ Socotelile antreprenorului nu se po­tri­vesc cu cele guvernamentale. „Gândiți-vă că noi avem două milioane și ceva de turiști străini pe an. Cu toate că avem cinci, dacă nu opt milioane de diasporeni. Dacă s-ar întoarce măcar o dată pe an, fiecare însoțit de un străin, ar fi zece milioane de tu­riști care ar veni în România. Pe an. Noi avem două milioane. Iată cum putem să ajungem la 10% din PIB“, visează antreprenorul.

Călin Ile apreciază că turismul din România, estimat anul trecut la 26 de miliarde de lei sau puțin peste 5 miliarde de euro (cifră de afaceri la nivelul întregii industrii, n.r.), va ajunge în 2023 la peste 30 de miliarde de lei sau peste 6 miliarde de euro.

„Slujesc!“

Viscri putea să ajungă, la fel ca alte co­munități săsești din Transilvania, o ruină. Ursula Radu-Fernolend, de la Mihai Eminescu Trust (ONG care se dedică păstrării moștenirii locale și reînsuflețirii comunității rurale din Transilvania și Maramureș), își amintește că în anii ’90, în fiecare săptămână, se mai stingeau luminile în câte o casă. Era perioada de glorie a plecărilor, în care fiecare familie ce renunța la ce știa, cu speranța a ceva mai bun, părea să înre­gistreze o mică victorie. Unii s-au întors. Mulți nu.

Mama ei, Caroline Fernolend, și apoi ea sunt oamenii care nu s-au dat bătuți. Caroline e considerată că are meritul de a-l fi convins pe prințul Charles (pe atunci) să cumpere „Casa Albastră“. Fiica și ginerele ei fac parte din sufletul comunității de azi, după ce au trăit la București, Berlin și Paris. Datorită lor, Viscri și turismul sustenabil au viitor în România.

Unii ignoră, dar cei mai mulți remarcă inscripția de pe „Casa Albastră“, asemănătoare cu toate inscrip­țiile de pe casele sașilor din sat: 1725 (anul cons­trucției) și deviza: „Ich Dien“ (Slujesc). O lecție pentru oricine vrea s-o învețe.

Acest articol a fost documentat la Viscri.

Acest articol a apărut în numărul 170 al revistei NewMoney

FOTO: Mediafax